© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Jubileul Sfântului Scaun (Sfânta Fecioară Maria, Maica Bisericii, 9 iunie 2025)

Iubiţi fraţi şi surori,

Astăzi avem bucuria şi harul de a celebra jubileul Sfântului Scaun la comemorarea liturgică a Mariei, Maica Bisericii. Această fericită coincidenţă este izvor de lumină şi de inspiraţie interioară în Duhul Sfânt, care ieri, la Rusalii, s-a revărsat din abundenţă asupra poporului lui Dumnezeu. Şi în acest climat spiritual, astăzi ne bucurăm de o zi specială, mai întâi cu meditaţia pe care am ascultat-o şi acum, aici, la Masa Cuvântului şi a Euharistiei.

Cuvântul lui Dumnezeu în această celebrare ne ajută să înţelegem misterul Bisericii şi, în ea, al Sfântului Scaun, în lumina celor două icoane biblice scrise de Duhul în pagina din Faptelor Apostolilor (1,12-14) şi în cea din Evanghelia lui Ioan (19,25-34).

Să pornim de la cea fundamentală, care este relatarea morţii lui Isus. Ioan, singurul dintre cei doisprezece prezenţi la Calvar, a văzut şi a mărturisit că sub cruce, împreună cu celelalte femei, era mama lui Isus (v. 25). Şi a auzit cu urechile sale ultimele cuvinte ale Învăţătorului, printre care acestea: "Femeie, iată-l pe fiul tău!", şi apoi, adresate lui: "Iat-o pe mama ta!" (v. 26-27).

Maternitatea Mariei prin misterul Crucii a făcut un salt de neconceput: mama lui Isus a devenit noua Evă, pentru că Fiul a asociat-o la moartea sa răscumpărătoare, izvor de viaţă nouă şi veşnică pentru fiecare om care vine în această lume. Tema rodniciei este foarte prezentă în această liturgie. Rugăciunea "zilei" a evidenţiat-o imediat, făcându-ne să cerem Tatălui ca Biserica, susţinută de iubirea lui Cristos, "să fie tot mai rodnică în Duh".

Rodnicia Bisericii este aceeaşi rodnicie a Mariei; şi se realizează în existenţa membrilor săi în măsura în care ei retrăiesc, "în miniatură", ceea ce a trăit Maica, adică iubesc conform iubirii lui Isus. Toată rodnicia Bisericii şi a Sfântului Scaun depinde de Crucea lui Cristos. Altminteri este aparenţă, dacă nu chiar mai rău. Un mare teolog contemporan a scris: "Dacă Biserica este pomul care a crescut din micul grăunte de muştar al crucii, acest pom este destinat să producă la rândul său grăunţe de muştar şi, prin urmare, fructe care repetă forma crucii, pentru că tocmai crucii îşi datorează existenţa" (H.U. von Balthasar, Cordula ovverosia il caso serio, Brescia 1969, 45-46).

În rugăciunea zilei am cerut, de asemenea, ca Biserica "să se bucure de sfinţenia fiilor ei". Într-adevăr, această rodnicie a Mariei şi a Bisericii este inseparabil legată de sfinţenia sa, adică de conformarea sa cu Cristos. Sfântul Scaun este sfânt aşa cum este Biserica, în nucleul său originar, în fibra căruia este ţesută. Astfel, Scaunul Apostolic păzeşte sfinţenia rădăcinilor sale în timp ce este păzit de ele. Dar nu este mai puţin adevărat că trăieşte şi în sfinţenia fiecăruia dintre membrii săi. De aceea, cel mai bun mod de a sluji Sfântul Scaun este să căutăm să fim sfinţi, fiecare dintre noi conform stării noastre de viaţă şi misiunii care i-a fost încredinţată.

De exemplu, un preot care personal poartă o cruce grea din cauza slujirii sale şi totuşi merge în fiecare zi la birou şi încearcă să-şi facă datoria cât mai bine cu iubire şi cu credinţă, acest preot participă şi contribuie la rodnicia Bisericii. Şi tot aşa, un tată sau o mamă de familie, care trăieşte o situaţie dificilă acasă, un copil care dă griji sau un părinte bolnav, şi duce înainte munca sa cu angajare, acel bărbat şi acea femeie sunt rodnici de rodnicia Mariei şi a Bisericii.

Ajungem acum la a doua icoană, cea scrisă de Sfântul Luca la începutul Faptelor Apostolilor, care o înfăţişează pe mama lui Isus împreună cu apostolii şi cu discipolii în Cenacol (1,12-14). Ne arată maternitatea Mariei faţă de Biserica ce se naşte, o maternitate "arhetipală", care rămâne actuală în fiecare timp şi loc. Şi mai presus de toate ea este întotdeauna rod al misterului pascal, al darului Domnului răstignit şi înviat.

Duhul Sfânt, care coboară cu putere asupra primei comunităţi, este acelaşi pe care Isus l-a dat cu ultima sa suflare (cf. In 19,30). Această icoană biblică este inseparabilă de prima: rodnicia Bisericii este întotdeauna legată de Harul care a ieşit din Inima străpunsă a lui Isus împreună cu sângele şi cu apa, simbol al Sacramentelor (cf. In 19,34).

Maria, în cenacol, graţie misiunii materne primite la picioarele crucii, este în slujba comunităţii care se naşte: este memoria vie a lui Isus şi, ca atare, este, ca să spunem aşa, polul de atracţie care armonizează diferenţele şi face în aşa fel încât rugăciunea discipolilor con-cordantă.

Apostolii, şi în acest text, sunt enumeraţi pe nume şi, ca întotdeauna, primul este Petru (cf. v. 13). Dar el însuşi, într-adevăr, el cel dintâi este primul susţinut de Maria în slujirea sa. În mod similar, Maica Biserică susţine slujirea succesorilor lui Petru cu carisma mariană. Sfântul Scaun trăieşte în manieră cu totul deosebită coexistenţa celor doi poli, cel marian şi cel petrin. Şi cel marian este cel care asigură rodnicia şi sfinţenia celui petrin, cu maternitatea sa, dar al lui Cristos şi al Duhului.

Preaiubiţilor, să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru Cuvântul său, făclie care luminează paşii noştri, precum şi viaţa noastră zilnică în slujba Sfântului Scaun. Şi, luminaţi de acest Cuvânt, să reînnoim rugăciunea noastră: "Tată, fă ca Biserica ta, ajutată de iubirea lui Cristos, să fie din zi în zi mai rodnică în Duh, să se bucure de sfinţenia fiilor săi şi să adune în sânul său toate familiile popoarelor" (Rugăciunea zilei). Amin.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu