© Vatican Media

Acel tânăr augustinian între "carreteras" din Lima

În zgomotul continuu al claxoanelor şi al motoarelor de pe carreteras din Lima şi în cenuşiul general al cerului, ceea ce localnicii numesc "panza de burro", referindu-se la cenuşiul albicios al burţii unui măgar, conventul "Sfântul Augustin" din centrul istoric seamănă cu o oază de culori, linişte, reculegere. O veche structură cu arhitectură rococo, la câţiva paşi de Plaza de Armas, împodobită cu fresce şi efigii sacre, inclusiv Nuestra Señora de Gracia, patroană a Peruului, venerată pe 8 mai. Adică, data alegerii lui Robert Francis Prevost.

Fostul misionar augustinian a mers rar în această capitală care învăluie imediat şi răstoarnă cele cinci simţuri, între umiditatea care se lipeşte de haine, mirosul care variază de la cauciucul ars la bananele prăjite, zumzetul moto-taxiurilor (foarte multe) şi al combi (un fel de autobuz cu aproximativ zece locuri) ai căror şoferi par să concureze între ei mai mult decât să conducă. Din teritoriile sale din nord - sate, oraşe, cartiere - agustíno din Chicago s-a mutat în capitală tocmai pentru adunările generale ale Ordinului său călugăresc. Însă confraţii şi-l amintesc bine, încă de când, puţin mai mult de treizeci de ani, la mijlocul anilor '80 ai secolului trecut, a început misiunea în Chulucanas şi apoi în Trujillo, reşedinţa sa timp de 11 ani, şi în final la Chiclayo ca episcop.

"Eh, Robert al nostru!", oftează părintele Gioberty Calle, încrucişându-şi braţele sub sutana neagră cu o curea de piele. "Mi-l amintesc foarte aproape de noi la Euharistie, în rugăciuni, în pregătirea pizzei, pentru că îi plăcea să gătească... Mi-l amintesc ca fiind fratern, dar în acelaşi timp ferm atunci când era necesar să fie aşa."

"Părintele" vorbeşte cu voce baritonală, plimbându-se prin curtea conventului, decorată cu majolică hispano-maură, în timp ce cântul papagalilor se împleteşte cu zgomotul de afară. Atmosfera rămâne totuşi înăbuşită, suspendată în timp. Nu era aşa aici, la "San Agustín", în seara zilei de 8 mai, când cardinalul protodiacon a anunţat Habemus papam. Clopote, strigăte de fericire, aplauze au răsunat în tot conventul. Părintele Gioberty sărbătorea ziua de naştere a unui prieten preot dintr-o altă comunitate. Era ora prânzului şi a alergat imediat la casa pe care o împărtăşeşte cu alţi trei fraţi ca să se aşeze în faţa televizorului şi să asiste la fumul alb. "Ne-am aşezat şi am pornit repede televizorul. Aşteptam. Întrebarea era: Cine ştie dacă e fratele nostru Robert?".

Şi "părintele Roberto" era cel care a apărut de la Loja Binecuvântărilor, salutând Peruul său şi proclamându-se "fiu al Sfântului Augustin". Un pasaj pe care părintele Calle îl aminteşte punându-şi o mână pe cap, în semn de emoţie. "A fost cu adevărat o surpriză. Priveam ca şi cum nu ar fi fost adevărat... El este un om de credinţă, este un augustinian. Îi mulţumesc pentru că a spus-o liber."

Călugărul a profitat de mass-media vaticane pentru a-i trimite un mesaj "vechiului prieten": "Eşti un augustinian. Ştii bine, Robert, că asta te implică şi te angajează. Te angajează în vocaţia ta, în credinţa ta, în urmarea lui Dumnezeu. Nu-ţi fie frică, te însoţim în rugăciune. Aici îi ai pe fraţii tăi şi Peru te iubeşte. Contează pe noi şi întoarce-te aici, te aşteptăm."

Toată lumea spune asta "întoarce-te în Peru" acestui papă care, în pofida rădăcinilor sale nord-americane, este considerat "peruano" în toate privinţele. De altfel, este o ţară care, în pofida contradicţiilor sale şi a limitelor sale, deschide o crăpătură în suflet şi se stabileşte acolo. Sora Margaret Walsh, misionară maristă, australiană, dar acum naturalizată peruană, ştie câte ceva despre asta. Scundă, cu ochi albaştri vioi, o spaniolă irezistibilă cu "R"-uri şi "O"-uri cu un accent anglosaxon pronunţat, păstrează şi ea amintiri personale despre părintele Prevost, mai ales din primele timpuri ale misiunii sale. "Când a sosit, era atât de tânăr, dar de la bun început a fost foarte deschis, foarte atent şi cu o mare capacitate de a vorbi cu persoanele, sensibil la diferenţe, fără a cădea vreodată în critica la adresa unei culturi atât de diferite."

Sora Margaret, care se află în Peru de aproximativ treizeci de ani după diferite călătorii prin lume (inclusiv în Italia), împărtăşeşte amintirile sale din capela mică din casa cu două etaje din zona Callao, la periferia oraşului Lima, unde ea şi surorile sale locuiesc, cântă şi se roagă în fiecare zi. Celelalte misionare pregătesc cafea şi o prăjitură cu morcovi, ea aranjează o vază cu flori lângă o fotografie a lui Leon al XIV-lea. Chicoteşte amintindu-şi seara de 8 mai: "¿Quién será? ¿Quién será? [Cine va fi? Cine va fi?] Ne întrebam cu toţii asta aici, în Callao. Poate părintele Robert...". Călugăriţa încă zâmbeşte când se gândeşte că omul îmbrăcat în alb astăzi este acelaşi pe care l-a văzut călare pe un catâr cu ani în urmă. "Era şi periculos, ştiţi? Deoarece catârul are tendinţa să meargă aproape de maluri." Totuşi, în sezonul ploios era singura alternativă pentru deplasarea pe jos în zone înalte, îndepărtate şi reci, iar Prevost "era o persoană cu dorinţa de a ajunge la ceilalţi". Sora Margaret îşi aminteşte, de asemenea, de marele respect pe care acesta l-a arătat faţă de rolul femeilor în Biserică. Relatează numeroasele dialoguri cu superioara sa, precum şi stima pe care acesta a arătat-o faţă de celelalte călugăriţe cu care petrecea timp în "charlas" în timpul prânzurilor şi cinelor. Sora Walsh încredinţează pontificatul lui Leon al XIV-lea unei "femei", Fecioara Maria, Maica Bunului Sfat: "Sper să continue să fie în prezenţa sa. Mă rog pentru ca Maica să-l însoţească pe drumul său, mai ales în momentele dificile."

Salvatore Cernuzio

(După L'Osservatore Romano, 23 iunie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu