© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Audienţa generală de miercuri, 11 iunie 2025

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. II. Viaţa lui Isus. Parabolele. 9. Bartimeu. "Curaj, ridică-te, te cheamă!" (Mc 10,49)

Iubiţi fraţi şi surori,

Cu această cateheză aş dori să îndreptăm privirea noastră asupra unui alt aspect esenţial al vieţii lui Isus, adică asupra vindecărilor sale. Pentru aceasta vă invit să puneţi în faţa Inimii lui Cristos părţile voastre cele mai dureroase sau fragile, acele locuri din viaţa voastră unde vă simţiţi opriţi şi blocaţi. Să-i cerem Domnului cu încredere să asculte strigătul nostru şi să ne vindece!

Personajul care ne însoţeşte în această reflecţie ne ajută să înţelegem că nu trebuie să abandonăm niciodată speranţa, chiar şi atunci când ne simţim pierduţi. Este vorba de Bartimeu, un om orb şi cerşetor, pe care Isus l-a întâlnit în Ierihon (cf. Mc 10,40-52). Locul este semnificativ: Isus merge la Ierusalim, dar îşi începe călătoria, ca să spunem aşa, din "iadul" din Ierihonului, oraş care se află sub nivelul mării. De fapt, cu moartea sa, Isus a mers să-l recupereze pe acel Adam care a căzut în adânc şi care îl reprezintă pe fiecare dintre noi.

Bartimeu înseamnă "fiul lui Timeu": descrie acel om aflat într-o relaţie, şi totuşi el este în mod dramatic singur. Acest nume, însă, ar putea însemna şi "fiul onoarei" sau "al admiraţiei", exact opusul situaţiei în care se află* (*Este interpretarea dată şi de Augustin în Consensul evangheliştilor, 2, 65, 125: PL 34, 1138.). Şi, din moment ce numele este aşa de important în cultura evreiască, înseamnă că Bartimeu nu reuşeşte să trăiască ceea ce este chemat să fie.

Apoi, spre deosebire de marea mişcare de oameni care merg în urma lui Isus, Bartimeu este nemişcat. Evanghelistul spune că stă pe marginea drumului, aşa că are nevoie de cineva care să-l pună din nou pe picioare şi să-l ajute să reia drumul.

Ce putem face când ne aflăm într-o situaţie care pare fără ieşire? Bartimeu ne învaţă să apelăm la resursele pe care le purtăm în noi şi care fac parte din noi. El este un cerşetor, ştie să ceară, ba chiar, poate să strige! Dacă doreşti cu adevărat ceva, fă tot ce poţi pentru a-l obţine, chiar şi atunci când alţii te ceartă, te umilesc şi îţi spun să renunţi. Dacă vrei cu adevărat, continuă să strigi!

Strigătul lui Bartimeu, relatat de Evanghelia lui Marcu - "Fiul lui David, Isuse, îndură-te de mine!" (v. 47) - a devenit o rugăciune foarte cunoscută în tradiţia orientală, pe care şi noi o putem folosi: "Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine, păcătosul".

Bartimeu este orb, dar în mod paradoxal vede mai bine decât ceilalţi şi recunoaşte cine este Isus! În faţa strigătului său, Isus se opreşte şi îl cheamă (cf. v. 49), pentru că nu există niciun strigăt pe care Dumnezeu să nu-l asculte, chiar şi atunci când nu suntem conştienţi că ne adresăm Lui (cf. Ex 2,23). Pare ciudat că, în faţa unui om orb, Isus nu merge imediat la el; dar, dacă ne gândim bine, este modul pentru a reactiva viaţa lui Bartimeu: îl determină să se ridice, are încredere în posibilitatea sa de a merge. Acel om se poate ridica din nou pe picioare, poate să învie din situaţiile sale de moarte. Dar pentru a face asta trebuie să facă un gest foarte semnificativ: trebuie să-şi arunce haina (cf. v. 50)!

Pentru un cerşetor, haina este totul: este siguranţa, este casa, este apărarea care îl protejează. Chiar şi legea proteja haina cerşetorului şi impunea ca aceasta să fie returnată seara dacă fusese luată ca gaj (cf. Ex 22,25). Totuşi, de multe ori, ceea ce ne blochează sunt tocmai aparentele noastre siguranţe, ceea ce am pus pe noi pentru a ne apăra şi care, în schimb, ne împiedică să mergem. Pentru a merge la Isus şi a fi vindecat, Bartimeu trebuie să se expună lui în toată vulnerabilitatea sa. Acesta este pasul fundamental pentru orice drum de vindecare.

Chiar şi întrebarea pe care Isus i-o pune pare ciudată: "Ce vrei să fac pentru tine?" (v. 51). Dar, în realitate, nu este de la sine înţeles că noi vrem să fim vindecaţi de bolile noastre, uneori preferăm să rămânem nemişcaţi pentru a nu ne asuma responsabilităţi. Răspunsul lui Bartimeu este profund: foloseşte verbul anablepein, care poate însemna "să văd din nou", dar pe care l-am putea traduce şi cu "să ridic privirea". De fapt, Bartimeu nu vrea numai să vadă din nou, ci vrea să regăsească şi demnitatea sa! Pentru a privi în sus, trebuie ridicat capul. Uneori, persoanele sunt blocate pentru că viaţa le-a umilit şi doresc numai să regăsească propria valoare.

Ceea ce îl salvează pe Bartimeu, şi pe fiecare dintre noi, este credinţa. Isus ne vindecă pentru ca noi să putem deveni liberi. El nu-l invită pe Bartimeu să-l urmeze, ci îi spune să meargă, să pornească din nou la drum (cf. v. 52). Însă Marcu încheie relatarea spunând că Bartimeu a început să-l urmeze pe Isus: a ales în mod liber să-l urmeze pe Cel care este Calea!

Iubiţi fraţi şi surori, să ducem cu încredere în faţa lui Isus bolile noastre, precum şi pe cele ale celor dragi ai noştri, să ducem durerea celor care se simt pierduţi şi fără cale de ieşire. Să strigăm şi pentru ei, şi să fim siguri că Domnul ne va asculta şi se va opri.

APEL

Doresc să asigur rugăciunea mea pentru victimele tragediei care a avut loc în şcoala din Graz. Sunt aproape de familii, de profesori şi de colegi de şcoală. Fie ca Domnul să-i primească pe aceşti fii ai săi în pacea sa.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu