Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul pr. Ciril Blaj

Pr. Ciril Blaj, în vârstă de 85 de ani, a trecut la Domnul luni, 21 octombrie 2024, în jurul orei 5.30, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Din anul 2019, pr. Ciril a locuit la Centrul de Asistență și Îngrijire a Persoanelor Vârstnice din Măgura (Bacău), aflat în administrarea Surorilor Benedictine Reparatoare ale Sfintei Fețe a Domnului Nostru Isus Cristos.

Pr. Ciril s-a născut la 9 octombrie 1939 la Oituz (Bacău). A absolvit Școala Generală de 7 clase în anul 1953 la Oituz, Școala de Cantori în anul 1957 la Iași și Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1963. A fost hirotonit preot la 21 aprilie 1963 la Alba Iulia de către PS Marton Aron. A slujit ca vicar la Luizi-Călugăra (1 septembrie 1963 - 1 martie 1968), paroh la Gheorghe Doja (1 martie 1968 - 30 aprilie 1975), Valea Mare (1 mai 1975 - 30 aprilie 1983), Oțeleni (1 mai 1983 - 1 septembrie 1985), Izvoarele (1 septembrie 1985 - 31 august 2003).

După ce s-a pensionat, și-a oferit slujirea și colaborarea mai întâi în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" - Valea Seacă (2003-2005), apoi în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" - Gheorghe Doja (2005-2017). După doi ani petrecuți în Parohia "Fericitul Ieremia" - Bacău, din cauza infirmităților inerente vârstei, în anul 2019 s-a retras la Centrul de Asistență și Îngrijire a Persoanelor Vârstnice din Măgura (Bacău), aflat sub egida Surorilor Benedictine Reparatoare ale Sfintei Fețe. Pr. Ciril i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 60 de ani de slujire preoțească în anul 2023.

Fiind primul paroh de Gheorghe Doja, pr. Ciril Blaj a obținut în anul 1970 autorizația de "reparație capitală cu drept de extindere" a bisericii comunității. Date fiind aceste circumstanțe favorabile, părintele a construit turnul la actuala biserică. Cât timp a fost la Izvoarele, a ridicat casa parohială.

În viața lui preoțească a dovedit un spirit de slujire marcat de fermitate și fidelitate față de Biserica lui Cristos. În anii de după pensionare, și-a arătat disponibilitatea în ascultarea spovezilor și în participarea la celebrările liturgice în toate parohiile unde a locuit. Fiind în ultimii cinci ani de viață într-o casă de îngrijire a celor în vârstă, s-a făcut, atât cât i-a permis sănătatea, duhovnicul celor care aveau nevoie de asistență și îndrumare spirituală.

Dumnezeu să-l răsplătească pentru tot binele pe care l-a făcut Bisericii și credincioșilor ei în cei 62 de ani de slujire sacerdotală.

Înmormântarea va avea loc la Valea Mare joi, 24 octombrie 2024, începând cu ora 10.30.

Pr. Cristian Diac




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat