© Vatican Media

Interviu cu cardinalul Pietro Parolin la a doua aniversare a atacului "nedemn şi inuman" al Hamas împotriva Israelului

Card. Parolin despre 7 octombrie şi Gaza: "Este inacceptabil ca oamenii să fie reduşi la victime colaterale"

Secretarul de stat vorbeşte cu mass-media Vaticanului la a doua aniversare a atacului "inuman" al Hamas împotriva Israelului, care a declanşat distrugerea Fâşiei: cerem eliberarea ostaticilor şi încetarea spiralei violenţei. În Gaza, consecinţele sunt "inumane", nu este suficient ca comunitatea internaţională să declare că ceea ce se întâmplă este inacceptabil şi apoi să permită ca acest lucru să se întâmple. Mă impresionează participarea la manifestaţiile pentru pace. Antisemitismul este un cancer care trebuie eradicat.

Au trecut doi ani de la acea zi teribilă, atacul terorist comis de Hamas împotriva Israelului şi începutul a ceea ce a devenit un război în toată regula, care a distrus Fâşia Gaza. Ne amintim de acele evenimente şi de ceea ce s-a întâmplat ulterior cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin.

Eminenţă, intrăm în al treilea an de la tragicul atac din 7 octombrie. Cum vă amintiţi acel moment şi ce a însemnat, în opinia dumneavoastră, pentru statul Israel şi comunităţile evreieşti din întreaga lume?

Repet ceea ce am spus în acele zile: atacul terorist comis de Hamas şi alte miliţii împotriva a mii de israelieni şi migranţi rezidenţi, mulţi dintre ei civili, care urmau să sărbătorească ziua "Simchat Torah", încheind sărbătoarea de o săptămână "Sukkot", a fost inuman şi nejustificabil. Violenţa brutală comisă împotriva copiilor, femeilor, tinerilor, bătrânilor, nu poate fi justificată în niciun fel. A fost un masacru nedemn şi - repet - inuman. Sfântul Scaun şi-a exprimat imediat condamnarea totală şi fermă, cerând imediat eliberarea ostaticilor şi exprimându-şi apropierea de familiile afectate în timpul atacului terorist. Ne-am rugat şi continuăm să o facem, la fel cum continuăm să cerem sfârşitul acestei spirale vicioase de ură şi violenţă care ameninţă să ne târască într-un abis fără întoarcere.

Ce aţi dori să le spuneţi familiilor ostaticilor israelieni încă ţinuţi de Hamas?

Din păcate, au trecut deja doi ani; unii dintre ei au murit, alţii au fost eliberaţi după lungi tratative. Sunt profund mişcat şi întristat de imaginile acestor oameni ţinuţi captivi în tuneluri şi înfometaţi. Nu putem şi nu trebuie să-i uităm. Îmi amintesc că în ultimul an şi jumătate din viaţa sa, Papa Francisc a făcut 21 de apeluri publice pentru eliberarea ostaticilor şi s-a întâlnit cu unele dintre familiile lor. Succesorul său, Papa Leon al XIV-lea, a continuat să facă aceste apeluri. Le exprim sincera mea apropiere, rugându-mă zilnic pentru suferinţele lor şi continuând să-i asigur de deplina noastră disponibilitate de a face tot posibilul pentru ca ei să-şi poată îmbrăţişa din nou pe cei dragi teferi şi nevătămaţi sau cel puţin să le fie returnate trupurile celor ucişi, pentru ca aceştia să poată fi înmormântaţi cu demnitate.

În comemorarea primei aniversări a atacului din 7 octombrie, Papa Francisc a vorbit despre "incapacitatea ruşinoasă a comunităţii internaţionale şi a celor mai puternice ţări de a reduce la tăcere armele şi de a pune capăt tragediei războiului". Ce este necesar pentru pace?

Astăzi, situaţia din Gaza este şi mai gravă şi mai tragică decât acum un an, după un război devastator care a curmat zeci de mii de vieţi. Trebuie să ne recăpătăm simţul raţiunii, să abandonăm logica oarbă a urii şi a răzbunării, să respingem violenţa ca soluţie. Cei atacaţi au dreptul să se apere, dar chiar şi apărarea legitimă trebuie să respecte parametrul proporţionalităţii. Din păcate, războiul rezultat a avut consecinţe dezastruoase şi inumane... Sunt şocat şi tulburat de numărul zilnic de morţi din Palestina, zeci, uneori sute pe zi, nenumăraţi copii a căror singură crimă pare să fie că s-au născut acolo: riscăm să ne obişnuim cu acest carnagiu! Oameni ucişi în timp ce încercau să ajungă la o coajă de pâine, oameni îngropaţi sub dărâmăturile caselor lor, oameni bombardaţi în spitale, în oraşe de corturi, persoane strămutate forţate să se mute dintr-o parte a acelui teritoriu îngust şi suprapopulat în alta... Este inacceptabil şi nejustificabil să reducem fiinţele umane la simple "victime colaterale".

Cum putem judeca episoadele de antisemitism care au crescut semnificativ în diferite părţi ale lumii în ultimele luni?

Sunt o consecinţă tristă şi la fel de nejustificată: trăim din fake news [ştiri false], din simplificarea realităţii. Şi acest lucru îi determină pe cei care se hrănesc cu aceste lucruri să atribuie responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în Gaza evreilor ca atare. Ştim că nu este aşa: există, de asemenea, multe voci de disidenţă puternică ridicate în lumea evreiască împotriva modului în care actualul guvern israelian a acţionat şi acţionează în Gaza şi în restul Palestinei, unde - să nu uităm - expansionismul adesea violent al coloniştilor îşi propune să facă imposibilă crearea unui stat palestinian. Vedem mărturia publică a familiilor ostaticilor. Antisemitismul este un cancer care trebuie combătut şi eradicat: este nevoie de bărbaţi şi femei de bunăvoinţă, educatori care să ajute să înţelegem şi, mai ales, să distingem... Nu putem uita ce s-a întâmplat în inima Europei cu Holocaustul; trebuie să ne angajăm cu toate forţele pentru a împiedica acest rău să-şi ridice din nou capul. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm că actele de inumanitate şi de încălcare a dreptului umanitar să nu fie niciodată justificate: niciun evreu nu trebuie să fie atacat sau discriminat pentru că este evreu, niciun palestinian nu trebuie să fie atacat sau discriminat pentru că - aşa cum auzim cu tristeţe - este un "potenţial terorist". Lanţul pervers al urii este destinat să genereze o spirală care nu poate aduce nimic bun. Este trist să vedem că nu reuşim să învăţăm din istorie, chiar şi din istoria recentă, care rămâne învăţătoare de viaţă.

Dumneavoastră aţi vorbit despre o situaţie nesustenabilă şi aţi menţionat numeroasele interese aflate în joc, care împiedică încetarea războiului. Care sunt aceste interese?

Pare clar că războiul purtat de armata israeliană pentru a învinge miliţienii Hamas ignoră faptul că se confruntă cu o populaţie în mare parte lipsită de apărare şi epuizată, într-o zonă presărată cu case şi clădiri distruse: este suficient să privim imaginile aeriene pentru a înţelege cum este Gaza astăzi. Mi se pare la fel de clar că, din păcate, comunitatea internaţională este neputincioasă şi că ţările capabile să influenţeze cu adevărat situaţia până în prezent nu au reuşit să facă acest lucru pentru a opri carnagiul continuu. Nu pot decât să repet cuvintele foarte clare rostite pe această temă de Papa Leon al XIV-lea pe 20 iulie: "Fac apel la comunitatea internaţională să respecte dreptul umanitar şi să respecte obligaţia de a proteja civilii, precum şi interzicerea pedepselor colective, a utilizării nediscriminatorii a forţei şi a strămutării forţate a populaţiilor". Aceste cuvinte încă aşteaptă să fie acceptate şi înţelese.

Aşadar, ce poate face comunitatea internaţională?

Cu siguranţă, poate face mult mai mult decât face în prezent. Nu este suficient a spune pur şi simplu că ceea ce se întâmplă este inacceptabil şi apoi a continua să se permită ca să se întâmple. Trebuie puse întrebări serioase cu privire la legitimitatea, de exemplu, a continuării furnizării de arme care sunt folosite în detrimentul populaţiei civile. Din păcate, aşa cum am văzut, Naţiunile Unite nu au reuşit până acum să oprească ceea ce se întâmplă. Dar există actori internaţionali care ar fi în schimb capabili să influenţeze mai mult pentru a pune capăt acestei tragedii şi trebuie să găsim o modalitate de a oferi Naţiunilor Unite un rol mai eficient în încetarea numeroaselor războaie fratricide care au loc în întreaga lume.

Ce părere aveţi despre planul prezentat de preşedintele Trump pentru a obţine un armistiţiu şi a pune capăt războiului?

Orice plan care implică poporul palestinian în deciziile privind viitorul său şi care permite sfârşitul acestui masacru, eliberând ostaticii şi oprind uciderea zilnică a sute de oameni, trebuie salutat şi susţinut. Sfântul Părinte şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că părţile îl vor accepta şi că o cale către pace ar putea începe în sfârşit.

Cum ar trebui să judecăm poziţiile adoptate de grupurile societăţii civile, inclusiv cele din Israel, care se pronunţă împotriva politicilor de război ale guvernului israelian şi în favoarea păcii?

Chiar dacă aceste iniţiative, din cauza violenţei câtorva persoane care fac probleme, riscă uneori să transmită un mesaj greşit prin intermediul mass-media, sunt impresionat în mod pozitiv de participarea la demonstraţii şi de angajarea atâtor tineri. Este un semn că nu suntem condamnaţi la indiferenţă. Trebuie să luăm în serios acea dorinţă de pace, acea dorinţă de angajarea... Viitorul nostru depinde de asta, viitorul lumii noastre depinde de asta.

Există cei care susţin, chiar şi în cadrul Bisericii, că, în faţa tuturor acestor lucruri, trebuie mai întâi să ne rugăm, nu să ieşim în stradă pentru a evita să le facem jocul celor violenţi...

Sunt un botezat, sunt un credincios, sunt un preot: pentru mine, rugăciunea neîncetată înaintea lui Dumnezeu, cerându-i să ne asiste, să ne ajute şi să intervină pentru a pune capăt la toate acestea, sprijinind eforturile femeilor şi bărbaţilor de bunăvoinţă, este esenţială, zilnică, fundamentală. Papa Leon ne-a invitat încă o dată să recităm un Rozariu pentru pace pe 11 octombrie. Dar aş dori, de asemenea, să vă reamintesc că credinţa creştină ori este întrupată, ori nu este... Suntem adepţi ai unui Dumnezeu care s-a făcut om, asumând umanitatea noastră şi ne-a arătat că nu putem fi indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi chiar departe de noi. Pentru aceasta, rugăciunea nu va fi niciodată suficientă, dar nu va fi niciodată suficientă angajarea concretă, mobilizarea conştiinţelor, iniţiativele de pace şi conştientizarea, chiar şi cu preţul de a părea "deconectaţi", chiar şi cu preţul riscului: există o majoritate tăcută - inclusiv mulţi tineri - care nu se predă acestei lipse de umanitate. Şi ei sunt chemaţi să se roage. Consider că este profund greşit să credem că rolul nostru, al creştinilor, este să ne închidem în sacristii. Rugăciunea cheamă şi la o angajare, la o mărturie, la alegeri concrete.

Papa Leon nu încetează niciodată să ceară pacea. Ce poate face Sfântul Scaun în această situaţie? Care poate fi contribuţia sa şi a întregii Biserici?

Sfântul Scaun, uneori înţeles greşit, continuă să ceară pace, să invite la dialog, să folosească cuvintele "negociere" şi "tratative", şi o face pe baza unui realism profund: alternativa la diplomaţie este războiul perpetuu, este abisul urii şi al autodistrugerii lumii. Trebuie să strigăm cu putere: să ne oprim înainte să fie prea târziu. Şi trebuie să acţionăm, să facem tot posibilul pentru ca să nu fie prea târziu. Tot ce este posibil.

De ce este importantă recunoaşterea statului Palestina în această etapă?

Sfântul Scaun a recunoscut oficial statul Palestina acum zece ani, prin Acordul Global dintre Sfântul Scaun şi statul Palestina. Preambulul acestui acord internaţional susţine pe deplin o rezoluţie justă, cuprinzătoare şi paşnică a chestiunii Palestinei, în toate aspectele sale, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu toate rezoluţiile relevante ale ONU. În acelaşi timp, susţine un stat Palestina independent, suveran, democratic şi viabil, care să includă Cisiordania, Ierusalimul de Est şi Gaza. Acelaşi acord identifică acest stat nu ca fiind opus altora, ci ca fiind capabil să trăiască alături de vecinii săi, în pace şi în siguranţă. Privim cu satisfacţie faptul că mai multe ţări din întreaga lume au recunoscut statul Palestina. Dar nu putem să nu constatăm cu îngrijorare că declaraţiile şi deciziile israeliene merg în direcţia opusă: intenţionează să împiedice permanent posibila apariţie a unui adevărat stat palestinian. Această soluţie - crearea unui stat palestinian - mi se pare şi mai validă după ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Este calea, cea a două popoare în două state, pe care Sfântul Scaun a urmat-o încă de la început. Destinele celor două popoare şi ale celor două state sunt interconectate.

Cum se simte comunitatea creştină de pe teren după atacul brutal asupra bisericii "Sfânta Familie" şi de ce este important rolul său în Orientul Mijlociu?

Creştinii din Gaza, aşa cum am văzut, au fost şi ei atacaţi... Mă înduioşează să mă gândesc la aceşti oameni care sunt hotărâţi să rămână şi care se roagă zilnic pentru pace şi pentru victime. Este o situaţie din ce în ce mai precară. Încercăm să le fim aproape în orice mod, datorită activităţilor Patriarhiei latine de Ierusalim şi ale Caritas. Mulţumim guvernelor şi tuturor instituţiilor care se angajează să ofere ajutor şi să asigure că răniţii grav primesc tratament. Rolul creştinilor din Orientul Mijlociu a fost şi rămâne fundamental, chiar dacă numărul lor este în scădere. Aş dori să amintesc că ei participă pe deplin la evenimentele poporului lor palestinian martirizat, ale cărui suferinţe le împărtăşesc.

Andrea Tornielli şi Roberto Paglialonga

(După L'Osservatore Romano, 6 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu