Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Huși: 25 de ani de istorii, de viață și dăruire în mijlocul tinerilor de la Casa "O rază de soare"

Cu mare bucurie ne-am adunat duminică, 26 octombrie 2025, la Huși - orașul dintre vii, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul celor 25 ani pe care i-am trăit în fraternitatea și în casa noastră, alături de cei 13 tineri: Paula, Monica, Simona, Mirela, Natalia, Ionela, Maria, Costel, Mihai, Florin, Gheorghe, Bogdan și Petru.

Întâlnirea cu primii dintre ei a fost în anul 2000, când, încercând să fim atente la nevoile comunității locale și ascultând de șoaptele Duhului Sfânt, am primit în mijlocul nostru 10 copii bolnavi de HIV. Aceștia trăiau în structurile statului, în condiții dificile și de neimaginat. Situația lor era complicată, căci mare parte dintre ei nu vorbeau și nu mergeau în picioare, dar, cu răbdare și multă angajare, surorile au reușit să îi ajute să depășească situația lor și încet-încet s-au obișnuit cu o casă și o primire călduroasă și cu un ambient de familie în care erau îngrijiți cu multă iubire.

Sr. Patricia Costache, cea care împreuna cu sr. Agneza Farțadi, s-a îngrijit de ei când au ajuns, privind azi înapoi ne povestește: "Prin preluarea celor 10 copii Dumnezeu a vrut să ne confirme încă o dată faptul că el nu-i uită niciodată pe cei «uitați» ai lumii. La început, exigențele și nevoile copiilor erau mari, multă teamă în sufletul lor, nu înțelegeau ce se întâmpla cu ei, totul era nou: casa, stilul de viață, persoanele... era totul nou atât pentru ei, cât și pentru noi, surorile care ne îngrijeam direct de ei. Am trăit împreună atât momente de tristețe și suferință pentru faptul de a fi abandonați de mama, cât și momente de bucurie pentru faptul de a fi găsit în noi, alte mame, altă familie."

În 2017 o tânără din grupul primilor 10 copii a plecat în casa Tatălui.

În 2023 am mai primit 4 tinere dintr-o altă structură. Astfel numărul tinerilor care stau azi cu noi este de 13.

Sr. Angela Gal, în prezent coordonatoarea centrului, ne împărtășește: "Mi-am dat seama că fiecare are o nevoie fundamentală de un «Altcineva» pentru a se putea descoperi pe sine însuși, pentru a crește și a fi cu adevărat împlinit! Viața noastră continuă pentru că fiecare știe că nu este singur, are o «familie» unde se poate simți acasă."

Modul cel mai semnificativ pentru a-i aduce mulțumire Tatălui pentru grija și iubirea lui față de acești copii ai săi, arătate de-a lungul celor 25 de ani, l-am trăit prin participarea la Sfânta Liturghie prezidată de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop emerit de București, împreună cu alți preoți care de-a lungul timpului au avut ocazia să întâlnească acești tineri și să-i ajute într-un mod sau altul. Am avut bucuria de a avea cu noi și sr. Miriam Lee, superioara generală, și un grup de surori venite din Italia, precum și doi voluntari italieni care se numără printre binefăcătorii acestei fraternități.

Motivul și posibilitatea acestei sărbători nu ar fi devenit concrete fără ajutorul atâtor persoane de bunăvoință, cu o inimă generoasă și disponibilă de a dărui și de a susține.

Așa cum ne spunea ÎPS Ioan Robu, la predică, atunci când îi ajutăm pe cei mici și săraci este modul concret prin care îl putem întâlni pe Dumnezeu.

Îi aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru darul acestor frați ai noștri și, cu inimă recunoscătoare, mulțumim tuturor celor care au făcut posibil ca acești tineri să fie și astăzi cu noi, tineri pe care îi simțim parte din familia noastră.

Sr. Monica Mitricioae, SFMA

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 26 octombrie: Huși: 25 de ani de istorii, de viață și dăruire în mijlocul tinerilor de la Casa "O rază de soare"




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat