© Vatican Media

Recunoştinţa catolicilor din Orientul Mijlociu pentru scrisoarea pontificală din 7 octombrie

"Micul rest" de la care trebuie repornit

"În numele patriarhilor, al episcopilor, al ordinariilor şi al întregii comunităţi creştine din regiune", ES Pierbattista Pizzaballa, cardinalul patriarh de Ierusalim al latinilor, prin intermediul coloanelor ziarului "L'Osservatore Romano" răspunde la scrisoarea adresată de Papa Francisc catolicilor din Orientul Mijlociu la 7 octombrie, aniversare a începutului conflictului din zonă.

Preafericite Părinte,

În numele patriarhilor, al episcopilor, al ordinariilor şi al întregii comunităţi creştine din regiunea noastră, doresc să vă exprim mulţumirea noastră cea mai sinceră pentru scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o la 7 octombrie, pentru gestul foarte frumos de apropiere şi de afect. Un mare mulţumesc, pentru că dumneavoastră sunteţi unicul lider mondial care ţine cont de suferinţa tuturor şi ne amintiţi necesitatea de a nu pierde, chiar şi în aceste situaţii dramatice, umanitatea noastră.

Am primit cu bucurie scrisoarea dumneavoastră, în care, în afară de faptul de a exprima apropierea dumneavoastră, ne daţi şi indicaţii preţioase pentru a continua să trăim în această lungă noapte, care pare să nu se termine niciodată, dar care ştim că se va termina într-o zi.

Scrisoarea dumneavoastră a stimulat unele reflecţii, pe care le-am împărtăşit între mulţi dintre noi şi pe care vi le prezint, făcându-mă deci, cu prezenta scrisoare, purtător de cuvânt al gândirii, al preocupării şi al speranţei episcopilor, preoţilor, călugărilor şi credincioşilor.

Cu ziua de 7 octombrie a trecut un an în care spirala de violenţă, aprinsă de "fitilul urii", aşa cum l-aţi definit dumneavoastră, a aruncat din nou toate ţările noastre într-un război care pare să nu aibă sfârşit şi care seamănă moarte şi distrugere, nu numai în structurile fizice, ci şi în viaţa persoanelor, în relaţiile la fiecare nivel.

Ziua de 7 octombrie a fost şi ziua în care toate comunităţile noastre s-au reunit în post şi rugăciune, în unire cu dumneavoastră, Sfinte Părinte, pentru a implora darul păcii pentru toate popoarele noastre. Sunt armele noastre, "armele iubirii". Sunt răspunsul nostru la neîncrederea care pare să se răspândească tot mai mult, nu numai în inima guvernanţilor, ci şi printre noi.

În acest timp aşa de dureros, vom continua nu numai să stăm aproape de poporul sfânt, de toate tipurile de suferinţă, ci şi "să ne lăsăm atinsă inima", punând deoparte priorităţile noastre, pentru a continua să-i slujim în toate formele posibile pe oamenii noştri. De fapt, în acest context de ură aşa de înrădăcinată este nevoie de empatie, de gesturi şi cuvinte de iubire care, deşi nu schimbă cursul evenimentelor, aduc însă întărire şi mângâiere, de care toţi avem necesitate extremă. În aceste luni, preoţi, călugări şi călugăriţe au rămas alături de comunităţile şi de persoanele încercate, chiar şi în locurile mai periculoase. Sunt atâţia voluntarii şi voluntarele din comunităţile noastre care în pofida pericolului nu s-au cruţat pentru a-i ajuta pe fraţii şi surorile lor.

Nu vom capitula în faţa evenimentelor care par să ne îndepărteze pe unii de alţii, ci vom căuta mereu să fim însetaţi constructori de pace şi dreptate, fără a ceda în faţa logicii răului, care vrea în schimb să ne dezbine. Nu ascundem că nu este omeneşte uşor în aceste circumstanţe să fim capabili să-i iubim pe duşmanii noştri şi să ne rugăm pentru cei care ne persecută (cf. Mt 5,44), dar nu încetăm să cerem acest dar şi această libertate de la Dumnezeu, în rugăciune. În asta suntem inspiraţi de atâtea exemple de bărbaţi şi femei de orice credinţă care în aceste luni, deşi au fost loviţi personal de violenţă şi de moarte, au avut forţa interioară de a nu fi de acord cu logica urii, ci au fost capabili să spună cuvinte de iertare şi de a face gesturi de înţelegere şi de speranţă. Sunt "micul rest" de la care trebuie repornit.

Dialogul dintre noi, credincioşii din diferitele credinţe, a fost rănit. Suspiciunea pare să fi prevalat printre unii dintre noi. Dar ne vom angaja pentru a relua relaţiile, pentru a reconstrui încrederea care pare să se fi deteriorat, de a face în aşa fel încât credinţa să fie loc de întâlnire şi nu pretext de dezbinare. De la acest moment dificil va trebui să învăţăm să facem relaţiile noastre în viitor şi mai puternice şi sincere, pentru a construi contexte autentice şi serioase de pace şi respect.

Nu vom înceta să devenim purtători de cuvânt ai multelor chemări ale dumneavoastră la încetarea ostilităţilor, ca premisă obligatorie pentru a putea demara după aceea procese reale şi serioase, care să ducă într-o zi la echilibre noi şi paşnice în Orientul Mijlociu. De fapt, această regiune a noastră are nevoie de călăuze cu o nouă viziune, de persoane care să fie capabile să dea exprimare bogăţiei şi frumuseţii care aici încă există şi pe care războiul încă nu le-a desfigurat în totalitate. Ideea că strategiile militare pot aduce noutăţi pozitive pentru regiunea noastră este o iluzie. Aşa cum ne-aţi amintit dumneavoastră pe bună dreptate: "Istoria demonstrează asta, şi totuşi ani şi ani de conflicte par să nu fi învăţat nimic". De fapt, violenţa va produce altă violenţă, va crea în tinerele generaţii altă ură, va promova şi mai mult diferitele fundamentalisme, care de prea mult timp chinuiesc şi blochează regiunea noastră.

În schimb, avem nevoie de dezvoltare, de a investi în formare, de a educa la pace, de a da tinerilor noştri un context senin de viaţă, pe care să poată întemeia speranţa lor, aici, în aceste ţinuturi ale noastre martirizate, dar care sunt mereu şi Locul "despre care vorbesc mai mult Scripturile" şi în care se înfig rădăcinile noastre.

În pofida multelor noastre limite, vom încerca, aşadar, să fim o voce senină, fermă şi liberă a celor mici care nu au voce. Ne vom angaja să nu abandonăm pe nimeni dintre cei care vor bate la uşile noastre şi să devenim aproapele tuturor celor care astăzi sunt în durere, în nevoie şi singuri.

Ştim că nu suntem singuri şi că dumneavoastră sunteţi cu toţi cei care "suferă din cauza nebuniei războiului". Vom duce la toţi credincioşii noştri şi la toate persoanele pe care le vom întâlni cuvântul dumneavoastră de pace, de apropiere şi de mângâiere.

Mulţumim, Sfinte Părinte!

În rugăciune continuăm să implorăm pacea, având încredere în lucrarea lui Dumnezeu, Stăpân al timpului şi al istoriei.

Cu mijlocirea Fecioarei Preasfinte, încredinţăm lui Dumnezeu toate intenţiile dumneavoastră şi slujirea dumneavoastră preţioasă în slujba Bisericii universale, al cărei Păstor Suprem sunteţi dumneavoastră.

(După L'Osservatore Romano, 10 octombrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către catolicii din Orientul Mijlociu