© Vatican Media

Duminica I din Advent

A ne ruga deschizând ochii şi inima

Timpul Adventului este un moment în care reînnoim aşteptarea faţă de acel Domn care a venit deja în istorie, dar care se va întoarce pentru a o duce la împlinire. Este un timp scurt, dar intens, în care a veghea, aşa cum spunem în aceste zile, nu înseamnă a nu face nimic, a adormi, a ne tolăni pe undeva, ci, dimpotrivă, a trezi toată luciditatea noastră şi uimirea noastră în faţa realităţii şi a ceea ce Dumnezeu împlineşte în realitate. Chiar dacă realitatea, aşa cum ne aminteşte evanghelia, adesea ne provoacă frică: semne teribile, angoase, frici, războaie, cutremure, cataclisme. Evanghelia spune chiar că toţi murim de frică în faţa realităţii, şi este adevărat pentru atâtea motive. Şi totuşi, în aceste momente, Isus spune: "Ridicaţi capul şi daţi-vă seama că eu urmează să vin şi eliberarea voastră este aproape".

Ar fi frumos să avem această capacitate. Cum se poate face? Isus dă două indicaţii fundamentale. Prima este: nu îngreuiaţi inimile voastre; în inimile noastre sunt dorinţe greşite, lucruri care ne fac să trăim cu un ritm îngreuiat, pentru că mergem să căutăm în realitate ceva ce nu există. Aşadar, a nu îngreuia inima înseamnă a regăsi importanţa adecvată a dorinţelor noastre, a înţelege ce dorim cu adevărat şi ce ne poate oferi realitatea.

Apoi Isus spune: "Vegheaţi rugându-vă". Nu este suficient a ne ruga, mai întâi trebuie să deschidem bine ochii, să veghem. Aceasta este o indicaţie foarte importantă, pentru că de atâtea ori noi spunem rugăciuni, dar nu ni se întâmplă nimic, pentru că avem încă ochii închişi, adică nu avem o privire de încredere şi de atenţie asupra realităţii. Şi, în schimb, timpul Adventului începe chiar aşa: deschizând ochii, intrând în inima noastră, începând să ne rugăm.

Roberto Pasolini

(După L'Osservatore Romano, 30 noiembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu