
|  |  |  | 
|  |  |   
 
 
 
 
 
 
 |  |  |  |  
 
 Sâmbătă, 25 octombrie 2025, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman, a avut loc deschiderea unui nou an asociativ pentru Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași. Au participat 300 de copii, tineri și adulți din 29 de parohii din cele trei zone: Roman, Iași și Bacău. Rugăciunea a dat startul programului zilei. Au urmat salutul de bun venit adresat participanților de părintele paroh și decan Sebastian Bilboc, parohul comunității care ne-a găzduit cu atâta generozitate; salutul membrilor Consiliului diecezan și al reprezentanților celor 29 de parohii prezente. Părintele Francisc Fărcășel, asistentul spiritual general, ne-a introdus în tema anului asociativ: "Acțiunea Catolică: Inimi curajoase pentru Dumnezeu" și motoul: "Fiți tari, să se întărească inimile voastre, voi, toți cei care nădăjduiți în Domnul!" (Psalmul 31,25), a subliniat necesitatea curajului de a iubi, de a face binele și de a da mărturie despre Isus, încheind cu îndemnul: "Fiți campioni ai iubirii! Mergeți înainte, cu inimi curajoase, pentru Dumnezeu!" Aprofundarea temei s-a desfășurat pe sectoare. Părintele Gabriel Cociangă le-a vorbit copiilor despre ce înseamnă o inimă curajoasă și apropiată de Dumnezeu, îndemnându-i să aibă grijă de sufletul lor prin spovadă. După cateheză, un joc tematic i-a ajutat să înțeleagă că Dumnezeu ne sprijină mereu, asemenea unui balon care rămâne în aer prin mici impulsuri, ridicându-ne ori de câte ori cădem. Pentru sectorul tineri, părintele Cristian Andrieș a venit cu diferite provocări și dinamici. Pe baza unor subiecte tinerii au primit niște întrebări, formându-se discuții pro și contra, apoi au dat frâu imaginației pentru a exprima aceste discuții prin mimă sau scenete. Au ajuns la concluzia că, orice problemă ar veni asupra lor, ei ar trebui să rămână mereu cu inimile înflăcărate, pentru că Dumnezeu este prezent întotdeauna lângă ei. Adulții, coordonați de părintele Claudiu Cocuț, au discutat despre fragmentul evanghelic "Isus umblă pe apă", despre experiența lui Petru, care, privind marea învolburată, s-a temut, a constatat că nu are destulă credință. Putem spune că Petru era speriat de vântul care făcea ca marea să fie învolburată. Iar părintele i-a îndemnat pe cei prezenți să ignore vântul care bate uneori atât de tare în viața lor: vântul invidiei, al uitării, vântul preocupărilor, al vorbăriilor și bârfelor, fiind vorba de oamenii care îi judecă sau insultă în ceea ce privește slujirea de laici. Programul a continuat cu cel mai important moment din zi, Sfânta Liturghie. În mijlocul nostru, l-am avut pe Preasfințitul Petru Sescu care a prezidat Liturghia alături de asistenții spirituali. La predică, Preasfințitul ne-a vorbit despre ucenicii de la Emaus care aveau ochii ținuți în a-l recunoaște pe Isus. De multe ori și noi ne confruntăm cu aceeași situație, însă ucenicii sunt un bun exemplu pentru noi. Când simțim că tristețea ne apasă, ar trebui să alergăm cât mai repede la Cristos, pentru a ne purifica sufletele și a-i face loc în inimile noastre. Astfel, vom avea curajul să pornim la drum și să înfruntăm greutățile, avându-l pe Cristos alături. La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Petru Sescu a înmânat numirile noilor asistenți spirituali, astfel: - pentru zona Bacău: pr. Claudiu Cocuț - asistent spiritual sector adulți; pr. Antonio-Daniel Băcăoanu - asistent spiritual sector tineri, pr. Petru-Cătălin Beșleagă - asistent spiritual sector copii; - pentru zona Iași: pr. Cristian-Sergiu Andrieș - asistent spiritual sector tineri - pentru zona Roman: pr. Vasile Petrișor - asistent spiritual al sectorului adulți; pr. Iulian-Gabriel Cocianga - asistent spiritual sector copii și pr. Paul-Eduard Amariei - asistent spiritual sector tineri. Cu toții l-am preamărit și lăudat pe Dumnezeu prin cântece și rugăciune, dar mai ales, i-am mulțumit pentru binecuvântările pe care ni le oferă prin asistenții noștri spirituali și pentru ziua frumoasă pe care ne-a dăruit-o. După-amiaza am avut parte de un mic festival. Fiecare parohie a avut fie un moment artistic, fie un scurt film. Am cântat, am dansat, am ascultat poezii și am fost uimiți de cât de ACtive sunt grupurile parohiale. Ziua s-a încheiat cu o scurtă rugăciune, precedată de mulțumirile adresate parohiei gazdă care ne-a răsfățat cu dulciuri și bucate alese, și am plecat spre casele noastre cu inimile înflăcărate. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să păstrăm mereu aprinsă flacăra iubirii sale în inimile noastre. Claudia Alfred * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 25 octombrie: Roman: Deschiderea anului asociativ în Acțiunea Catolică * * * Din arhiva ercis.ro: Numiri de asistenți spirituali pentru Acțiunea Catolică 
 |  |  |  |   
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 |  |  | 
|  | Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |  |