© Vatican Media/SIR

Papa Francisc şi închisorile. Părintele Grimaldi: "Nu vom uita gesturile sale profetice şi atenţia sa faţă de cei din urmă"

"Suveranul pontif, întâlnindu-se adesea cu deţinuţii, a vrut să spună guvernelor, Bisericii, întregii umanităţi că această parte a poporului are nevoie de răscumpărare, de a fi primită, nu de a fi judecată", spune inspectorul general al capelanilor din închisori pentru Sir.

Nu a voit să lipsească, chiar şi în ultima sa Joia Sfântă, deşi suferind, prezenţa sa alături de deţinuţii din penitenciarul "Regina Coeli", pentru a spune încă o dată lumii, întregii societăţi, să nu condamne, să nu arate cu degetul spre cel care a greşit şi să ofere mereu posibilitate de recuperare. Papa Francisc i-a avut mereu la inimă pe deţinuţi. Multele gesturi profetice făcute, precum deschiderea Porţii Sfinte în închisoarea romană de la Rebibbia, care a marcat un moment istoric în istoria Jubileelor ordinare. De fapt, a fost prima dată când, în afară de Porţile Sfinte care, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, au fost deschise în cele patru bazilici papale romane, a fost deschisă una şi într-un penitenciar. Despre apropierea Papei Francisc faţă de deţinuţi vorbim cu părintele Raffaele Grimaldi, inspector general al capelanilor din închisorile italiene.

Încă de la începutul slujirii sale petrine, Papa Francisc a voit să marcheze angajarea sa pastorală stând alături de cei din urmă, de cel care nu are glas. Această experienţă deja o trăise în slujirea sa episcopală la Buenos Aires: a voit să continue cu această operă a sa alături de săraci, de cei din urmă şi ca pontif. Ca preot şi inspector al capelanilor din închisorile italiene, sunt recunoscător Papei Francisc pentru toate dăţile când a indicat închisoarea ca loc de răscumpărare şi care a arătat că trebuie să-i avem la inimă pe deţinuţi şi să-i ajutăm să se ridice, dându-le încredere. Papa Francisc, de fiecare dată când a mers să-i viziteze pe deţinuţi în închisori, nu numai italiene, ci şi în străinătate, a voit să exprime această apropiere a Bisericii, spunând că nu condamnăm, nu arătăm cu degetul, ci invitându-i pe deţinuţi să creadă în milostivirea infinită a lui Dumnezeu.

Întâlnindu-i pe deţinuţi, papa a spus mereu că se întreabă: "De ce voi şi nu eu?". Ce ne spune asta?

Papa, mergând să-i viziteze, le dăruia deţinuţilor o speranţă vie. Şi întrebarea sa "De ce voi şi nu eu?" ne face să ne gândim că a intra în închisoare, din păcate, astăzi este uşor. Atâţia deţinuţi au intrat în închisoare şi pentru delicte mici, pentru care ar fi putut să fie şi încredinţaţi serviciilor sociale. Cuvintele lui Francisc ne fac să înţelegem şi că închisoarea este un loc de frontieră cu care pastoraţia Bisericii se confruntă încontinuu.

Marea atenţie a papei faţă de lumea din închisori este mărturisită şi de alegerea sa de a deschide în închisoarea de la Rebibbia a doua Poartă Sfântă a Jubileului.

Jubileul pe care-l celebrăm îi îmbrăţişează pe toţi: cei bolnavi, cei săraci, poporul lui Dumnezeu, pe preoţi, pe episcopi. Papa a voit să insereze în această îmbrăţişare de credinţă şi speranţă şi pe deţinuţi, pe care i-a purtat mereu în inimă. Francisc a voit să facă un gest profetic deschizând o Poartă Sfântă în închisoarea de la Rebibbia. Este o Poartă care se deschide larg în interior şi în exterior: face să intre societatea înăuntru, dar permite şi deţinuţilor care vor să se răscumpere să iasă afară şi să fie primiţi în societate.

Papei Francisc i-a plăcut să facă şi gestul spălării picioarelor cu deţinuţii în Joia Sfântă şi anul acesta, când n-a putut să facă asta din cauza condiţiilor sale de sănătate, oricum a mers la "Regina Coeli" ca să-i viziteze pe deţinuţi. Şi acesta este un semn al acelei atenţii deosebite pe care a avut-o faţă de cei reţinuţi...

Papa Francisc, în aceşti ani, a ales să celebreze Liturghia in Coena Domini nu în Bazilica "Sfântul Petru", ci în diferite închisori italiene pentru a trăi acest gest, care nu este un rit gol. Spălând picioarele deţinuţilor, Sfântul Părinte a voit să spună oamenilor de astăzi şi întregii Biserici că misiunea Bisericii este să slujească, aşa cum spunea şi don Tonino Bello că este "Biserica şorţului", Biserica ce se înclină în faţa sărăciei. Papa Francisc, înclinându-se în faţa deţinuţilor, ne-a făcut să înţelegem că nu poate exista dispreţ faţă de cei care au greşit, nu trebuie să arătăm cu degetul şi nici să marginalizăm. Aplecându-se la picioarele deţinuţilor şi spălând picioarele lor, Francisc ne-a amintit că Biserica este în slujba celor din urmă şi a celor săraci. Din primul moment a spus că visul său era o Biserică săracă pentru cei săraci. Şi a dat concreteţe acestui lucru cu gesturile sale profetice cu care a presărat pontificatul său.

Cum se trăieşte în închisoare moartea Papei Francisc?

Înainte de toate, la "Regina Coeli", ultima închisoare vizitată de Papa Francisc, cu puţine zile înainte de moartea sa, se trăieşte o mare tristeţe: deţinuţii au înţeles că papa, mergând la ei, a voit să dea o ultimă îmbrăţişare tuturor deţinuţilor din lume. Aşa cum a făcut apoi în ziua de Paşte când a voit să îmbrăţişeze toată omenirea, cu binecuvântarea Urbi et Orbi a voit ca lumea întreagă să simtă prezenţa sa şi apropierea sa chiar şi în ultimele momente ale vieţii sale pământeşti. Deţinuţii din toate închisorile au simţit apropierea sa paternă şi pentru aceasta simt durerea despărţirii. Însă gesturile Papei Francisc faţă de lumea închisorii au fost aşa de puternice şi profetice, încât sunt şi o moştenire preţioasă pentru succesorul său şi pentru lumea întreagă. Papa Francisc a marcat o mare rută pentru Biserică: o mare cale măiastră, calea evangheliei.

Vor fi momente de rugăciune în institutele penitenciare?

Capelanii deja celebrează Euharistii şi promovează momente de rugăciune cu deţinuţii şi cu personalul din închisori. Şi prin intermediul rugăciunii rămâne vie amintirea Papei Francisc.

Care este moştenirea Papei Francisc pentru lumea din închisoare?

Pontiful, întâlnindu-i adesea pe deţinuţi, a voit să le spună guvernelor, Bisericii, întregii omeniri că această porţiune de popor are nevoie de răscumpărare, de a fi primită, de a nu fi judecată. Pentru noi toţi care lucrăm în lumea închisorii şi pentru deţinuţii înşişi Papa Francisc va rămâne nu numai un profet al păcii, ci un succesor al lui Petru care a făcut din cei din urmă sensul vieţii sale şi al angajării sale pastorale.

Gigliola Alfaro

(După Agenţia SIR, 23 aprilie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu