© Vatican Media

CELAM, 70 de ani de misiune şi sinodalitate. Cardinalul Maradiaga: "Duhul nu cunoaşte marşarierul"

Card. Óscar Rodríguez Maradiaga, fost preşedinte al CELAM, povesteşte pentru Sir despre cei 70 de ani ai organismului eclezial latino-american, definit drept "coloana vertebrală a Bisericii de pe continent". Sărbători în curs de desfăşurare la Rio. "Sinodalitatea va merge înainte: Duhul Sfânt nu are marşarier".

Şaptezeci de ani de slujire a Bisericilor din America Latină şi Caraibe, dar şi a Bisericii universale, graţie intuiţiilor sale, a receptării originale a Conciliului Vatican II, a practicilor anticipative ale sinodalităţii. "O coloană vertebrală", definiţia dată de cardinalul Óscar Andrés Rodríguez Maradiaga, arhiepiscop emerit de Tegucigalpa, intervievat de SIR cu această ocazie, în timp ce se află la Rio de Janeiro, unde, din 26 mai până pe 30 mai 2025, se desfăşoară a patruzecea adunare a organismului eclezial continental, tocmai pentru a celebra cea de-a şaptezecea aniversare a constituirii sale, care a avut loc în 1955, prin decizia lui Pius al XII-lea. Cardinalul Rodríguez Maradiaga a străbătut multe dintre aceste decenii, a fost secretar general al CELAM din 1997 până în 1991 şi preşedinte din 1995 până în 1999. A participat la multe dintre cele mai importante întâlniri ecleziale, în timpul pontificatului lui Francisc a coordonat Consiliul Cardinalilor, a participat ca elector la două conclavuri, în 2005 şi în 2013, în timp ce în cel de acum câteva săptămâni a participat acum fiind peste optzeci de ani, la congregaţiile generale care au precedat alegerea papei. La Rio de Janeiro, în aceste zile, a ţinut conferinţa introductivă. În interviu, afirmă că îi consideră pe Francisc şi pe Leon al XIV-lea "papi care provin din CELAM", iar despre Papa Prevost afirmă că este "un om al poporului". Despre sinodalitate, asigură el, se va merge mai departe "fără nicio îndoială, Duhul Sfânt nu deţine marşarierul".

Eminenţă, ce înseamnă aceşti şaptezeci de ani şi ce bilanţ se poate scoate?

CELAM, în practică, a fost coloana vertebrală a episcopatului din America Latină. Deja când s-a realizat Consiliul plenar latinoamerican, era evident că episcopatul din acest continent era foarte izolat, închis el însuşi şi avea ca punct de referinţă numai Vaticanul. Aşadar, această colegialitate, care a precedat Conciliul Vatican II, a început, de fapt, odată cu CELAM. Papa Pius al XII-lea, care, în calitate de cardinal Eugenio Pacelli, cunoscuse Brazilia şi Argentina, a fost cel care a intuit, cu marea inteligenţă pe care o avea, marile potenţialităţi ale acestui continent şi a spus că trebuia să se caute modul de a-l uni. Astfel, profitând de Congresul Euharistic de la Rio de Janeiro, în 1955, a luat decizia de a înfiinţa CELAM.

Dumneavoastră aţi fost preşedinte al CELAM în anii '90 din secolul trecut. După părerea dumneavoastră, cum a evoluat acest organism de atunci? Ce paşi vi se par mai importanţi?

În primul rând, trebuie să spun că CELAM nu a rămas nemişcat, ci a continuat să crească şi a continuat să crească în misiunea sa specifică, care este slujirea episcopatelor din continent. Pietre de hotar din istoria CELAM au fost, cu siguranţă, Conferinţele Generale ale Episcopatului: Medellín în 1967, Puebla în 1979, Santo Domingo în 1992 şi Aparecida în 2007. Medellín a aplicat Conciliul Vatican II la realitatea noastră, Puebla a avut scopul de a duce mai departe Evangelii nuntiandi, Santo Domingo a avut privirea îndreptată spre al cincilea centenar al începutului evanghelizării continentului şi apoi a fost Aparecida, cu această deschidere către noul mileniu... Au fost pietre de hotar, cu siguranţă, dar nu putem uita toată munca de formare desfăşurată de CELAM în aceşti şaptezeci de ani, mai întâi în diferitele ţări ale continentului, apoi cu ITEPAL, primul centru de formare şi apoi cu un număr mare de cursuri, pentru episcopi, lucrători pastorali. A fost vorba, în special, de a aplica drumul de reînnoire a Maicii Biserici, de exemplu cu Sinoadele Episcopilor. Sfântul Părinte i-a invitat întotdeauna pe preşedintele şi pe secretarul general al CELAM la toate Sinoadele, a fost vorba de o prezenţă foarte importantă. Personal, mi s-a cerut să particip la 11 sinoade şi pot spune că aceste diferite participări, în ansamblul lor, au fost o bogăţie pentru CELAM-ul nostru şi pentru episcopatele de pe continent. Astăzi, putem spune că CELAM nu a parcurs doar un drum minunat, ci are şi o proiecţie minunată spre viitor.

Se poate spune că Biserica latinoamericană a fost foarte rapidă în punerea în practică a conciliului?

În primul rând, pentru că terenul era foarte deschis pentru semănat. După Conciliul Vatican II, tot entuziasmul de reînnoire, în toate aspectele, a făcut în aşa fel încât CELAM să poată semăna. Desigur, nu au lipsit dificultăţile, nu putem ignora că şi problemele socio-politice ale continentului au avut influenţă şi mă gândesc la vremurile dificile ale acelor teologii ale eliberării care "nu erau corecte". Dar, în mijlocul tuturor acestora, CELAM a mers înainte.

Cât de decisiv a fost acest parcurs eclezial, pastoral, teologic... în magisteriul Papei Francisc şi cât va fi pentru Papa Leon al XIV-lea?

Fără îndoială, a fost decisiv, pentru că amândoi, într-un fel, provin din CELAM! Nu trebuie să uităm că Papa Francisc a fost coordonatorul comisiei de redactare a documentului Conferinţei Generale din 2007. Aparecida era în inima sa, în mintea sa, în munca sa pastorală. Să nu uităm că în primii ani ai pontificatului său, papa dăruia documentul de la Aparecida tuturor şefilor de stat pe care îi întâlnea. Nu uit că, într-o ocazie l-a primit pe actualul preşedinte al unei ţări de pe continent, care încerca să se folosească de vizita la papa pentru a-şi justifica acţiunea politică. Francisc l-a primit în Aula Sinodului şi i-a dăruit documentul de la Aparecida. Francisc a ştiut să ducă înainte toată reflecţia despre America Latină. Dar trebuie să spunem că şi Papa Leon al XIV-lea, în multe aspecte, "a ieşit" din continentul nostru, mai întâi ca misionar, iar de acolo a fost prior al augustinienilor, episcop în Peru şi apoi ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi.

Cum vedeţi alegerea lui Leon al XIV-lea şi primii paşi ai papei? Şi ce spuneţi despre "inima" sa latinoamericană?

În primul rând, este un misionar care s-a dăruit total Bisericii sale. Asta este ceea ce a făcut, în primul rând, în Dieceza de Chiclayo, care l-a primit şi care îl aminteşte cu atâta nostalgie, chiar i-au dedicat şi o cumbia! Şi apoi un om care a crescut printre oameni, un om al poporului, care este înainte de toate un mare evanghelizator.

Credeţi că parcursul spre o Biserică sinodală este ireversibil?

Fără nicio îndoială. În "schimbarea" Duhului Sfânt nu există marşarier, prin urmare, cei care cred că sinodalitatea a fost doar un capriciu al Papei Francisc se înşală. Sinodalitatea este un proces, un drum început de Duhul Sfânt şi va merge înainte, nu se va întoarce niciodată.

Bruno Desidera

(După Agenţia SIR, 30 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu