![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
În zilele următoare se va celebra Jubileul misionarilor digitali și al influencerilor catolici. Nu numai o adunare, ci, în contextul celebrărilor Jubileului, un moment pentru a primi acel "mulțumesc" al Bisericii pentru serviciul pe care atâția lucrători l-au realizat cu angajare, generozitate și imaginație. Biserica este prezentă în lumea digitală de decenii în diferite forme: unele mai instituționale, altele mai libere și personale. Atât experiențele structurate, cât și manifestările mai spontane reprezintă expresia sinceră a acceptării Cuvântului Domnului, care ne cheamă - în orice timp și în orice loc - să vestim evanghelia sa. În afară de asta, Biserica a oferit de mult timp contribuții și orientări importante prin scrisori și mesaje care, combinate cu numeroasele intervenții ale ultimilor pontifi, demonstrează marea sa atenție nu numai față de aceste subiecte, ci mai ales față de persoanele care și-au pus inima și credința în lumea digitală. În fața înfloririi spațiilor digitale și a apariției oportunităților recente, este important să nu uităm marea valoare a unei generozități care se exprimă în "dăruirea de sine lumii" prin noi căi, care necesită imaginație, creativitate și curaj. Este un bun prețios atunci când se naște dintr-o inspirație evanghelică sinceră. Mai mult decât atât. Jubileul oferă ocazia pentru a întâlni și pentru a consolida acel depozit de generozitate, pasiune și profesionalism, în jurul unei teme - cea a speranței - care este fundamentul a tot și inima motivației cu care atâția catolici lucrează în lumea digitală. Dacă suntem în această "lume", este pentru că suntem animați de speranța sigură că Domnul vrea să realizeze mântuirea sa, care este întotdeauna concretă și rodul unei întâlniri personale, prin generozitatea atâtor catolici, mai mult sau mai puțin tineri. Și tocmai datorită speranței ca dar al Domnului, "lumea digitală" este chemată să fie mereu "țară de misiune", ogor fertil în care Isus, prin discipolii săi, seamănă binele. Responsabilitatea noastră față de această "perspectivă a speranței" - care ne animă și ne stimulează să nu ne întrerupem niciodată misiunea - ne cere să pornim la drum într-o lucrare continuă de convertire spirituală. Tocmai în această perspectivă, pozitivă și senină, simt nevoia să subliniez câteva aspecte fundamentale, care, în opinia mea, nu trebuie neglijate niciodată. Înainte de a fi "influenceri", suntem "influențați". Trăim într-o epocă în care a fi vizibili și ascultați este adesea considerat semnul unei comunicări eficiente. Dar vanitatea - o știm bine - pândește mereu. Uneori, chiar și cei cu cele mai bune intenții cad în plasa ei. Totuși, există un antidot sigur la ispita de a ne pune pe noi înșine în centrul fiecărei situații: să-l punem pe Cristos în centru. Cristos înainte de toate. Cristos, și numai el. A fi "influențați" de Cristos înseamnă a ne lăsa locuiți de prezența sa, a ne hrăni de cuvântul său, a trăi o relație profundă și adevărată cu el, personală și eclezială, care apoi transformă comunicarea noastră. Însuși Papa Leon al XIV-lea, în mesajul său pentru Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, a subliniat necesitatea acestui lucru: "A dezarma comunicarea de orice prejudecată, resentiment, fanatism și ură. [...] Ceea ce este necesar nu este o comunicare zgomotoasă, musculoasă, ci mai degrabă o comunicare capabilă să asculte, să adune glasul celor slabi care nu au glas". Dacă prezența noastră în lumea digitală se naște din această legătură fundamentală, atunci ceea ce transmitem nu va fi opinia noastră, gustul nostru, stilul nostru, ci el: cuvântul său, inima sa, iubirea sa. Dacă el este izvorul gândurilor noastre, cuvântul în cuvintele noastre, inima inimii noastre, atunci totul capătă o față nouă, autentică și transparentă. Nimic nu va fi împiedicat astfel de prezența noastră, adesea deranjantă: totul în noi va fi transfigurare a lui Cristos, astfel încât să putem dispărea... pentru a-i lăsa spațiu lui. Aceasta ne eliberează de ispita de a fi protagoniști sau interpreți ai unei istorii "a noastre", care ne amăgește pe noi înșine și pe ceilalți propunând mântuiri efemere. Dimpotrivă, ne pune pe calea Evangheliei acceptate și împărtășite, primite și dăruite, în spirit de generozitate. Acțiunea generoasă și pasionată a atâtor lucrători din lumea digitală - astăzi ca și în trecut - este animată de această convingere profundă, și toate acestea se văd. Câte persoane din Biserică nu cedează în fața negativității față de noile mass-media și de spațiile digitale care ni se oferă în mod nou în fiecare zi! Ar fi ușor să spunem: "Această rețea socială este negativă" sau "este inutil a lucra în acest spațiu digital". Dar a-l avea pe Cristos în centrul acțiunii noastre pastorale ne cere să nu cedăm în fața acestei ispite negative. Dimpotrivă, ne împinge să mergem înainte, convinși că niciun loc nu este exclus de la "mângâierea harului" Domnului, care trece prin angajarea noastră și prin prezența noastră. O relație personală și eclezială Acest raport cu Cristos, care ne face misionari, nu este niciodată numai individual. Este o legătură care crește în comunitatea eclezială, se alimentează viața spirituală și în rugăciune și se concretizează în dăruirea zilnică a vieții noastre Domnului. El este motorul existenței noastre, chiar și în dimensiunea sa comunicativă. Papa Leon al XIV-lea, în primul său discurs din Loja Binecuvântărilor, a vorbit despre necesitatea unei "păci dezarmate și dezarmante, umile și perseverente". Aceste cuvinte pot inspira și stilul comunicării noastre digitale: o comunicare care nu este agresivă, nu este polemică, nu este autoreferențială, ci dezarmată, umilă, perseverentă. A-l pune pe Cristos în centru ne cere să ne reorientăm prioritățile conform logicii evangheliei. Ne ajută să scăpăm nu numai de vanitatea personală, ci și de superficialitatea cu care am putea risca să abordăm temele fundamentale ale vieții. Împărtășirile noastre, narațiunile noastre digitale, trebuie să provină dintr-o profunzime spirituală, nu dintr-o căutare a consensului sau a vizibilității. Riscul pe care trebuie să-l evităm este să ne pierdem în mii de întrebări inutile, lăsându-ne luați de logice lumești, care pot fi atât personale cât și ecleziale. Este un risc subtil, dar real. Dar, încă o dată, este bine să ne amintim că asumarea acestui risc în fața noutăților care ne pot înfricoșa face parte din provocarea responsabilității noastre de a "fi acolo". Nu numai o responsabilitate personală, ci mai ales o responsabilitate față de acțiunea Duhului, care nu poate fi niciodată blocată. A nu ne asuma riscul ar fi comod și simplu: ar fi suficient să fugim. Dimpotrivă, trebuie să "rămânem înăuntru", așa cum fac atât de mulți, cu curaj, angajare și, mai ales, credință. O "altă" privire În acest drum al nostru de responsabilitate și convertire ne vine în ajutor episodul evanghelic al Martei și Mariei. Și noi, asemenea Martei, putem fi tentați să facem atâtea lucruri, riscând să uităm "partea cea mai bună", aceea care nu ne va fi luată niciodată. Este o chestiune de privire, nu de snobism spiritual. Nu este vorba despre "a ne distrage" de la lucrurile din lume, ci despre a învăța să le privim cu ochi diferiți. A fi misionari digitali înseamnă a avea o "altă privire", o privire care - ca aceea a lui Isus - știe să meargă dincolo de aparențe, până la inima fraților. Este o privire care primește, care iubește în adevăr, care devine prezență concretă. Este o privire care se transformă într-o mână întinsă, care îl însoțește pe celălalt pe un posibil parcurs de creștere și de convertire. Și aici răsună cuvintele Papei Prevost: "Nu este vorba numai de a vorbi, ci de a genera încredere. Nu este vorba numai de a explica, ci de a asculta. Este încrederea care deschide ușile către evanghelie". Aici, încă o dată, se află toată frumusețea de a lucra în lumea și digitală. O frumusețe care trebuie să ne umple de bucurie și să ne stimuleze să continuăm în drumul nostru și în angajarea noastră. A avea posibilitatea de a fi în lume - conștienți că rămânem "numai slujitori" - "iubirea Domnului", cuvântul său care primește, mâna sa care ridică este pentru noi, misionari în lumea digitală, o responsabilitate, dar în același timp motiv de mulțumire continuă adusă lui. Misionari în lumea digitală care conduc la Cristos Acesta este specificul nostru: să fim misionari în lumea digitală care conduc la Cristos. Nu ducem un mesaj impersonal, nu proclamăm un cod de reguli, nu propunem o ideologie. Mărturia noastră vrea să însoțească persoanele să întâlnească o Persoană, pe Cel Înviat, viu în Biserica sa. Leon al XIV-lea, vorbind despre Biserică drept semn de unitate, a spus: "Aș vrea o Biserică unită, semn de unitate și de comuniune, care să devină ferment pentru o lume reconciliată". Aceasta este și chemarea noastră: să fim ferment, chiar și online. Să construim, nu să divizăm. Să îngrijim, nu să judecăm. Acțiunea noastră misionară se naște dintr-o experiență: aceea a unei iubiri care ne-a atins, ne-a iertat, ne-a vindecat. Numai dacă am experimentat noi cei dintâi această întâlnire, vom putea duce lumina sa în lumea digitală, adesea marcată de o "apropiere indiferentă" sau de o "socialitate solitară". În această lume, suntem chemați să mărturisim că o întâlnire care mântuiește este posibilă. Întâlnirea cu Cristos, iubitor al omului, care dorește să ajungă la fiecare inimă, oriunde s-ar afla - în real sau în virtual. Paolo Padrini (După L'Osservatore Romano, 26 iulie 2025) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |