© Vatican Media

Papa Francisc: o mariologie "metisă"

Cu termenul mariologie (sau teologie mariană) se înţelege nu numai devoţiunea/veneraţia faţă de Mama fecioară a lui Isus, Domnul, ci şi reflecţia multiplă care se dezvoltă cu privire la ea, la feminitatea sa, la persoana sa, la vocaţia sa în marele "mister" care este revelaţia mântuitoare a lui Dumnezeu Treime făcută întregii omeniri, pornind de la citirea, de la ascultarea şi de la interiorizarea Scripturilor. Aşadar, ce mariologie ne lasă Papa Francisc? Ce anume stă la baza acelei mari devoţiuni mariane pe care papa "luat de la capătul lumii" nu a ascuns-o niciodată şi a continuat mereu s-o propună, mai ales tinerelor generaţii? Însuşi testamentul său este un testament "marian": de fapt, a ales ca rămăşiţele sale pământeşti să se odihnească în "Santa Maria Maggiore", în pământ, la umbra celei care acolo este venerată ca Salus populi romani şi pe care Părinţilor Bisericii le plăceau s-o descrie ca "pământul nou", "pământul virgin" cu care Dumnezeu a început reînnoirea care conduce la învierea trupului şi la lumea făcută capabilă să stea în faţa Treimii "faţă în faţă" de acum fără cezuri şi obstacole.

Printre multele expresii care pot să rezume răspunsurile la o asemenea întrebare, s-ar putea folosi aceasta: "mariologie metisă". Papa Francisc lasă ca moştenire Bisericii o Marie "metisă": o femeie care "împărtăşeşte evenimentele fiecărui popor care a primit evanghelia, şi intră pentru a face parte din identitatea sa istorică" (EG 286), devenind astfel sora sa şi, apoi, mama sa.

Aşa cum Biserica este pelerină în istorie şi asumă faţa popoarelor şi culturilor care primesc evanghelia, tot aşa Maria, ea însăşi pelerină în istorie împreună cu Biserica, asumă faţa acestor popoare: aşadar, ea are faţa Fecioarei de Guadalupe, patroana Americilor; faţa Fecioarei de Luján, patroana Argentinei, a Paraguayului şi a Uruguayului; faţa Stăpânei Noastre Aparecida, patroana Braziliei; faţa lui Salus populi romani, protectoarea Urbei; faţa Sfintei Fecioare Maria care desface nodurile, Eva Nouă făcută astfel de darul şi de semnul neprihănitei zămisliri, venerată în Germania; faţa Sfintei Fecioare Maria a tăcerii, necunoscut de cei mai mulţi, dar emblemă a nenumăratelor tradiţii mariane proprii fiecărui teritoriu şi istoriei sale...

La baza acestui "metis marian" este Noul Testament: este evanghelia care ne relatează despre Maria ca despre o femeie pe cale, care lărgeşte inima sa şi viaţa sa după măsura persoanelor la care Fiul său o uneşte: "«Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?». Şi, rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: «Iată mama mea şi fraţii mei!»" (Mc 3,33-34). Faptele Apostolilor ne relatează despre prezenţa Mariei în cadrul primei comunităţi credincioase (cf. Fap 1,14), acea comunitate care va da la o parte bariere şi ziduri şi va reuni în interiorul său evrei şi păgâni ca fraţi în credinţă, construind o unitate până în acel moment considerată imposibilă şi, chiar, nelegiuită, contrară adevăratei religii. "Maria metisă" a lui Francisc este, aşadar, o "întoarcere" la Scripturi, pentru că, aşa cum a învăţat Sfântul Paul al VI-lea, devoţiunile mariane au sens în măsura în care posedă în interior şi nativ o orientare în acelaşi timp "biblică, liturgică, ecumenică, antropologică" (Marialis cultus, 29) şi, tocmai pentru aceasta, dinamice în a susţine "reînnoirea obiceiului creştin" (Marialis cultus, 56).

"Metisul marian" care provine din Noul Testament este, aşadar, o cale prin care să învăţăm nu numai arta drumului şi a întâlnirii, ci şi arta schimbării. În relatările mariane pe care el le transmite, se subliniază de fapt că Maria care se află la începutul acţiunii nu este aceeaşi care se află la sfârşitul aceleiaşi acţiuni.

Voind să dăm un exemplu, Maria care se află la începutul bunei vestiri nu este Maria care se află la sfârşitul său: de la o situaţie de imobilitate ea trece la mobilitatea drumului, mergând s-o viziteze pe verişoara Elisabeta cu o călătorie care are ceva surprinzător. Aşadar, "metisul marian" este arta de a schimba drumul, care este în acelaşi timp consecinţă şi condiţie necesară pentru a intra în evenimentul Cristos. Cu "faţa metisă" a sa, Maria este femeia care indică Bisericii cum se vesteşte în mod credibil evanghelia: ceva ce nu este nesemnificativ, pentru că este "sfânta nelinişte" care nu trebuie să-i abandoneze niciodată pe cei care cred.

Mulţumim, Papa Francisc, pentru această mărturie aşa de evanghelică, simplă şi clară.

Gian Matteo Roggio,
mariolog, profesor la Universitatea Catolică "Sacro Cuore"

(După Agenţia SIR, 24 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu