Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Nisiporești: Misiuni populare despre cuvântul lui Dumnezeu

În pragul celebrării Floriilor și al Săptămânii Sfinte, în perioada 22-24 martie 2024, în comunitatea credincioșilor din Nisiporești au avut loc misiuni populare, însemnând trei zile de har și de pregătire sufletească pentru marea sărbătoare a Sfintelor Paști. Tematica misiunilor a fost în acord cu tema anului pastoral din Dieceza de Iași, "Biserica: familia lui Dumnezeu". Predicator a fost pr. Mihai Afrențoae, OFMConv., profesor doctor în Sfânta Scriptură la Institutul Teologic Franciscan din Roman.

Misiunile populare s-au deschis vineri seara, 22 martie, cu Sfânta Liturghie de la ora 17.00, precedată de celebrarea Căii Sfintei Cruci, și s-au încheiat în Duminica Floriilor, cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00. Aceste sfinte zile de misiuni au fost o binecuvântată oportunitate pentru comunitate de a-și reînnoi viața de credință.

Tematica misiunilor a fost în acord cu tema Anului pastoral din Dieceza de Iași, "Biserica: familia lui Dumnezeu". Astfel, vineri, tema a fost: "De la plângerea lui Ieremia la mărturia lui Isus despre Tatăl", sâmbătă, "Preotul, profetul și sacrificiul", iar la cele două Liturghii de duminică, întâi "În ascuns, cu viclenie. La vedere cu iubire", apoi "Osana! Răstignește-l! Fidelitatea celor care iubesc".

În acest sens, pr. Mihai Afrențoae, OFMConv., profesor doctor în Sfânta Scriptură la Institutul Teologic Franciscan din Roman, predicator al acestor zile de har, s-a străduit să îi ajute pe credincioși să înțeleagă cum își pot trăi vocația și misiunea lor în Biserică și în planul lui Dumnezeu, luminați de Cristos și de cuvântul său, dar și de figura și exemplul profeților și sfinților Vechiului Testament.

Părintele misionar și-a deschis cuvântul de învățătură printr-o rememorare și o evocare a primei sale sosiri în comunitatea credincioșilor din Nisiporești, acum 33 de ani, pentru a susține examenul de admitere ca tânăr candidat la Seminarul Franciscan de aici, ce își deschisese nu de mult porțile, prin grija și zelul părintelui Petru Albert, de fericită amintire; părintele și-a amintit cu drag de ospitalitatea primită, de căldura sufletească și de grija credincioșilor noștri, comparabilă cu cea a primilor creștini.

În continuare, predicile părintelui misionar au înflăcărat atenția și inimile credincioșilor prin bogăția lor spirituală și prin perspectiva inedită, centrată pe Sfânta Scriptură. Astfel, pr. Mihai ne-a oferit, de fiecare dată, o delicioasă sinteză biblică a mesajului mântuitor și a învățăturii de credință conținute în cuvântul lui Dumnezeu proclamat la fiecare Sfânta Liturghie, descoperindu-ne acel fir roșu de legătură și de unitate dintre Vechiul și Noul Testament. Prin aceasta ne-a făcut să înțelegem că există o unitate profundă între cuvântul lui Dumnezeu, exemplele strălucite din Sfânta Scriptură și viața noastră, a creștinilor de azi.

Reflecțiile părintelui au plecat întotdeauna de la marile figuri profetice ale Vechiului Testament, care conduc mereu la Cristos, cel care împlinește și desăvârșește profețiile și faptele minunate mântuitoare ale Dumnezeului Vechiului Legământ. În poporul ales, în viața și istoria profeților, în figura lor exemplară, în vocația și misiunea lor, în experiența lor profundă de întâlnire a lui Dumnezeu și a legăturii cu el, fiecare creștin poate să își oglindească, să își analizeze viața și sufletul, în drumul său de convertire, de reînnoire a curajului credinței, de îmbunătățire a relației interioare cu Domnul. Nu putem să ajungem la asemănarea cu Isus și cu sfinții săi, dacă nu medităm la atitudinea lor interioară și la comportamentul lor, dacă nu înțelegem exemplul lor, relația lor cu Dumnezeu, în primul rând legătura lui Cristos cu Tatăl.

Culmea vieții de credință înseamnă ascultarea cât mai fidelă și perfectă față de Dumnezeu și de cuvântul său, încrederea totală în el și în vocația primită, privind la exemplul profeților și sfinților, și, mai ales, la Cristos, Mielul lui Dumnezeu, slujitorul umil și ascultător. Ascultarea lui perfectă față de Tatăl ceresc, jertfa sa mântuitoare și gloria Învierii au puterea să ne țină pe toți uniți în comunitatea noastră de credință. Cei care ascultă de Isus și de Tatăl și sunt fideli în iubire și în slujire câștigă totul și au parte de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu în viața lor.

Părintele paroh, Fabian Blaj, și întreaga comunitate a fraților din Nisiporești au avut un rol special în animarea acestor zile de misiuni, invitând pe credincioși la o trăire serioasă și responsabilă a acestui timp de har, în ascultarea Duhului Sfânt, stând la dispoziția credincioșilor pentru celebrarea sacramentelor, mai ales a sacramentului Spovezii de care foarte mulți penitenți s-au apropiat cu credință și pietate.

â Sfintele misiuni s-au încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă din Duminica Floriilor, precedată de ritualul binecuvântării ramurilor și a procesiunii de Florii, plecând din fața bustului Fericitei Veronica Antal, din curtea bisericii. Această celebrare a fost prezidată de părintele Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial; cu această ocazie, Sfinția Sa și-a exprimat bucuria de a vedea comunitatea în această manifestare vie de credință, unită și activă în jurul păstorilor ei, felicitând-o pentru realizările frumoase și adresând urarea Sfinției Sale de sfintele sărbători pascale.

În mulțumirile părintelui paroh, Fabian Blaj, și ale comunității, adresate cu căldură părintelui provincial și, nu în ultimul rând, părintelui misionar, Mihai Afrențoae, celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea solemnă, conferită de părintele predicator al misiunilor, moment în care credincioșii au putut obține și harul sfintei indulgențe plenare.

Mulțumim, Duhule Sfinte, pentru aceste zile de har! Te rugăm, păstrează mica noastră Biserică din Nisiporești în sfântă unitate de credință și iubire, pe drumul păcii și al mântuirii!

Pr. Iosif-Eduard Cadar, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22-24 martie: Nisiporești: Misiuni populare despre cuvântul lui Dumnezeu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat