© Vatican Media

Francisc, Leon al XIV-lea şi urgenţa ascultării

În ajunul Zilei Mondiale a Comunicaţiilor, o reamintire a centralităţii ascultării în comunicare. Pentru Bergoglio şi Prevost, este necesar să ne ascultăm aproapele cu o disponibilitate interioară totală, aşa cum ne-au învăţat în epoci diferite Sfântul Augustin şi Sfântul Francisc de Assisi. O nevoie pe care inteligenţa artificială nu o poate satisface niciodată, deoarece nicio maşină nu poate lua locul unei inimi umane.

"Când o persoană îţi vorbeşte, aşteaptă până termină ca să o înţelegi bine şi, apoi, dacă simt pot să spun ceva. Dar important este să ascult." La câteva zile după moartea sa, a fost făcut public un scurt videoclip cu Papa Francisc, înregistrat în ianuarie. Mai puţin de un minut, condensat în cuvintele pe care le-am prezentat la început. Ascultarea ca urgenţă pentru viaţă (videoclipul era adresat tinerilor), dar şi ca testament ideal al unui pontif care în 12 ani i-a ascultat pe toţi şi în special pe cei mai îndepărtaţi, pe incomozi, pe rebutaţii din această lume. Pe scurt, pe cei pe care preferăm să nu-i ascultăm, pentru că, adesea, cuvintele lor, istoriile lor ne deranjează, ne fac să ne simţim inconfortabil. Francisc a făcut din primatul ascultării regula aurea pentru comunicare, fie că era vorba de aceea a profesioniştilor din domeniu, fie că lua în considerare, în schimb, comunicarea interpersonală, aceea care rimează cu relaţia şi care este, în fond, sarea oricărui raport uman. Aşadar, a asculta şi apoi a vorbi. Ascultarea ca prim act al comunicării. A asculta, a vedea şi a atinge cu mâna înainte de a informa mai ales despre numeroasele răni profunde care sfâşie trupul umanităţii noastre. Verbe care răsună şi în ajunul Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale, care se celebrează mâine pentru a 59-a oară.

Desigur, despre tema amplă a comunicării, Bergoglio şi Prevost (deja înainte de a fi aleşi pe Catedra lui Petru) au subliniat amândoi cu multă convingere centralitatea ascultării în comunicare. Exigenţa de a da timp şi spaţiu celuilalt pentru a-l întâlni în tăcere chiar mai înainte de cuvânt. După cum se ştie, Francisc - promotor a ceea ce el numea "terapie prin ascultare" şi "pastoraţie a urechii" - l-a citat în repetate rânduri pe sfântul Sărăcuţ din Assisi care le cerea fraţilor săi să "încline urechea inimii". Afirmaţie în sintonie cu ceea ce episcopul de Hipona afirmase deja cu opt secole mai înainte: "Să nu aveţi inima în urechi, ci urechile în inimă." Augustinianul Robert Francisc Prevost a făcut din această maximă un stil de viaţă şi apoi o metodă de acţiune pastorală. Nu există prieten, colaborator atât în anii petrecuţi în Peru, cât şi în cei ca prior general al augustinienilor şi, în final, ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi, care să nu fi subliniat înainte de toate această calitate: "Este un om care ascultă." Intervievat despre noul pontif de către L'Osservatore Romano, cardinalul Luis Antonio Tagle a subliniat că Leon al XIV-lea "este înzestrat cu o capacitate de ascultare profundă şi răbdătoare. Înainte de a lua o decizie, se dedică unui studiu şi unei reflecţii atente. Exprimă sentimentele sale şi preferinţele sale fără a voi să impună".

Astăzi, din păcate, trăim într-o lume în care pare că cineva are greutate, importanţă, nu dacă ascultă, ci doar dacă are "ultimul cuvânt". Şi aceasta cu siguranţă şi în continentul digital, unde tentaţia de a încheia conversaţia cu o postare senzaţională tinde să ne facă să uităm că în comunicare nu ar trebui să existe un învingător şi un învins, ci o îmbogăţire comună chiar (şi poate mai presus de toate) atunci când nu gândim la fel. Ascultarea, aşadar, ca atenţie la umanitatea celuilalt. La unicitatea sa. Ceea ce Papa Leon al XIV-lea a învăţat încă din tinereţe: în familia fiilor Sfântului Augustin şi chiar înainte de asta în familia sa, la Chicago. După cum a relatat într-un interviu când era cardinal, atunci când urma să intre în noviciat, a avut un lung colocviu cu tatăl său. "Chiar dacă i-aş fi auzit pe formatorii mei de o sută de ori - a destăinuit el -, când tatăl meu îmi vorbea într-un mod foarte uman, foarte profund, îmi spuneam: «Este mult de ascultat aici, este mult de gândit la ceea ce mi-a spus»."

Este nevoie de femei şi bărbaţi capabili să asculte. Şi cu cât nivelul lor de responsabilitate este mai ridicat, cu atât această virtute este mai necesară. Astăzi, în fond, cele mai grave crize care afectează lumea se nasc tocmai din incapacitatea de a ne asculta, de a "ne pune în pielea celuilalt". În timpul pandemiei de COVID-19, perioadă teribilă, dar din care ar fi trebuit să învăţăm nişte lecţii, am fost obligaţi să ne întoarcem la esenţa comunicării, care este dialogul cu aproapele nostru şi chiar înainte de asta cu noi înşine, cu interioritatea noastră imperfectă. După cum a remarcat psihiatrul Eugenio Borgna, în timpul carantinei a crescut "dorinţa nemărginită de a fi ascultaţi". O dorinţă care ne va însoţi mereu. Şi pe care nicio Inteligenţă Artificială nu o va putea satisface. Chiar şi cea mai avansată tehnologie informatică, de fapt, va putea răspunde la o întrebare a noastră. Dar nimic nu va putea în faţa tăcerii noastre şi a exigenţei noastre primordiale de a avea alături de noi o inimă care ne ascultă.

Alessandro Gisotti

(După Vatican News, 31 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu