© Vatican Media

Interviu luat cardinalului Gianfranco Ravasi

"Trebuie recuperată minunăţia lumii"

La zece ani de la publicare, enciclica Laudato si' rămâne punctul de referinţă etic pentru criza ecologică. Acest document puternic al doctrinei sociale a Bisericii nu numai că a aruncat o nouă lumină asupra complexităţii provocărilor de mediu şi sociale ale timpului nostru, dar a declanşat şi ceea ce putem considera "epoca de aur" a multilateralismului, culminând cu semnarea Agendei 2030 a ONU şi ratificarea istoricului Acord de la Paris privind schimbările climatice (COP21). Astăzi, însă, drumul către sustenabilitate a stagnat. În pofida efectelor tot mai dramatice ale încălzirii globale, atitudinea prădătoare a modelului nostru de dezvoltare continuă să prevaleze, îmbogăţind în mod disproporţionat câţiva indivizi în detrimentul a miliarde de săraci şi al sănătăţii planetei. Cunoaşterea ştiinţifică şi tehnologică ar putea oferi instrumentele pentru o dezvoltare echitabilă şi solidară, dar acestea par a fi zădărnicite de interese egoiste particulare şi de pierderea acelui spirit unitar şi moral indispensabil pentru a înfrunta această urgenţă. Dar tocmai în acest regres, omenirea trebuie să redescopere legătura indisolubilă cu Creaţia, a cărei păzitoare a fost chemată să fie.

Cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele emerit al Consiliului Pontifical al Culturii, a reflectat asupra necesităţii de a reînnoi alianţa omenirii cu Pământul, vorbind la conferinţa organizată de Institutul pentru Prevenirea şi Protecţia Mediului (ISPRA), "Jubileul Pământului. Către un nou umanism sustenabil".

Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea - "Dumnezeu a scris o carte minunată ale cărei litere sunt multitudinea creaturilor prezente în univers" - cardinalul Ravasi explorează natura profundă a raportului dintre om şi creaţie şi impulsul etic necesar pentru a ieşi din criza climatică.

Eminenţă, invitaţia dumneavoastră de a învăţa să citim mesajul universal al creaţiei, pe care Ioan Paul al II-lea l-a comparat cu o carte în care creaturile reprezintă literele, este foarte frapantă. Ne puteţi ajuta să înţelegem mai bine acest pasaj?

Scriitorul englez Chesterton spunea că lumea va muri nu din cauza absenţei minunilor, ci a uimirii. Este vorba de a redescoperi capacitatea de a contempla natura, de a fi uimiţi, de a-i vedea frumuseţea şi funcţionalitatea. Acesta era cazul în cultura agricolă, ale cărei ritmuri obligatorii ne-au permis să înţelegem darul pământului. Urbanizarea şi civilizaţia industrială au şters acest aspect. Tehnologia şi elaborarea umană dispersează complexitatea şi bogăţia naturii, care rămâne totuşi mereu centrală în ştiinţă şi în tehnică, dar lipsită de aspectele sale transcendente şi poetice. Cred că, în cadrul catehezei, al vestirii şi chiar al şcolilor şi educaţiei, dacă vrem, trebuie să redescoperim ritmurile naturii şi frumuseţea sa pentru a înţelege că în ea există un proiect, ceva transcendent.

Suntem în Anul Jubileului. Printre regulile care definesc această ocazie, legea biblică interzice şi cultivarea pământului şi lăsarea lui în odihnă. Un "shabbat" al planetei pe care ar trebui să-l respectăm?

După şase zile de muncă, avem dreptul să ne oprim şi în acel moment descoperim frumuseţea naturii, revenim la a o considera un dar, redescoperim uimirea. În cultura contemporană, chiar şi odihna poate fi uneori frenetică. Gândiţi-vă la oboseala şi stresul pe care le îndurăm atunci când mergem la plajă sau schiem la munte; am pierdut capacitatea de a ne opri, de a trăi sabatul, de a avea un timp care nu este gol, ci plin, un timp care pentru credincios este dedicat şi lui Dumnezeu. A gândi asta pentru natură înseamnă, în primul rând, a o recunoaşte ca pe o creatură vie. Înseamnă a nu o devasta, a nu extrage din ea tot ce ne dorim fără a lua în considerare ritmurile ei, a o respecta pentru a nu pune în dificultate generaţiile viitoare.

Pentru dumneavoastră, care aţi analizat atât de profund raportul dintre ştiinţă şi credinţă, ce semnificaţii asumă astăzi raportul dintre omenire şi tehnologie?

Ştiinţa are scopul de a studia un fenomen şi răspunde la întrebarea "cum" au loc evenimentele. Sarcina religiei, a teologiei, a filozofiei, a poeziei este aceea de a descoperi sensul lor şi, prin urmare, de a răspunde la întrebarea "de ce" au loc faptele. Tehnologia, care nu este sinonim cu ştiinţa, este în schimb binară. Se întreabă dacă un lucru "se poate face" sau nu, fără a se întreba cu privire la semnificaţii, la consecinţe. De una singură, poate conduce progresiv la dezumanizare. Să ne gândim la Oppenheimer, care, ca tehnician, a dezvoltat bomba atomică şi, ca om de ştiinţă, şi-a pus obiecţii de conştiinţă. După cum spunea Steve Jobs, este necesară o căsătorie între tehnologie şi umanism pentru a avea acel rezultat care este un cântec care iese din inimă. Îmi amintesc o frază a lui Nicolaus Steno (Niels Stensen), episcop şi om de ştiinţă: "Frumoase sunt lucrurile pe care le vedem - iată uimirea -, mai frumoase sunt cele pe care le cunoaştem - ştiinţa şi tehnologia - dar cele mai frumoase sunt cele pe care le ignorăm". Există ceva dincolo de asta. Acesta este sensul cercetării, al limitelor, al umilinţei.

În a patra revoluţie industrială, progresul tehnologic a depăşit progresul moral. Cum putem ghida din punct de vedere etic ceea ce evoluează atât de rapid?

Cultura, religiozitatea, spiritualitatea sunt cu siguranţă mai lente şi trebuie să fie aşa, altminteri ne vom împiedica şi ne vom prăbuşi. Dar asta nu înseamnă că nu vor veni. Să ne gândim la război şi la vocea papilor: de una singură nu opreşte armele, dar este întotdeauna un spin în coastă. Trebuie să facem auzită această voce, ţinând cont că trebuie integrată cu limbajul tehnologiei. Trebuie să ne ţinem de mesajul nostru, să-l proclamăm în liturgie, dar în acelaşi timp nu putem vorbi ca în secolele al XIX-lea sau al XX-lea. Trebuie să fim capabili să alegem şi să călăuzim noile parcursuri puse la dispoziţie de ştiinţă şi tehnologie.

Enciclica Laudato si' a ştiut să creeze un teren comun pentru dialogul dintre culturi şi religii diferite. Dar această epocă rămâne caracterizată de interese egoiste aproape compulsive...

Egoismul în imediat se relatează bine "burţii", dar ne împinge încet spre un deşert pe care îl vor trăi generaţiile viitoare. Este necesar să înţelegem dublul precept biblic: trebuie cu siguranţă să cultivăm şi, prin urmare, să intrăm în natură şi să o lucrăm, dar în acelaşi timp trebuie să o protejăm întotdeauna. Cultivarea liberă fără a o proteja duce la această degenerare. Tocmai aceasta este valoarea enciclicei Laudato si'. Papa Francisc ne-a explicat că "nu există două crize separate, una de mediu şi cealaltă socială, ci mai degrabă o singură şi complexă criză socio-ambientală". De fiecare dată când derogăm de la regulile cultivării, aparent pentru a ajuta propria naţiune, această mare criză este accelerată şi lărgită. Adevăratul progres, aşadar, nu este o accelerare oarbă. Din acest motiv, cred că tema păzirii, a îngrijirii Creaţiei, aşa cum este propusă în Laudato si', este indiscutabilă. Nu este numai o chestiune de ştiinţă sau de sociologie, ci şi de teologie morală.

Gabriele Renzi şi Pierluigi Sassi

(După L'Osservatore Romano, 27 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu