Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Discurs adresat participanților la întâlnirea anuală cu moderatorii asociațiilor de credincioși, ai mișcărilor ecleziale și ai noilor comunități promovată de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață (13 iunie 2024)

Eminență, iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit cu toții!

Sunt bucuros să vă întâlnesc și profit de ocazie pentru a reflecta cu voi asupra sinodalității, pe care ați ales-o ca temă a zilei voastre de întâlnire. De mai multe ori am repetat că drumul sinodal cere o convertire spirituală, pentru că fără o schimbare interioară nu se ajunge la rezultate durabile. De fapt, dorința mea este ca, după acest Sinod, sinodalitatea să rămână ca mod de a acționa permanent în Biserică, la toate nivelurile, intrând în inima tuturor, păstori și credincioși, ajungând să devină un "stil eclezial" împărtășit. Însă toate acestea cer o schimbare care trebuie să aibă loc în fiecare dintre noi, o adevărată "convertire".

A fost un drum lung. Gândiți-vă că primul care a văzut că era nevoie de sinodalitate în Biserica latină a fost Sfântul Paul al VI-lea, când după Conciliu a creat Secretariatul pentru Sinodul Episcopilor. Biserica orientală a păstrat sinodalitatea, în schimb Biserica latină o pierduse. Sfântul Paul al VI-lea a fost cel care a deschis această cale. Și astăzi, la aproape 60 de ani, putem spune că sinodalitatea a intrat în modul de a acționa al Bisericii. Cel mai important lucru din acest Sinod despre sinodalitate nu este atât să trateze problema aceasta sau cealaltă. Cel mai important lucru este drumul parohial, diecezan și universal în sinodalitate.

Și în optica acestei convertiri spirituale încerc acum să indic câteva atitudini, câteva "virtuți sinodale", pe care le putem prelua din cele trei anunțări ale Pătimirii în Evanghelia după Sfântul Marcu (cf. 8,31; 9,31; 10,32-34): a gândi la cele ale lui Dumnezeu, a depăși orice închidere și a cultiva umilința.

Prima: a gândi la cele ale lui Dumnezeu. După prima anunțare a Pătimirii, evanghelistul ne prezintă că Petru îl ceartă pe Isus. Chiar el, care trebuia să fie exemplu și să-i ajute pe ceilalți discipoli să fie pe deplin în slujba lucrării Învățătorului, se opune planurilor lui Dumnezeu, refuzând pătimirea și moartea lui. Și Isus îi spune: "nu te gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor" (Mc 8,32).

Iată prima mare schimbare interioară care ne este cerută: să trecem de la o "gândire numai umană" la "gândirea lui Dumnezeu". În Biserică, înainte de a lua orice decizie, înainte de a iniția orice program, orice apostolat, orice misiune, ar trebui să ne întrebăm mereu: ce vrea Dumnezeu de la mine, ce vrea Dumnezeu de la noi, în acest moment, în această situație? Ceea ce eu am în minte, ceea ce noi ca grup avem în minte, este cu adevărat "gândirea lui Dumnezeu"? Să ne amintim că protagonistul drumului sinodal este Duhul Sfânt, nu noi. Numai el ne învață să ascultăm glasul lui Dumnezeu, individual și ca Biserică.

Dumnezeu este mereu mai mare decât ideile noastre, este mai mare decât mentalitatea dominantă, decât "modele ecleziale" ale momentului, chiar și decât carisma grupului sau a mișcării noastre particulare. De aceea, să nu considerăm niciodată sigur că suntem "sintonizați" cu Dumnezeu: mai degrabă să încercăm mereu să ne ridicăm deasupra noastră înșine pentru a ne converti să gândim la cele ale lui Dumnezeu și nu la cele ale oamenilor. Aceasta este prima mare provocare. A gândi la cele ale lui Dumnezeu. Să ne gândim la acel text din evanghelie când Domnul anunță pătimirea și Petru se opune. Ce spune Domnul? "Tu nu ești conform lui Dumnezeu, tu nu gândești la cele ale lui Dumnezeu."

A doua: a depăși orice închidere. După a doua anunțare a Pătimirii, Ioan se opune unui om care practica un exorcism în numele lui Isus, dar nu era din cercul discipolilor: "I-am interzis - afirmă el -, pentru că nu ne urmează!" (Mc 9,38). Isus nu aprobă această atitudine a sa și îi spune: "Cine nu este împotriva noastră este pentru noi" (Mc 9,40); apoi îi invită pe toți apostolii să vegheze mai degrabă asupra lor înșiși, pentru a nu fi ocazie de scandal pentru alții (cf. Mc 9,42-50).

Să fim atenți, vă rog, la ispita "cercului închis". Cei doisprezece au fost aleși pentru a fi fundamentul noului popor al lui Dumnezeu, deschis la toate națiunile pământului, dar apostolii nu percep acest orizont mare: se concentrează pe ei înșiși și par că vor să apere darurile primite de la Învățător - a-i vindeca pe bolnavi, a alunga diavoli, a vesti Împărăția (cf. Mc 2,14) - ca și cum ar fi niște privilegii.

Și aceasta este o provocare și pentru noi: a nu merge dincolo de ceea ce gândește "cercul" nostru, a fi convinși că ceea ce facem noi este bine pentru toți, a apăra, eventual fără a ne da seama de asta, poziții, prerogative sau prestigiul "grupului". Sau a ne lăsa blocați de frica de a pierde propriul simț de apartenență și propria identitate, prin faptul de a ne deschide la alte persoane și la alte moduri de a gândi, fără a recunoaște diversitatea ca o oportunitate, și nu o amenințare. Acestea sunt "țarcuri" în care toți riscăm să rămânem prizonieri. Fiți atenți: propriul grup, propria spiritualitate sunt realități pentru a ajuta să mergem cu poporul lui Dumnezeu, dar nu sunt privilegii, pentru că există pericolul de a ajunge închiși în aceste țarcuri.

În schimb, sinodalitatea ne cere să privim dincolo de garduri cu măreție de suflet, pentru a vedea prezența lui Dumnezeu și acțiunea sa și în persoane pe care nu le cunoaștem, în modalități pastorale noi, în locuri de misiune în care nu ne-am angajat niciodată înainte; ne cere să ne lăsăm loviți, chiar "răniți" de glasul, de experiența și de suferința celorlalți: a fraților în credință și a tuturor persoanelor care sunt alături de noi. Deschiși, inimă deschisă.

În sfârșit, a treia: a cultiva umilința. După a treia anunțare a pătimirii, Iacob și Ioan cer locuri de onoare alături de Isus, care în schimb le răspunde invitându-i pe toți să considere adevărată măreție nu faptul de a fi slujit, ci faptul de a sluji, faptul de a fi slujitorul tuturor, pentru că el însuși a venit să facă astfel (cf. Mc 10,44-45).

Înțelegem aici că o convertire spirituală trebuie să pornească de la umilință, care este poarta de intrare a tuturor virtuților. Mie îmi provoacă tristețe atunci când găsesc creștini care se laudă: pentru că eu sunt preot de aici, sau pentru că sunt laici de acolo, pentru că eu sunt din această instituție... Acesta este un lucru urât. Umilința este poarta, este începutul. Și acest lucru ne determină să ne întrebăm: Dar eu ce anume caut cu adevărat în raporturile mele cu frații de credință? Pentru ce duc înainte anumite inițiative în Biserică? Și dacă ne dăm seama că într-un mod a reușit să ne convingă un pic de orgoliu sau de mândrie, atunci să cerem harul de a ne converti din nou la umilință. De fapt, numai cei umili fac lucruri mari în Biserică, pentru că acela care este umil are baze solide, întemeiate pe iubirea lui Dumnezeu, care nu dispare niciodată, și de aceea nu caută alte recunoașteri.

Și această etapă a convertirii spirituale este fundamentală pentru a edifica o Biserică sinodală: de fapt, numai persoana umilă îi valorizează pe ceilalți și primește contribuția lor, sfaturile, bogăția interioară, făcând să se evidențieze nu propriul "eu", ci acel "noi" al comunității. Mie îmi provoacă durere când găsim creștini..., în spaniolă spunem "yo me mí conmigo para mí", "eu sunt cu mine pentru mine". Acești creștini "în centru". Este trist. Cel umil este cel care apără comuniunea în Biserică, evitând crăpăturile, depășind tensiunile, știind să se pună deoparte chiar și propriile inițiative pentru a contribui la proiecte împărtășite, și asta pentru că în slujire găsește bucurie, nu frustrare sau supărare. A trăi sinodalitatea, la fiecare nivel, este cu adevărat imposibil fără umilință.

Și vreau să spun încă o dată, să subliniez rolul mișcărilor ecleziale. Mișcările ecleziale sunt pentru slujire, nu pentru noi înșine. Este trist atunci când se aude că "eu aparțin acesteia, celeilalte, celeilalte", ca și cum ar fi un lucru superior. Mișcările ecleziale sunt pentru a sluji Biserica, nu sunt în ele însele un mesaj, o centralitate eclezială. Sunt pentru a sluji.

Sper ca aceste gânduri să vă fie utile pentru drumul vostru, în asociațiile și mișcările voastre, în relațiile cu păstorii și cu toate realitățile ecleziale; și îmi doresc ca această întâlnire și alte momente asemănătoare să vă ajute să valorizați respectivele carisme într-o perspectivă eclezială, pentru a da contribuția voastră generoasă și prețioasă evanghelizării, la care noi toți suntem chemați.

Priviți mereu asta: apartenența mea este la mișcarea eclezială, este la asociație sau este la Biserică? Este în mișcarea mea, în asociația mea pentru Biserică, precum un "stadion" pentru a ajuta Biserica. Dar mișcările închise trebuie eliminate, nu sunt ecleziale.

Vă binecuvântez, mergeți înainte! Și, vă rog, rugați-vă pentru mine. În favoarea mea!

Acum vă dau binecuvântarea. Mai întâi s-o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria.

Recitarea "Bucură-te, Marie"

Binecuvântarea

Și asta de a vă ruga în favoarea mea o spun gândindu-mă la un lucru care mi s-a întâmplat odată. Terminam audiența generală și era o bătrânică mică, se vedea că era de la țară, o femeie umilă, dar avea ochi foarte frumoși. Și îmi făcea semn, era la douăzeci de metri. Eu am mers. "Câți ani aveți?" - "87", îmi spune ea. "Dar ce mâncați că vă simțiți așa de bine?" - "Eu mănând ravioli, îi fac eu", și îmi explica și rețeta pentru ravioli. Și la sfârșit îi spun: "Rugați-vă pentru mine". Și ea: "Fac asta în fiecare zi" - "Dar, spuneți-mi, doamnă, dumneavoastră vă rugați în favoarea sau împotriva mea?". Răspunsul unei femei simple: "Sanctitate, se înțelege! Împotrivă se roagă acolo înăuntru!". Pentru aceasta eu cer să vă rugați în favoarea mea. M-a făcut să râd doamna aceea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat