© Vatican Media

În cartea pe care Papa Francisc o publică pentru Jubileul 2025, "Speranţa nu înşală niciodată. Pelerini spre o lume mai bună", îngrijită de Hernán Reyes Alcaide

Demnitatea umană să fie preocuparea noastră

Cotidienele "La Stampa" şi "El País" în ediţiile de duminică, 17 noiembrie 2024, au anticipat - în italiană, respectiv în spaniolă - câteva texte din cartea pe care Papa Francisc o publică pentru Jubileul 2025. Volumul "Speranţa nu înşală niciodată. Pelerini spre o lume mai bună", îngrijită de Hernán Reyes Alcaide (Edizioni Piemme, 176 de pagini), apare marţi, 19 noiembrie 2024, în Italia, Spania şi America Latină, şi apoi în alte ţări. Pontiful reflectează asupra familiei şi a educaţiei, asupra situaţiei sociale, politice şi economice a planetei, despre geopolitică şi migraţii, despre criza climatică, noile tehnologii şi pace.

Reafirm aici că "este absolut necesar să se înfrunte în ţările de origine cauzele care provoacă migraţiile" (Mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului 2017). Este necesar ca programele realizate în acest scop să garanteze ca, în zonele lovite de instabilitate şi de nedreptăţile cele mai grave, să se dea spaţiu unei dezvoltări autentice care promovează binele tuturor populaţiilor, îndeosebi al copiilor şi copilelor, speranţă a omenirii. Dacă vrem să rezolvăm o problemă care ne atinge pe noi toţi, trebuie s-o facem prin integrarea ţărilor de origine, de tranzit, de destinaţie şi de întoarcere a migranţilor. În faţa acestei provocări, nicio ţară nu poate să fie lăsată singură şi nimeni nu poate crede să înfrunte problema izolat prin legi mai restrictive şi represive, uneori aprobate sub presiunea fricii sau în căutare de avantaje electorale. Dimpotrivă, aşa cum vedem că există o globalizare a indiferenţei, trebuie să răspundem cu globalizarea carităţii şi a cooperării, aşa încât condiţiile emigranţilor să fie umanizate.

Să ne gândim la exemplele recente pe care le-am văzut în Europa. Rana încă deschisă a războiului din Ucraina a determinat mii de persoane să părăsească propriile case, mai ales în timpul primelor luni ale conflictului. Dar am asistat şi la primirea fără restricţii a multor ţări de la graniţă, ca în cazul Poloniei. Ceva asemănător s-a întâmplat în Orientul Mijlociu, unde uşile deschise a unor naţiuni ca Iordania sau Liban continuă să fie salvarea pentru milioane de persoane care fug de conflictele din zonă: mă gândesc mai ales la cei care părăsesc Gaza în toiul foametei care a lovit fraţii palestinieni în faţa dificultăţilor de a face să ajungă hrană şi ajutoare în teritoriul lor. După cum spun unii experţi, ceea ce se întâmplă în Gaza are caracteristicile unui genocid. Ar fi nevoie să se investigheze cu atenţie pentru a determina dacă se încadrează în definiţia tehnică formulată de jurişti şi organisme internaţionale. Trebuie să implicăm ţările de origine din cele mai mari fluxuri migratoare într-un nou ciclu virtuos de creştere economică şi de pace care să includă întreaga planetă. Pentru ca migraţia să fie o decizie cu adevărat liberă, este necesar să ne străduim pentru a garanta tuturor o participare echitabilă la binele comun, respectarea drepturilor fundamentale şi accesul la dezvoltarea umană integrală. Numai dacă această platformă fundamentală va fi garantată în toate naţiunile din lume vom putea spune că acela care migrează face asta în mod liber şi vom putea să ne gândim la o soluţie cu adevărat globală a problemei. Mă gândesc mai ales la tineri, care emigrând provoacă adesea o dublă fractură în comunităţile de origine: una pentru că ele pierd elementele cele mai prospere şi propunătoare şi o alta pentru că familiile se destramă.

Totuşi, pentru a ajunge la acest scenariu trebuie să facem pasul preliminar fundamental care constă în a pune capăt condiţiilor inegale de schimb între diferitele ţări din lume. În legăturile dintre multe din ele s-a instaurat o anumită ficţiune care arată aparenţa unui presupus schimb comercial, dar de fapt constă numai într-o tranzacţie între filiale care jefuiesc teritoriile ţărilor sărace şi trimit produsele lor şi profiturile lor la societăţile mame din ţările dezvoltate. Îmi vin în minte, de exemplu, sectoarele legate de exploatarea resurselor naturale din subsol. Sunt venele deschise din acele teritorii (Eduardo Galeano, Le vene aperte dell'America Latina, Sur, 2021).

Când auzim un lider sau altul plângându-se de fluxurile migratoare care provin din Africa spre Europa, câţi din aceiaşi conducători se întreabă cu privire la neocolonialismului care încă există în multe naţiuni africane?

Îmi amintesc că în călătoria mea în Republica Democrată Congo, în 2023, am înfruntat problema jefuirii actuale din unele naţiuni: "Există acel moto care iese din inconştientul atâtor culturi şi al atâtor oameni: «Africa trebuie exploatată», acest lucru este teribil! După cel politic, s-a dezlănţuit de fapt un «colonialism economic», care subjugă la fel. Astfel, această ţară, prăduită pe larg, nu reuşeşte să beneficieze suficient de imensele sale resurse: s-a ajuns la paradoxul că roadele pământului o fac «străină» pentru locuitorii săi. Otrava avidităţii a făcut diamantele sale însângerate" (Întâlnire cu autorităţile la Kinshasa, 31 ianuarie 2023).

Ştim deja că "teoria repercusiunii favorabile" (Discurs la a II-a Întâlnire Mondială a Mişcărilor Populare, 9 iulie 2015) nu funcţionează nici în cadrul economiei unui singure ţări, nici în concertul naţiunilor. Trebuie să susţinem ţările periferice, în multe cazuri cele de origine a migraţiilor, pentru a neutraliza practicile neocolonizatoare care încearcă să perpetueze asimetriile.

Odată ce lumea va fi în măsură să ducă înainte acorduri pentru a promova dezvoltarea locală a celor care altminteri ar ajunge să migreze, este important ca guvernanţii din acele ţări, chemaţi să exercite politica bună, să acţioneze în mod transparent, onest, clarvăzător şi în slujba tuturor, mai ales a celor mai vulnerabili.

Odată primiţi şi apoi protejaţi, migranţii trebuie promovaţi. Cerând să li se deschidă uşile, îndemn şi să se favorizeze dezvoltarea lor integrală, să li se dea posibilitatea de a se realiza ca persoane în toate dimensiunile care compun omenirea voită de Creator.

Mă gândesc îndeosebi la paşii înainte semnificativi care trebuie făcuţi pentru a favoriza inserarea socială şi de muncă a migranţilor şi a refugiaţilor, la posibilitatea de lucru care trebuie să garanteze şi celor care cer diferite tipuri de azil şi, paralel, la o ofertă consistentă de cursuri de formare lingvistică şi de cetăţenie activă, precum şi de informaţii adecvate în propria limbă. În Italia avem exemplul unui preot tânăr, părintele Mattia Ferrari, care nu numai că se angajează în acţiunile de salvare pe mare, dar în afara de asta asigură cu grupul său o integrare sustenabilă şi suportabilă în locul de destinaţie.

Pe de altă parte, o migraţie bine gestionată ar putea ajuta să se înfrunte criza gravă provocată de denatalitatea din multe ţări, mai ales europene. Este o problemă foarte serioasă şi persoanele care vin din alte naţiuni pot contribui la rezolvarea ei, dacă sunt integrate pe deplin şi încetează să fie considerate cetăţeni de "categoria a doua".

Integrarea migrantului care soseşte este de importanţă fundamentală. Riscăm ca tot ceea ce unii văd ca o salvare în prezent să devină o condamnare pentru viitor. Generaţiile următoare vor fi cele care ne vor mulţumi, dacă vom fi ştiut să creăm condiţiile pentru o integrare indispensabilă, şi, în schimb, ne vor reproşa dacă vom fi favorizat numai asimilări sterile. Mă refer la o integrare care prin caracteristici să fie comparabilă cu poliedrul, adică unde fiecare păstrează caracteristicile sale; este cu totul alt model decât asimilarea, care nu ţine cont de diferenţe şi respectă în mod rigid propriile paradigme.

Tinerii care astăzi se activează în toată lumea, indicându-ne drumul, mâine se vor aşeza pentru a transmite acea iubire faţă de Pământ următoarei generaţii. Noi, care astăzi avem mai mult decât câteva fire de păr alb, am eşuat în gestionarea creaţiei şi pentru aceasta apreciem spiritul de iniţiativă al noilor generaţii, care nu vor să repete greşelile noastre şi se străduiesc să lase casa comună mai bună de cum ai primit-o.

Am urmărit de aproape mobilizările masive ale studenţilor în diferite oraşe şi cunosc unele acţiuni care se bat pentru o lume mai dreaptă şi atentă faţă de salvgardarea ambientului. Acţionează cu preocupare, entuziasm şi, mai ales, cu simţ de responsabilitate faţă de urgenta schimbare de direcţie care ne este impusă de problematicile derivate din actuala criză etică şi socio-ambientală. Timpul urmează să expire, nu ne rămâne mult pentru a salva planeta şi ei merg, ies şi se impun. Şi nu fac asta numai pentru ei înşişi, o fac pentru noi şi pentru cei care vor veni după noi.

Există diferite exemple ale modului în care acest dialog intergeneraţional poate ajunge într-o alianţă aplicată la îngrijirea casei comune.

Mă gândesc la unele proiecte care se preocupă să transmită patrimoniul de cunoştinţe şi valorile producţiei alimentare locale pe care le posedau bunicii noştri, cu scopul de a le aplica prin ajutorul mijloacelor de care dispunem astăzi pentru a face paşi înainte în apărarea şi promovarea biodiversităţii alimentare. Îi animă dorinţa de a se întoarce la pământ şi de a-l cultiva, fără a-l exploata, cu tehnici şi metode complet ecologice.

Într-o lume tot mai frenetică ce "foloseşte şi aruncă", aceste iniţiative ajută persoanele să nu piardă legătura cu hrana şi cu tradiţiile locale legate cu ea. Sunt în contra-tendinţă, dar nu în mod necesar regresive; mai degrabă, tind să recupereze raportul dintre alimentaţie şi legăturile sociale. În Italia, Carlo Petrini şi mişcarea sa care invită la un slow food au făcut paşi mari în această direcţie.

În afară de beneficiile pe care lumea le poate scoate din această nouă alianţă în termeni de îngrijire a planetei, fără îndoială că o întâlnire mai asiduă între tineri şi bătrâni va reduce posibilitatea să se întâmple din nou tragediile războinice şi umanitare care au marcat secolul trecut.

Cel care nu cunoaşte propria istorie este condamnat s-o repete. Nimeni mai bine decât bătrânii noştri nu poate să ne dea mărturia vie a unor evenimente care nu vor să se mai întâmple vreodată pe planeta noastră. Acea Europa care de aproape trei ani este epicentrul acestui al treilea război mondial pe bucăţi pe care-l trăim, este continentul care în secolul trecut a petrecut treizeci de ani cufundat în războaie fratricide şi apoi a cunoscut separări dureroase de popoare fraţi când a căzut Zidul din Berlin. Nu poate să fie o întâmplare că aceste noi vânturi de război suflă în bătrâna lume atunci când se subţiază tot mai mult rândurile martorilor direcţi ai barbariei totalitarismului sau, şi mai rău, când sunt marginalizaţi, ca piese de muzeu care nu mai pot prezenta mărturiile lor preţioase - pe care mulţi le poartă chiar pe propria piele - în unele dintre dezbaterile care marchează agenda politică exact ca acum peste o sută de ani.

Speranţa are mereu o faţă umană. Acesta va fi primul Jubileu marcat de venirea noilor tehnologii şi se va desfăşura în toiul unei urgenţe climatice ca aceea prin care trecem. În fiecare zi vedem cum casa comună ne cere să spunem că ajunge stilului nostru de viaţă care forţează planeta dincolo de limitele sale şi provoacă eroziunea solului, dispariţia câmpiilor, expansiunea deşerturilor, acidificarea mărilor şi intensificarea furtunilor şi a altor fenomene climatice intense. Este strigătul Pământului care ne interpelează. În Scripturi, în timpul Jubileului, poporul lui Dumnezeu a fost invitat să se odihnească de la munca obişnuită, pentru a permite pământului să se regenereze şi lumii să se reorganizeze, graţie declinului consumurilor obişnuite. De amintim de cuvintele lui Dumnezeu spuse lui Moise pe muntele Sinai: "Să fie pentru voi an jubiliar; fiecare dintre voi să-şi primească înapoi proprietatea şi fiecare să se întoarcă în familia lui! Anul al cincizecilea să fie pentru voi an jubiliar: să nu semănaţi, să nu seceraţi ceea ce creşte de la sine şi să nu culegeţi via netăiată! Este jubileu: să fie sfânt pentru voi! Să mâncaţi din roadele câmpului!" (Lev 25,10-12).

Suntem chemaţi să adoptăm stiluri de viaţă corecte şi sustenabile care să dea pământului odihna pe care o merită, precum şi mijloace de subzistenţă suficiente pentru toţi care să nu distrugă ecosistemele care ne susţin.

Deja înainte de pandemie consideram necesar "să reflectăm asupra stilurilor noastre de viaţă şi asupra modului în care alegerile noastre zilnice în materie de hrană, consumuri, mutări, folosire a apei, a energiei şi a atâtor bunuri materiale sunt adesea nesăbuite şi dăunătoare" (Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei, 1 septembrie 2019). Acum adăugăm necesitatea unei reflecţii care să cuprindă şi viitorul noilor tehnologii şi ce decizii vom lua, ca omenire, pentru ca ele să nu fie incompatibile cu o lume de fraternitate şi de speranţă.

Suntem chemaţi să ieşim din comoditatea noastră şi să propunem soluţii şi alternative creative, pentru ca planeta să rămână locuibilă şi existenţa noastră pe pământ să nu fie în pericol.

Noi probleme cer noi soluţii. Trebuie să medităm asupra dilemelor etice provocate de folosirea omniprezentă a tehnologiei, făcând apel la cunoaşterea integrată pentru a evita să continue să domnească paradigma tehnocratică.

Demnitatea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei să fie preocuparea noastră centrală în momentul de a construi un viitor din care nimeni să nu fie exclus.

Nu mai este vorba numai de a garanta continuitatea speciei umane pe o planetă tot mai ameninţată, că de a face în aşa fel încât acea viaţă să fie respectată în orice moment. Şi dacă în faţa problemei ambientale nu am ştiut să reacţionăm la timp, putem face asta, în schimb, în faţa aceleia care este percepută ca una dintre transformările cele mai profunde ale istoriei recente a omenirii, pătrunderea IA (inteligenţa artificială) în toate domeniile vieţii noastre zilnice.

De aici chemarea de a fi pelerini ai speranţei.

Îmi place imaginea pelerinului, "cel care se descentrează şi astfel poate transcende. Iese din sine, se deschide la un nou orizont şi, când se întoarce acasă, nu mai este acelaşi, şi nici casa nu va mai fi aceeaşi" (Să ne reîntoarcem să visăm, Piemme, 2020).

În afară de asta, drumul pelerinului nu este un eveniment individual, ci comunitar, marchează amprenta unui dinamism crescător care tinde tot mai mult spre cruce, care ne oferă mereu certitudinea prezenţei şi siguranţa speranţei. A porni la drum "este tipic pentru cel care merge în căutarea sensului vieţii" (Bula Jubileului 2025).

Amintiţi-vă ceea ce v-am spus la început: speranţa este ancora noastră şi vela noastră. Să ne lăsăm purtaţi de ea pentru a ieşi în pelerinaj spre construirea acelei lumi mai fraterne pe care o visăm, în care demnitatea fiinţei umane prevalează asupra oricărei diviziuni şi este în armonie cu mama Pământ.

Franciscus

Publicat prin Piemme de Mondadori Libri S.p.A. © 2024 Mondadori Libri S.p.A., Milano.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu