© Vatican Media

"Rerum novarum" republicată de Libreria Editrice Vaticana

Doi Leon pentru două revoluţii

În mai 1891, Leon al XIII-lea dă la tipar o enciclică destinată să schimbe lumea: Rerum novarum. Împotriva unui model bazat pe exploatarea muncitorilor şi pe îmbogăţirea câtorva în detrimentul multora, papa reafirma centralitatea demnităţii umane şi necesitatea solidarităţii, aducând creştinismul în dialog cu noile provocări sociale şi economice. Pe 8 mai 2025, Robert Francis Prevost a fost ales papă şi a ales să se numească Leon. O alegere departe de a fi întâmplătoare şi care se reflectă în volumul - disponibil în librării de astăzi, marţi, 17 iunie - intitulat Leone XIII - Rerum novarum. Lettera enciclica sulla questione sociale [Leon al XIII-lea - Rerum novarum. Scrisoare enciclică despre chestiunea socială] (Lev, HarperCollins, 105 pagini). Cartea se deschide cu o introducere de Aldo Cazzullo, din care publicăm mai jos câteva fragmente împreună cu primele două paragrafe ale enciclicei Papei Pecci.

Ieri, revoluţia industrială. Astăzi, revoluţia inteligenţei artificiale. Astăzi, ca şi ieri, un papă numit Leon.

Dacă acum Papa Leon al XIV-lea ar rescrie enciclica predecesorului său Leon al XIII-lea, Rerum novarum, "Despre lucrurile noi", întreaga lume ar striga de scandal. Stânga l-ar ataca pentru condamnarea clară a socialismului. Dreapta i-ar reproşa criticile sale la adresa inegalităţilor şi a lăcomiei capitaliştilor, sau mai degrabă a "stăpânilor". Toţi l-ar acuza că invadează domeniul. "Papa vrea să facă politică", ar spune ei.

Şi, de fapt, Rerum novarum este o enciclică economico-politică. Papa Leon al XIII-lea simte necesitatea să interpreteze semnele timpurilor, conştient că trăieşte o cotitură în istorie. Încă de la primele cuvinte, analiza sa impresionează prin claritate şi clarviziune, până în punctul în care ar putea cu adevărat să fie rescrisă exact la fel astăzi: "Bogăţia acumulată în mâinile câtorva şi sărăcia răspândită pe scară largă..."

Evident, lumea din 1891, când a fost publicată enciclica, era foarte diferită de cea de astăzi. Condiţiile majorităţii populaţiei erau incomparabil mai dificile. Nu existau sistemele naţionale de sănătate. Speranţa de viaţă era mult mai mică. Tinerii, uneori copiii, erau consideraţi adulţi mai mici, destinaţi să muncească, adesea cu sarcini deosebit de crunte, de exemplu în mină. Minţile bărbaţilor nici măcar nu erau atinse de ideea că femeile puteau avea aceleaşi drepturi ale lor; şi, în orice caz, numai o minoritate dintre oameni aveau drepturi politice, puteau vota, erau liberi să exprime propria opinie, puteau participa la viaţa publică.

În alte privinţe, timpul care ne este dat este foarte asemănător cu acela al străbunicilor noştri. Marele progres al "artelor" - aşa cum le defineşte Leon al XIII-lea în Rerum Novarum -, al tehnologiei, al ştiinţei a creat bogăţii imense. Dar acestea nu sunt redistribuite, ci ajung în puţine mâini şi adesea sunt puse în siguranţă în paradisuri fiscale. Pentru majoritatea societăţii, progresul implică efort mai mare, anxietate mai mare, o înrăutăţire, dacă nu chiar o brutalizare a calităţii vieţii. Dacă atunci a existat revoluţia industrială, în timpul care ne este dat - aşa cum a subliniat Leon al XIV-lea încă din prima zi a pontificatului său - există revoluţia digitală şi a inteligenţei artificiale. Dacă muncitorii distrugeau maşinile, în care vedeau condamnarea lor, de data aceasta clasa de mijloc va fi cea care îşi va vedea distruse locurile de muncă: bănci, companii de asigurări, firme profesionale. Angajaţi, medici, avocaţi, arhitecţi, jurnalişti vor fi din ce în ce mai mult înlocuiţi de ChatGPT sau cum se va numi peste câţiva ani. Vor rămâne lucrările de îngrijire, serviciile aduse persoanelor, pe care copiii şi nepoţii noştri refuză să le facă, lăsându-le de bunăvoie migranţilor; a căror sosire, cu atât mai mult când este gestionată de traficanţii moderni de fiinţe umane, provoacă grave dificultăţi sociale, un adevărat război între săraci pentru casă, pentru un loc la grădiniţă, pentru un pat de spital, pentru salarii, pentru drepturi.

Inteligenţa artificială nu se limitează să înlocuiască omul. Riscă să-l şteargă, aşa cum a intuit şi s-a temut Papa Prevost. Combinaţia dintre inteligenţa artificială, biotehnologii, clonări va face teoretic posibilă apariţia unor creaturi post-umane, cyborg cu corp mecanic, care vor avea computerul drept creier şi internetul drept memorie, care vor şti mult mai multe lucruri decât noi, care vor fi mult mai inteligente decât noi; şi nu este clar de ce ar trebui să ne asculte, în loc să ne dea ordine.

Suntem siguri că în acel moment puterea politică va fi de partea oamenilor, mai degrabă decât de partea post-umanilor, care costă mai puţin, nu cer salarii sau drepturi, nu se îmbolnăvesc şi produc mult mai mult? Concentrarea înfricoşătoare în puţine mâini a puterii economice, a puterii politice şi a puterii de control al datelor creează pericole imense şi ambiţii imense. Elon Musk nu se ascunde să afirme că ţinteşte spre nemurire: dacă trupurile noastre umane se descompun şi mor, conştiinţa noastră, memoria noastră, identitatea noastră, inserate ca un cip pe noile dispozitive biotehnologice, ne-ar putea face teoretic să trăim pentru totdeauna. Nu pe noi, desigur; pe tehnocraţi şi pe cei dragi ai lor. Eventual pe Marte.

Ştiinţă fantastică? Ce ar fi crezut cititorii lui Rerum novarum dacă le-ar fi spus cineva că strănepoţii lor vor vorbi între ei de la distanţă, vor zbura în spaţiu, vor construi bombe capabile să distrugă planeta şi că într-o zi vor ameninţa serios că le vor folosi?

[...] Mă aflam în America când s-a întâmplat (alegerea lui Leon al XIV-lea, n.r.). În trenul regional 95 de la New York la Washington, lângă Philadelphia, la ora 1.13, ora locală, pe 8 mai 2025, s-a auzit un strigăt de bucurie. Aproape toţi pasagerii, între care mulţi afroamericani, urmăreau transmisiunea în direct de la "Sfântul Petru" pe telefoanele mobile, unii pe CNN, alţii pe Fox, în funcţie de înclinaţiile lor politice. Dar toţi, democraţi şi republicani, negri şi albi, s-au bucurat de vestea primului papă nord-american din istorie.

[...] Născut în Chicago, Illinois - oraşul marcat de învăţătura socială a arhiepiscopului Joseph Bernardin, foarte apropiat în ultimii ani de tânărul Obama -, Prevost a studiat în Pennsylvania, la universitatea augustinienilor din Villanova. Moto: Veritas, Unitas, Caritas. Papa Leon - pentru americani, Pope Leo - este un adevărat fiu al lumii. Tatăl său, Louis Marius, avea rădăcini franceze şi italiene; mama sa, Mildred Martinez, este descrisă ca fiind de origine spaniolă. Dar New York Times a relansat o istorie extraordinară: bunica maternă a papei, Louise Baquié, era creolă; iar bunicul său, Joseph Martinez, era negru, un mic proprietar de pământ în Seventh Ward, cartier din New Orleans locuit în mod tradiţional de o comunitate catolică de origini africane şi caraibiene. Bunicii papei au părăsit Louisiana pentru Chicago la începutul secolului al XX-lea, ducând cu ei credinţa catolică şi cultura creolă a muzicii şi a somnului prăjit, care constituie humusul cultural al South Side din Chicago, unde s-a născut nepotul lor, Robert Francis, în 1955. Istoria este rezultatul cercetărilor efectuate de un genealogist, Jari C. Honora, educat şi el de augustinieni, care lucrează la Historic New Orleans Collection şi precizează că bunicii materni ai papei sunt descrişi ca fiind de culoare sau mulatri în toate documentele şi mărturiile pe care le-a găsit. Iar istoria a fost confirmată la New York Times de fratele mai mare al papei, John Prevost, în vârstă de 71 de ani, care încă trăieşte la periferia oraşului Chicago.

[...] (Papa, n.r.) Vorbeşte despre pace, se adresează săracilor, celor slabi, celor din urmă şi, în acelaşi timp, se prezintă cu stilul său, cu personalitatea sa, cu limbajul său. Şi cu numele său.

Leon cel Mare a fost papa care l-a oprit pe Attila, nu cu sabia, ci cu crucea. Papa făcător de pace.

Leon era numele celui mai fidel prieten al Sfântului Francisc, care a fost cu el până la sfârşit, a rămas alături de el în ora cea mai dificilă, când sfântul a căutat izolarea pe La Verna, unde, conform tradiţiei, a primit stigmatele, a adunat destăinuirile sale şi ne-a lăsat pagini foarte frumoase despre Francisc. Şi Papa Prevost, înainte de a fi ales de cardinali în secretul conclavului, a fost ales de Papa Bergoglio, care l-a găsit într-o ţară de misiune, Peru, nu în Lima sau Arequipa sau la Cuzco, ci în îndepărtata Chiclayo, l-a simţit ca frate, l-a chemat la Roma la momentul potrivit şi l-a făcut cardinal: la momentul alegerii, Prevost lucra de doi ani în Curia vaticană ca prefect al puternicei congregaţii a episcopilor; suficient pentru a cunoaşte maşina, dar nu pentru a fi identificat cu ea. Însă principalul motiv pentru care Papa Leon este numit aşa este textul tipărit în paginile următoare. Rerum novarum.

[...] Papa nord-american cu sânge italian, francez, spaniol, african, creol s-a prezentat spunând că Dumnezeu ne iubeşte şi invitându-ne să ne iubim unii pe alţii. Leon al XIV-lea se anunţă ca papa al tuturor, papa al lumii. Prin istoria sa personală de fiu al migraţiilor şi de misionar. Prin mesajul său de deschidere către "Bisericile surori", către celelalte credinţe religioase şi - aşa cum a spus cu o expresie minunată, destinată să rămână - către "cei care cultivă neliniştea căutării lui Dumnezeu": adică aproape noi toţi. Şi prin modul în care îşi propune deschis să fie papă. Cu cea mai mare umilinţă şi, în acelaşi timp, cu cea mai mare conştientizare. Repornind de la paginile scrise cu mulţi ani înainte de un papă al cărui nume l-a ales.

(După L'Osservatore Romano, 17 iunie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu