© Vatican Media

Marie-Léonie Paradis, fondatoare a Congregaţiei Micilor Surori ale Sfintei Familii

Bunătate şi primire în caritatea faţă de aproapele

"Avea mereu braţele deschise şi inima la locul corect, un zâmbet bun şi onest pe buze, primind pe fiecare ca şi cum ar fi Dumnezeu însuşi. Era în întregime inimă." Acestea sunt cuvintele cu care fostul episcop de Sherbrooke, Monseniorul Paul LaRoque, a descris-o pe maica Marie-Léonie Paradis după moartea sa, la 3 mai 1912.

Bunătate şi primire, două trăsături semnificative ale caracterului său, dar mai ales două elemente fundamentale ale unei carisme - cea care i-a fost dăruită maicii Marie-Léonie - inspirată din viaţa simplă şi umilă a Familiei din Nazaret, dedicată sprijinirii spirituale şi materiale a slujirii sacerdotale.

Virginie Alodie Paradis s-a născut la 12 mai 1840 în regiunea Acadia - în acele timpuri parte a Diecezei de Montréal şi actualmente a Diecezei de Saint-Jean-Longueuil - în Canada. A treia din şase copii, de la părinţi a primit o educaţie creştină, care a făcut să se matureze în ea o personalitate plăsmuită de dulceaţă şi înrădăcinată în caritatea faţă de aproapele. La vârsta de nouă ani a intrat ca elevă în colegiul surorilor din Congregaţia "Notre-Dame" la Laprairie, unde deja de copilă a început să se matureze vocaţia sa călugărească.

După puţini ani, în 1854, a intrat ca postulantă în conventul Surorilor Marianite din Saint-Laurent (Montréal), institut dedicat educaţiei tinerilor şi îngrijirii bolnavilor. După ce a îmbrăcat haina călugărească la 19 februarie 1855 cu numele nou de Marie-de-Sainte-Léonie, a fost admisă la voturile solemne, celebrate la 22 august 1857, de însuşi fondatorul Congregaţiei "Sfânta Cruce", Fericitul Basile Moreau. Sora Marie-de-Sainte-Léonie, destinată slujirii educative, a petrecut circa 12 ani în diferite şcoli şi institute din Canada şi din Statele Unite ca profesoară de croitorie şi de limbă franceză.

În 1870, cu binecuvântarea superiorilor săi, s-a unit cu Provincia din Indiana şi a fost trimisă la Memramcook la St. Joseph College, condus atunci de Pr. Camille Lefebvre, care a avut un rol determinat în viitoarea evoluţie a vocaţiei lui Sister Léonie - cum era numită confidenţial de surori şi de femeile tinere care o ajutau în gestionarea muncilor casnice din colegiu. Tocmai în acel context calităţile sale umane şi fervoarea sa în viaţa consacrată au putut să înflorească şi să răspândească tot parfumul lor, atrăgând şi adunând în jurul său un mic grup de tinere doritoare să îmbrăţişeze viaţa călugărească.

Intuind această inspiraţie şi recunoscând dorinţa sa cea mai profundă, aceea de a sluji activitatea sacerdotală, fostul episcop de Montréal, Monseniorul Édouard-Charles Fabre, a invitat-o pe sora Marie-de-Sainte-Léonie să întemeieze cu tinerele o comunitate mică dedicată colegiilor din dieceză.

După îmbrăcarea unei haine comune la 26 august 1877, a urmat la 13 mai 1880 naşterea oficială a noului Institut al Micilor Surori ale Sfintei Familii, cu acordul capitulului general al Congregaţiei "Sfânta Cruce", din care fondatoarea provenea. În 1895, cu transferarea primei mici comunităţi în oraşul Sherbrooke, unde a fost primită de Monseniorul LaRoque, s-a născut aceea care va fi casa mamă a Micilor Surori ale Sfintei Familii, unde se va realiza cea dintâi viaţa în slujba preoţilor atât de râvnită de sora Marie-de-Sainte-Léonie. La 1 mai 1905, cu numele de sora Marie-Léonie, a îmbrăcat definitiv haina noului institut şi deja în cursul vieţii sale a văzut crescând fundaţia, care în puţini ani a deschis numeroase case în diecezele din Canada şi din Statele Unite.

Încercată de o sănătate şubredă care lovise îndeosebi plămânii săi şi afectată de un rău canceros, maica Marie-Léonie a murit la 3 mai 1912, la vârsta de 72 de ani, chiar în ziua în care primise permisiunea de a tipări Mica Regulă destinată surorilor sale, pentru care aşteptase cu răbdare douăzeci de ani lungi. Rămăşiţele sale pământeşti au fost înmormântate iniţial în cimitirul parohial Saint-Michel la Sherbrooke şi apoi mutate mai întâi la casa mamă a Micilor Surori ale Sfintei Familii (1935) şi în sfârşit la catedrala din Sherbrooke (2017).

În cursul anilor, numărul călugăriţelor de la Micile Surori ale Sfintei Familii a crescut ajungând să depăşească 185 de sedii şi 1.600 consacrate răspândite în toată lumea: Canada, Honduras, Guatemala, Brazilia, Chile, Haiti, precum şi Italia. De la începuturile fundaţiei până în zilele noastre, surorile duc o viaţă inspirată din sobrietatea şi din umilinţa Familiei din Nazaret, răspunzând cu o "slujire umilă şi bucuroasă" la chemarea la "întruparea şi manifestarea lui Cristos Slujitor" (Constituţii, 2009).

Investigaţia diecezană asupra vieţii, a virtuţilor eroice şi a faimei de sfinţenie şi de semne ale maicii Marie-Léonie Paradis a fost introdusă în 1952 în Dieceza de Sherbrooke şi s-a încheiat în 1968. La 31 ianuarie 1981 a fost promulgat decretul super virtutibus şi - fiind recunoscută vindecarea miraculoasă a unei călugăriţe de o tuberculoză pulmonară - beatificarea a fost celebrată la Montréal la 11 septembrie 1984, cu ocazia călătoriei apostolice a lui Ioan Paul al II-lea în Canada.

În sfârşit, în consistoriul din 1 iulie 2024 - fiind analizată vindecarea miraculoasă a unei nou-născute de asfixie neonatală şi insuficienţă multiorgană - Papa Francisc a anunţat canonizarea Fericitei Marie-Léonie Paradis în această duminică, 20 octombrie.

de Valentina Culurgioni, postulatoare

(După L'Osservatore Romano, 19 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu