|
Câteva considerații teologico-canonice Sacramentele sunt semne alese și instituite de Cristos pentru a comunica harul, adică acte care au ca scop principal acela de a lucra în inima credincioșilor pentru ca fiecare să poată face să înflorească și să dezvolte propria vocație și să aducă rod. Ele sunt cu adevărat comoara Bisericii și un mod indispensabil pentru a hrăni viața poporului lui Dumnezeu. Această poziție centrală, care le este atribuită în contextul vieții creștine, justifică faptul că periodic magisteriul universal, ca și cel episcopal în Bisericile particulare, este atent să tuteleze administrarea corectă a sacramentelor, până acolo încât să intervină, dacă este necesar, pentru a avertiza sau chiar a corecta eventuale abuzuri. Nota doctrinală Gestis verbisque a Dicasterului pentru Doctrina Credinței (DDC) din 2 februarie se ocupă de problema formării permanente a clericilor și a credincioșilor laici și de rectificarea practicii. Această dublă misiune îl invită atât pe teolog, cât și pe canonist să aducă o contribuție la reflecția intelectuală și la acțiunea pastorală. După părerea mea, nota Dicasterului tinde să scoată în evidență două puncte care merită atenție deosebită pentru epoca noastră: supraveghere asupra veridicității celebrării sacramentelor și necesitatea de a avea grijă de rodnicia celebrării lor. 1. Veridicitatea celebrării sacramentelor Sprijinindu-se pe semnificațiile cuvintelor mystérion și sacramentum și pe reflecția teologică medievală, gestul sacramental se realizează prin unirea intrinsecă a materiei (semnul concret), a formei (cuvintele liturgice) și a intenției slujitorului celebrant. Hilemorfismul sacramental (materie și formă) este aspectul extern, adesea cel mai luat în considerare, care a dus la determinarea substanței divinitus instituta a fiecăruia dintre sacramente (cf. Conciliul din Trento, Sesiunea a XXI-a, cap. 2: DH 1728). Nota doctrinală dedică două paragrafe conceptului de intenție a slujitorului (§ 18-20), cu referință la expresia tridentină de "a avea cel puțin intenția de a face ceea ce face Biserica" ("Intentio saltem faciendi quod facit Ecclesia", în Decretum de Sacramentis, can. 11: DH 1611). Conexiunea simultană între aceste trei elemente este garanție de validitate, în așa fel încât intentio a slujitorului să apară ca "principiul unificator al materiei și al formei". Titlul evocativ al părții a doua a notei, Biserica păzește și este păzită de Sacramente, reafirmă dreptul-obligația Bisericii de a asigura veridicitatea celebrărilor sacramentale. A păzi înseamnă înainte de toate a tutela și a garanta că fiecare sacrament este celebrat efectiv, adică actul sacramental este adevărat, real și sigur. Se exprimă prin conceptul canonic de validitate. Textul afirmă clar asta: "Pentru toate sacramentele, în fiecare caz, respectarea materiei și a formei a fost cerută mereu pentru validitatea celebrării, cu conștiința că modificări arbitrare aduse uneia și/sau alteia - a cărei gravitate și forță invalidantă trebuie constatate de la caz la caz - pun în pericol oferirea efectivă a harului sacramental, cu dăunare evidentă a credincioșilor" (§ 17). Dacă nu este valid, actul sacramental este pur și simplu inexistent. Această misiune necesară și grijulie evidențiază caracterul ministerial al supravegherii desfășurate de autoritatea ecleziastică în privința sacramentelor și este amintită în diferite paragrafe: "Făcând asta, Biserica este conștientă că a administra harul lui Dumnezeu nu înseamnă a și-l apropria, ci a deveni instrument al Duhului în transmiterea darului lui Cristos pascal" (§ 11b). "De fapt, misiunea Bisericii în privința lor nu este aceea de a le determina după plăcerea sau judecata cuiva, ci, salvgardând substanța sacramentelor (salva illorum substantia), să le indice cu autoritate, în docilitate față de acțiunea Duhului" (§ 15). "În această privință nu se poate ignora că atunci când Biserica intervine în determinarea elementelor constitutive ale sacramentului, ea acționează mereu înrădăcinată în Tradiție, pentru a exprima mai bine harul conferit de sacrament" (§ 16). Ca o consecință logică la cele expuse, nota avertizează că neglijența sau încălcarea unei norme liturgice pozitive, chiar dacă nu atinge validitatea, nu trebuie considerată numai ca o încălcare a unei reguli juridice, ci chiar constituie o rană (vulnus) "provocată în același timp comuniunii ecleziale și recunoașterii acțiunii lui Cristos" lucrând în acțiunea Bisericii (§ 22b). Spiritul textului se îndepărtează de formalismul rigid, care ar prevedea respectarea pur tehnică și exterioară a regulilor liturgice, pentru a afirma esența cultului integral datorat lui Dumnezeu, adică sfințirea oamenilor prin participarea la funcția sacerdotală a lui Cristos (cf. can. 834, § 1). 2. Rodnicia celebrărilor Pentru ca un sacrament să producă rod pe deplin, nu este suficientă exterioritatea gestului liturgic reglementat ca un comportament de rubrică, ci este cerută de la ambele părți, slujitori și credincioși, o atitudine de interioritate. Cât privește slujitorul celebrant, ar fi oportun ca el să promoveze ars celebrandi, despre care Papa Benedict al XVI-lea a vorbit în diferite documente și în mod mai organic într-o secțiune din exortația apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis (§ 38-42) din 27 februarie 2007, dar și Papa Francisc în scrisoarea apostolică Desiderio desideravi din 29 iunie 2022 (§ 48-60). Este vorba de a valoriza și a îngriji vestita actuosa participatio promovată inițial de Sfântul Papă Pius al X-lea, adică de a-i constitui pe credincioșii care compun adunarea ca protagoniști ai funcțiunii liturgice. Este emblematică exortația rostită de slujitor (preot sau diacon) în timpul liturghiei, Dominus vobiscum, care sună ca un avertisment pentru a atrage atenția credincioșilor asupra unui moment important al celebrării, precum și răspunsul Et cum spiritu tuo, atestare din partea adunării că a acceptat invitația și că, în același timp, dorește ca asistența divină să fie prezentă și în slujitorul celebrant. Pe urma acestei teme, nota dedică a treia și ultima parte Prezidării liturgice și artei de a celebra. Recurgând la două expresii clasice, in persona Christi capitis și nomine Ecclesiae, documentul pune accentul pe Cristos sfințitor și pe comunitatea eclezială, aceasta din urmă considerată ca adevărata protagonistă a funcțiunii. În acest mod, liturgia poate să nu mai fie considerată ca un "lucru rezervat" slujitorului celebrant, ci ca un act pe deplin eclezial care implică participarea slujitorilor și a credincioșilor, fără confuzie de roluri, sprijinindu-se fiecare pe fundamentul său sacramental, așadar, preoția sacră pentru slujitor și botezul pentru ceilalți credincioși. Nota dicasterială subliniază: "Slujitorul să înțeleagă că autentica ars celebrandi este aceea care respectă și exaltă primatul lui Cristos și actuosa participatio a întregii adunări liturgice, și printr-o supunere umilă față de normele liturgice". Se configurează, așadar, în mod logic dreptul credincioșilor la o autentică celebrare, care să fie în același timp validă, legitimă, și care să ducă la rodnicia despre care am vorbit, grație lui ars celebrandi; asta comportă să ne eliberăm de rigiditatea formală și de fantezia dezordonată, grație unei discipline și ascultări umile. Codul din 1983, la can. 213, a formalizat dreptul tuturor celor botezați la accesul la sacramente: "Credincioșii au dreptul de a primi de la Păstorii sacri ajutoarele ce provin din bunurile spirituale ale Bisericii, mai cu seamă din cuvântul lui Dumnezeu și din sacramente", îmbinându-l cu obligația slujitorilor sacri de a le împărți cu dăruire și generozitate, așa cum este exprimat în can. 843, § 1: "Slujitorii sacri nu pot refuza sacramentele celor care le cer la momentul oportun, sunt dispuși cum se cuvine și nu sunt opriți de către drept să le primească". Rodnicia este prevăzută în paragraful următor: "Păstorii de suflete și ceilalți credincioși, fiecare după propria funcție eclezială, au datoria de a se îngriji ca aceia care cer sacramentele să se pregătească pentru a le primi printr o evanghelizare necesară, precum și printr o instruire catehetică, respectându se normele date de autoritatea competentă". Rodnicia implică o pregătire adecvată și îngrijirea celebrării. Fiind comoară a Bisericii și vectorii esențiali ai acțiunii mântuitoare a lui Dumnezeu, sacramentele merită respect și atenție cu scopul de a asigura nu numai autenticitatea (validitatea) și eclezialitatea (legitimitatea), ci și rodnicia lor fecundă. Eric Besson
(După L'Osservatore Romano, 11 decembrie 2024) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |