© Vatican Media

Papa Francisc şi pastoraţia săracilor. Mons. Ambăruş: "Procesele în Biserică sunt demarate, trebuie numai urmate"

"Aş vrea o Biserică săracă pentru săraci": aceste cuvinte ale Papei Francisc care răsună în mintea tuturor şi care au trasat o linie foarte precisă a pontificatului său. Explicată în mai multe rânduri de pontiful însuşi venit de la "capătul lumii" şi care a ales numele "sărăcuţului din Assisi". O direcţie indicată şi pe care Biserica acum trebuie doar s-o urmeze. Asta este ceea ce repetă Mons. Benoni Ambăruş, episcop auxiliar al Diecezei de Roma şi responsabil al Domeniului diaconiei carităţii, care reflectează asupra gândirii bergogliene.

Ce ne puteţi spune despre pontificatul Papei Francisc, despre predilecţia sa faţă de o Biserică săracă printr-o adevărată pastoraţie a săracilor?

Mie personal mi s-a părut că faptul de a pune în centru sacramentul săracilor şi al celor fragili a fost o alegere de sacrament. Săracii reprezintă un loc unde este întâlnit Dumnezeu, un exerciţiu constant al tuturor pentru a recunoaşte că toţi suntem săraci. O persoană care este sigură de sine, cu greu se deschide la strigătul de mântuire al lui Dumnezeu. Este important a nu confunda mesajul Papei Francisc, pentru că nu este referinţă simplă la dimensiunea socială, ci înseamnă realmente a-l recunoaşte pe Dumnezeu rănit în cei săraci şi în persoanele nevoiaşe. Oricare ar fi sărăciile femeilor şi bărbaţilor pe care-i întâlnim, este important a recunoaşte în ei pe Cristos. Tocmai prin raportul cu săracii suntem facilitaţi în raportul cu credinţa noastră. Întâlnirea cu săracii reprezintă o recunoaştere de credinţă. Eu sunt primul sărac, contactul cu ei foloseşte pentru a înţelege că avem nevoie de Dumnezeu.

Reflectând asupra cuvintelor repetate de mai multe ori de Bergoglio, ultima dată ieşind din închisoarea "Regina Coeli" din Roma în Joia Sfântă, cu glasul slăbit de boală a subliniat din nou: "De fiecare dată când intru în aceste locuri mă întreb: De ce ei şi nu eu?". Afirmaţii care lasă să se înţeleagă cum sărăcia, disperarea, nevoia, nu sunt alegeri, ci situaţii în care s-ar putea afla oricine.

Eu îmi repet adesea că dacă ar fi trebuit să înfrunt 20% dintre dificultăţile pe care săracii trebuie să le înfrunte zilnic, probabil că aş fi devenit un delincvent. Eu îmi repet asta de fiecare dată când întâlnesc persoane aflate în dificultate. Când le întâlnesc repet: Doamne, cât de bun ai fost cu mine! Mă gândesc de fiecare dată la Sfântul Augustin şi la cuvintele sale de recunoştinţă pentru darurile primite de la Domnul, dar eu îi mulţumesc şi pentru că m-a făcut să evit dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte şi care pun la încercare persoanele pe care le întâlnesc.

Cât de mult a încolţit în Biserică linia papei argentinian?

Chiar papa repeta adesea că nu trebuie rezolvate lucrurile, ci trebuie pornite procese. Sunt convins şi mângâiat de asta şi de faptul că aceste procese sunt demarate. Este vorba de un proces de reformă, dar deja numai gândul unei Biserici în ieşire, o Biserică spital de campanie, o Biserică ce valorizează diferenţele, sunt numai exemple ale modului în care procesul este demarat şi că, prin urmare, strada este deja trasată. Liniile conducătoare sunt încardinate în Biserică şi sunt convins că vor fi duse înainte. Şi sinodalitatea şi participarea sunt la începuturi, dar se înregistrează un consens unanim în Biserică referitor la acestea şi la toate celelalte linii conducătoare ale Papei Francisc. Pentru acest motiv cred că nu pot decât să meargă în direcţia corectă. Schema este pregătită pentru următorii ani, trebuie doar urmată.

Care este amintirea dumneavoastră personală despre Papa Francisc?

Aş putea s-o descriu cu 1000 de cuvinte sau cu o anecdotă. De atâtea ori am mers la el să-i cer bani. Ultima dată a fost la 2 ianuarie, când el glumind mi-a spus: "Da, să ne vedem. Îmi face plăcere să te întâlnesc. Dar de data aceasta nu-mi cere bani, pentru că nu am, i-am terminat pe toţi. Glumea în privinţa mea şi cu alte persoane prietene în comun, repetându-le "Don Benoni are o boală", în timp ce făcea gestul cu mâna agitată ca un cerşetor. Pentru a înţelege că eu mereu cer bani. Numai o glumă, un mod pentru a zâmbi împreună aşa cum era în caracterul său, apoi şi pentru că nu m-a lăsat niciodată să plec cu mâna goală şi a satisfăcut mereu oricum cererile mele pentru săraci.

Ştiind că avea să moară, ce anume aţi fi voit să-i spuneţi Papei Francisc?

Ca fiu către tatăl, aş fi voit să-i spun atâtea lucruri. Drept colaborator, pur şi simplu mulţumesc.

Marco Calvarese

(După Agenţia SIR, 23 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu