© Vatican Media

Meditaţia părintelui Radcliffe la Sinod joi, 10 octombrie 2024

Publicăm textul integral al reflecţiei spirituale ţinută în după-amiaza de joi, 10 octombrie 2024, la Adunarea Generală a Sinodului Episcopilor, de părintele dominican Timothy Radcliffe, OP, viitor cardinal, cu ocazia prezentă Modulului al III-lea din Instrumentum laboris, secţiunea "Parcursuri".

Astăzi începem reflecţia asupra proceselor prin care Biserica se transformă şi asupra parcursurilor pe care trebuie să le întreprindem. Textul singular care urmează poate să ne ajute să ne imaginăm cum poate să se întâmple asta: "Ieşind de acolo, Isus s-a retras în părţile Tirului şi Sidonului şi, iată, o femeie canaaneană a ieşit din ţinuturile acelea şi a strigat: «Îndură-te de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este chinuită cumplit de diavol!». Dar el nu i-a răspuns niciun cuvânt. Apropiindu-se, discipolii lui îl rugau: «Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!». El, răspunzând, a zis: «Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel». Dar ea a venit, s-a prosternat înaintea lui şi a spus: «Doamne, ajută-mă!». El a răspuns: «Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei». Dar ea i-a spus: «Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor!». Atunci Isus, răspunzând, i-a spus: «O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu!». Şi, din acel ceas, fiica ei a fost vindecată" (Mt 15,21-28).

La prima vedere poate să pară că Isus a fost nerespectuos, comparând-o cu un câine. Face o excepţie pentru fiică numai datorită credinţei personale a femeii. "Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel... şi bine, şi la tine". Dar acest eveniment are loc între minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor pentru a sătura cinci mii de persoane, care simbolizează misiunea îndreptată către evrei, iar a doua înmulţire a pâinilor şi peştilor pentru a hrăni patru mii, care determină misiunea către păgâni. Isus îi spune femeii că pâinea este suficientă numai pentru a sătura copiii din casă, dar câteva versete mai înainte va mai fi pâine mai mult decât din belşug pentru toţi, şi vor rămâne şapte coşuri pline. Este un moment de profundă tranziţie.

Cum s-a putut întâmpla? În centru este tăcerea lui Isus. "El nu i-a răspuns niciun cuvânt". Această tăcere nu este un refuz, ci tăcerea de care maica Maria Grazia a vorbit atât de bine în timpul reculegerii. De fapt, ea a spus că "la rădăcina oricărei rugăciuni, a oricărei «lucrări a lui Dumnezeu» vibrează Suflarea tăcută a lui Dumnezeu". În această tăcere Domnul nostru o ascultă pe femeie şi îl ascultă pe Tatăl. Biserica intră mai intim în misterul Iubirii Divine oprindu-se asupra întrebărilor profunde pentru care nu avem răspunsuri imediate. La Conciliul din Ierusalim: cum pot păgânii să fie admişi în Biserică? La cel din Niceea: cum putem afirma că Isus era Dumnezeu adevărat şi om adevărat? La Conciliul din Calcedon: cum putea Dumnezeu să fie realmente unul şi întreit? Misiunea noastră aici la Sinod este aceea de a convieţui cu întrebări complexe şi nu de a ne elibera de ele, ca discipolii. Care sunt aici aceste întrebări complexe? Femeia vine pentru fiica sa chinuită. Cu siguranţă trebuie să răspundem la strigătul tuturor mamelor şi taţilor din lume pentru fiicele tinere şi fiii tineri implicaţi în război şi prinşi în sărăcie. Nu trebuie să ne astupăm urechile, aşa cum au făcut discipolii atunci.

Apoi sunt întrebări profunde care se află la baza atâtor discuţii ale noastre. Cum pot bărbaţi şi femei, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, să fie egali şi totuşi diferiţi? Nu trebuie să evităm întrebarea, ca discipolii, negând egalitatea sau diferenţa. Şi cum poate Biserica să fie comunitatea celor botezaţi, toţi egali, şi totuşi Trup al lui Cristos, cu roluri şi ierarhie diferite? Sunt întrebări profunde. Noi intrăm în misterul Iubirii Divine convieţuind cu aceste întrebări, rugându-ne prin ele, ascultându-ne unii pe alţii, reflectând asupra lor zi şi noapte. După cum spune psalmul, "Domnul le va prietenilor săi în somn". Afară de cazul în care patul se prăbuşeşte!

În această relatare, cotitura are loc printr-o conversaţie singulară: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei". "Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de pe masa stăpânilor lor". Poate să pară ofensator. Cum a putut Isus să se refere la acea femeie şi la fiica sa comparându-le cu nişte câini. Însă Matei a luat acest episod din Evanghelia lui Marcu în care femeia este de origine siro-feniciană. La Ashkelon a fost descoperit un cimitir pentru câini cu 700 de îngropări de câini morţi din cauze naturale. Au fost găsite şi statuete de câini. Pare că aceste animale au fost cei mai buni prieteni ai acelei populaţii, membri preţioşi ai familiei. Ca dominican, eu înţeleg asta. Noi am fost supranumiţi "câinii Domnului", Domini canes!

Aşadar, Domnul nostru este extrem de creativ şi recurge la ideea despre femeia dintr-o casă în care câinii ocupă un loc special. Pentru evrei, câinii erau animale impure cărora nu le era permis să intre în casă. Rămân în afara uşii, ca aceia care au lins rănile lui Lazăr. Isus recurge la experienţa şi la limbajul femeii. Transcende limitele culturale ale poporului său. "Să fie cum vrei tu". Sfânta Ecaterina de Siena consideră asta o mare promisiune de libertate. Scrie ea: "Aici bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu revelează comoara pe care a dăruit-o sufletelor noastre, comoara liberului arbitru al nostru". Mulţi ar vrea ca acest Sinod să dea un răspuns imediat - da sau nu - despre diferite teme! Dar nu aşa pătrunde Biserica în misterul profund al Iubirii Divine. Nu trebuie să fugim de întrebările incomode, ca discipolii care spun: "Trimite-o, pentru că strigă în urma noastră!".

Să ne oprim mai degrabă asupra lor în tăcerea rugăciunii şi a ascultării reciproce. Să ascultăm, aşa cum a spus cineva, nu pentru a răspunde, ci pentru a învăţa. Să deschidem imaginaţia noastră la noi moduri de a fi casa lui Dumnezeu unde este loc pentru toţi. Altminteri, aşa cum spunem în Anglia, nu vom face altceva decât să rearanjăm şezlongurile pe Titanic. În pofida primirii ostile a discipolilor, femeia rămâne. Nu capitulează şi nu pleacă. Vă rog, rămâneţi, oricare ar fi frustrările voastre în privinţa Bisericii. Continuaţi să vă întrebaţi! Împreună vom descoperi voinţa Domnului.

(După Vatican News, 10 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu