|
© Vatican Media |
Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către poporul lui Dumnezeu care peregrinează în Nicaragua
Cine provoacă atâta bucurie?
Zămislirea Mariei!
Iubiți frați și surori în Cristos din Biserica iubită din Nicaragua,
De mult timp doream să vă scriu o scrisoare pastorală pentru a reafirma, încă o dată, afectul pe care îl nutresc pentru poporul nicaraguan, care s-a remarcat mereu printr-o iubire extraordinară față de Dumnezeu, pe care voi o numiți cu atâta afect Papachú. Sunt cu voi, mai ales în aceste zile în care faceți novena Neprihănitei Zămisliri. Nu uitați de Providența iubitoare a Domnului, care ne însoțește și este singura călăuză sigură. Chiar în momentele mai dificile, în care omenește devine imposibil să putem înțelege ceea ce Dumnezeu vrea de la noi, suntem chemați să nu ne îndoim de atenția sa și de milostivirea sa. Încrederea filială pe care o aveți în el, precum și fidelitatea voastră față de Biserică sunt cele două mari faruri care iluminează existența voastră.
Să aveți certitudinea că credința și speranța fac minuni. Să privim la Fecioara Neprihănită, ea este mărturia luminoasă a acestei încrederi. Voi ați experimentat mereu ocrotirea sa maternă în toate necesitățile voastre și ați arătat recunoștința voastră cu o religiozitate foarte frumoasă și bogată spiritual. Una dintre aceste forme de dedicare și de consacrare care manifestă bucuria de a fi fiii săi preaiubiți este expresia dulce: Cine provoacă atâta bucurie? Zămislirea Mariei!
Doresc ca această celebrarea a Neprihănitei, care ne pregătește pentru deschiderea Jubileului din 2025, să obțină pentru voi încurajarea necesară în momentele de dificultate, incertitudine și privare. În această sărbătoare nu uitați să vă abandonați în brațele lui Isus cu invocația "Dios primero", Dumnezeu cel dintâi, pe care o repetați des.
Doresc să fac să ajungă la voi apropierea mea și certitudinea că o rog neîncetat pe Fecioara Maria ca să vă mângâie și să vă însoțească întărindu-vă în credință. Vreau s-o spun cu putere: Născătoarea de Dumnezeu nu încetează să mijlocească pentru voi și noi să nu încetăm să-i cerem lui Isus să vă țină de mână mereu.
A merge împreună susținuți de devoțiunea duioasă față de Maria ne face să urmăm cu angajare calea evangheliei și ne face să reînnoim încrederea noastră în Dumnezeu. Mă gândesc îndeosebi la rugăciunea Rozariului prin care în fiecare zi medităm misterele vieții lui Isus și a Mariei. De câte ori includem în misterele Sfântului Rozariu și însăși viața noastră, cu momentele sale de bucurie, de durere, de lumină și de slavă. Recitând Rozariul, aceste mistere străbat intimitatea inimii noastre, acolo unde găsește adăpost libertatea fiicelor și fiilor lui Dumnezeu, pe care nimeni nu ne-o poate lua. Câte haruri primim de la Rozariu, este o rugăciune puternică!
Vă încredințez ocrotirii Neprihănitei Zămisliri. Voi ați ales-o ca Mamă a poporului vostru. Așa o demonstrează strigătul simplu și profund încrezător: Maria a Nicaraguei, Nicaragua a Marie! Și așa să fie.
Iubiți frați și surori nicaraguani, pentru a încheia să recităm împreună rugăciunea pe care am scris-o pentru Jubileu, cerând Domnului să ne dea pacea și toate harurile de care avem atâta nevoie:
Tată care ești în ceruri, credința pe care ne-ai dăruit-o în Fiul tău Isus Cristos, fratele nostru, și flacăra de caritate revărsată în inimile noastre de Duhul Sfânt să retrezească în noi speranța fericită pentru venirea Împărăției tale.
Harul tău să ne transforme în cultivatori activi ai semințelor evanghelice care să dospească omenirea și cosmosul, în așteptarea încrezătoare a cerurilor noi și a pământului nou, când fiind învinse puterile Răului, se va manifesta pentru totdeauna gloria ta.
Harul Jubileului să reînsuflețească în noi, pelerini ai speranței, dorința spre bunurile cerești și să reverse asupra lumii întregi bucuria și pacea Răscumpărătorului nostru.
Ție, Dumnezeu binecuvântat, în veci să-ți fie laudă și glorie în veci. Amin.
Cu fraternitate,
Franciscus
Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 2 decembrie 2024
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu