Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Întâlnirea de lucru a Secțiunii Pastorație

În zilele de 23 și 24 aprilie 2025, la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian, jud. Neamț a avut loc întâlnirea de lucru a Secțiunii Pastorație din cadrul Curiei diecezane.

Inițiativa l-a avut ca protagonist pe pr. Daniel Iacobuț, vicar episcopal, coordonator al secțiunii, și a vizat proiectarea următorului trieniu pastoral pentru Dieceza de Iași.

Invitată specială a fost Codruța Fernea, președinta Acțiunii Catolice din România, care a și coordonat lucrările de-a lungul celor două zile.

Cuvântul de deschidere a aparținut PS Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, care, după ce i-a salutat pe cei prezenți, a făcut o radiografie a celor aproximativ trei ani pastorali, subliniind mai ales aspectele pozitive.

"Observ, spunea episcopul, mai ales atunci când sunt în vizitele pastorale, cum preoții se preocupă să aibă bannerele necesare, materialele catehetice propuse de către comisia de pastorație din cadrul curiei, dar îi observ și pe credincioșii noștri, mai ales pe bolnavii pe care îi vizitez acasă, cum au diferite imagini și rugăciuni legate de anul pastoral în curs. Vă încurajez să mergem mai departe propunând un nou trieniu care să vizeze pe cât posibil relația păstor-credincioși, pentru că aceasta este fundamentală în drumul nostru de credință."

Ajutați de Codruța Fernea, preoții prezenți s-au "suflecat" la mâini și în cele două zile au încercat să creioneze un drum, o propunere nouă, dar care să fie și o continuare a temei din trieniu în care ne aflăm.

Tema propusă va fi înaintată episcopului diecezan spre confirmare, urmând ca ulterior, după alte întâlniri de lucru, să se concretizeze și celelalte detalii legate de cateheze, imagine, motto, obiective etc.

Comisia prezentă nu l-a uitat nici pe Papa Francisc, cel care în anul 2019 ne-a vizitat dieceza și care, prin modul său de a fi, a dat atât de mult Bisericii și lumii. Ne-am rugat împreună în cadrul Sfintei Liturghii, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a oferit.

Finalul întâlnirii a revenit pr. Daniel Iacobuț, care a mulțumit celor prezenți, încurajându-i să considere munca făcută un dar pentru credincioșii diecezei și o piatră în plus pentru consolidarea împărăției lui Dumnezeu în viața fiecărui credincios.

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 23 aprilie: Traian: Întâlnirea de lucru a Secțiunii Pastorație




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat