Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Dilexi te, prima exortație apostolică a Papei Leon al XIV-lea

A fost publicat primul document magisterial al Sfântului Părinte Papa Leon, exortația apostolică Dilexi te ("Eu te-am iubit"), joi, 9 octombrie 2025. Prezentarea oficială a acestuia a avut loc la Sala de Presă a Sfântului Scaun. Documentul vorbește despre slujirea adusă celor săraci și a fost început de predecesorul său, Papa Francisc.

Sfântul Părinte a semnat prima sa exortație apostolică la 4 octombrie 2025, în comemorarea liturgică a Sfântului Francisc din Assisi. În acest document, care numără 121 de puncte, Papa Leon denunță economia care ucide, lipsa de echitate, violența împotriva femeilor, malnutriția și situația de urgență din domeniul educației.

La fel ca în cazul enciclicei Lumen Fidei a Papei Benedict al XVI-lea, preluată de Jorge Mario Bergoglio în anul 2013, și de această dată succesorul său este cel care finalizează lucrarea, începută de Papa Francisc cu câteva luni înainte de a se întoarce în casa Tatălui ceresc, și care este o continuare a Dilexit Nos, ultima enciclică a papei argentinian despre Inima lui Isus. Acest lucru se datorează faptului că există o puternică "legătură" între iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de cei săraci: prin ei, Dumnezeu "încă mai are ceva să ne spună", afirmă Papa Leon în document.

Prima exortație apostolică a Sfântului Părinte va fi publicată și în limba română, la Editura "Presa Bună", după terminarea traducerii, și va putea fi achiziționată de la Librăria "Presa Bună", de la celelalte librării catolice din țară sau prin comandă on-line.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Dacă Petru ne amintește că săracii sunt inima evangheliei

Conferința de presă de prezentare a exortației apostolice Dilexi te a Sfântului Părinte Leon al XIV-lea despre iubirea față de săraci (9 octombrie 2025)




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat