|
© Vatican Media |
Cardinalul Makrickas despre Papa Francisc: Cu el am atins apropierea și milostivirea lui Dumnezeu
În cadrul Sfintei Liturghii pentru Papa Francisc decedat în urmă cu o lună, în Bazilica "Santa Maria Maggiore" unde se odihnesc rămășițele sale, cardinalul arhipăstor coadiutor a amintit că viața răposatului papă a fost întotdeauna unită "cu cea a lui Isus: ca o ramură unită cu vița de vie". Acesta este motivul pentru care cuvintele și gesturile sale "au intrat adânc în inimile credincioșilor" care continuă să se roage la mormântul său.
Timp de doisprezece ani, întreaga Biserică, în diferite moduri, prin "gesturile semnificative" ale Papei Francisc, "cuvintele sale înțelepte și zâmbetul său strălucitor a putut experimenta apropierea, duioșia și milostivirea lui Dumnezeu". Și "interminabilul flux de persoane" care de aproape o lună așteaptă să intre în Bazilica "Santa Maria Maggiore" pentru "a manifesta recunoștința" pentru tot ceea ce Francisc ne-a lăsat, rugându-se la mormântul său, fac asta "pentru acele gesturi ale sale, pentru acele cuvinte ale sale, pentru acel zâmbet al său". Dar mai ales pentru că viața sa a fost mereu unită "cu aceea a lui Isus: ca o mlădiță unită cu vița". Sunt cuvintele amintirii emoționate a cardinalului Roland Makrickas, arhipăstor coadiutor al bazilicii liberiene, în omilia de la Liturghia pentru Papa Francisc, prezidată la altarul papal, la o lună de la moartea pontifului argentinian.
Sufletul la casa Tatălui și trupul în cea a Mariei
Cardinalul lituanian, vorbind la puțini metri de mormântul Papei Bergoglio, în naosul lateral al bazilicii mariane, între Capela Paulină și Capela Sforza, subliniază cât de frumos este că, după o viață lungă "dedicată în întregime slujirii poporului lui Dumnezeu, ca preot, ca iezuit, ca episcop și ca papă", astăzi sufletul său este "la casa Tatălui și trupul în casa Mariei". Și în amintirea lui Francisc, în fața miilor de credincioși, recitește evanghelia propusă de liturgia de astăzi, în care Isus folosește imaginea viței și a mlădițelor pentru a le vorbi discipolilor despre raportul lor cu el.
O viață care aduce mult rod Bisericii
Viața și apostolatul pontifului care s-a întors în Casa Tatălui pe 21 aprilie, pentru cardinalul Makrickas, au adus și continuă "să aducă mult rod Bisericii", iar cuvintele sale și gesturile Papei Francisc au intrat adânc în inimile credincioșilor, pentru că el "s-a făcut cu adevărat una cu Cristos, în mod inseparabil, în bucurie și în durere - ca o mlădiță cu vița". Și foarte numeroasele persoane care continuă să se oprească în fața mormântului său "sunt uniți cu el și prin el cu Cristos", pentru că Francisc "a știut să-l facă pe Cristos prezent fiecărui om, mărturisindu-l în fiecare zi, până la ultima sa oră. Uniți cu papa, uniți cu Cristos. Precum mlădițele cu vița".
Încredințarea zilnică ocrotirii Mariei
Arhipăstorul coadiutor al Bazilicii "Santa Maria Maggiore" amintește că papa răposat acum o lună începea "fiecare zi a sa cu ora de adorație, cu celebrarea Euharistiei și rugăciunea personală", dar și "cu o încredințare zilnică ocrotirii materne a Mariei, Maica lui Dumnezeu". Ca și el, adaugă cardinalul, "în această seară îi cerem Maicii lui Dumnezeu, Salus Populi Romani", lângă icoana sa, în fața căreia Francisc a îngenuncheat de 126 de ori, "să ne ajute pe fiecare dintre noi să fim uniți cu Domnul nostru, cu sinceră umilință și generozitate în sfânta sa slujire". Pentru că, spune Isus discipolilor săi în evanghelia din acest 21 mai, subliniază Makrickas, "fără mine nu puteți face nimic, în schimb cu mine puteți face atât de multe, puteți face totul".
Rugăciune pentru Francisc și pentru Leon al XIV-lea
Invitația finală a cardinalului lituanian este la rugăciune "pentru lumina veșnică Papei Francisc, slujitor umil, înțelept și fidel al evangheliei și pentru noul Sfânt Părinte, Leon al XIV-lea, ca să poată fi perseverent în slujirea petrină".
Alessandro di Bussolo
(După Vatican News, 21 mai 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu