Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Talpa: Misiuni populare

În Parohia Talpa și în filiala Breaza s-au desfășurat misiuni populare între 4 și 6 martie 2024, la care predicator a fost părintele Iosif Dancă, OFMConv. Tema zilelor de reculegere a fost: "Biserica, Familia lui Dumnezeu" și puternica mijlocire a Sfântului Iosif, Patronul Bisericii Universale. Liturghiile din ultima zi au fost prezidate de PS Petru Sescu, care a binecuvântat și grota "Inima Neprihănită a Mariei" din filiala Breaza.

Suntem în timpul sfânt, Postul Mare, cu drag am venit din Italia, de la Torino, să fiu alături de mama mea și alături de comunitatea parohială, condusă de părintele paroh Sergiu-Felician Hârja.

Exercițiile spirituale au început luni, 4 martie, la ora 16.00, și s-au încheiat miercuri, 6 martie 2024, la ora 18.00.

În prima zi, părintele predicator ne-a amintit că suntem aleșii lui Dumnezeu; Isus Cristos în compania apostolilor, ucenicilor, discipolilor și a creștinilor a oferit mereu bucuria de a trăi toți ca într-o familie. Trăim cu toții în comuniune, misiune, solidaritate, dialog, încredere, ajutor reciproc, dar în orice comunitate, sunt și exigențe, trebuie cu toții să ne convertim, să ne corectăm în mod fratern, să ne iertăm ca adevărați copii ai Celui Preaînalt. În Biserica familială fiecare are o misiune și o responsabilitate; iubirea Sfintei Treimi este icoana fiecărei comunități în parte. Tatăl iubește, Fiul este iubit și Duhul Sfânt este rodul iubirii lor. Tatăl (soțul) iubește, mama (soția) este iubită și copii sunt rodul iubirii lor.

Sfântul Iosif este soțul Sfintei Fecioare Maria și tatăl purtător de grijă al lui Isus Cristos; el apără și susține Biserica; este capul Sfintei familii de la Nazaret. Papa Francisc, la începutul pontificatului său, apelează la mijlocirea Sfântului Iosif și rezumă în câteva cuvinte cheie esența protecției și mijlocirii acestui mare patriarh: discreție, umilință, tăcere, fidelitate totală, ocrotire. El este atent față de Dumnezeu, deschis planului mântuitor, sensibil față de persoanele încredințate grijii lui: Isus Cristos, Sfânta Fecioară Maria și noi, toți creștinii.

Părintele ne-a reamintit de importanța sacramentului Sfintei Euharistii, adorația ne ajută să-l vedem pe Domnul prezent în Biserică și în inimile noastre, aici în "Templul din Ierusalim", adunarea eclezială ne este "casa comună".

În a doua zi de antrenament spiritual, părintele Iosif a evidențiat importanța iubirii față de fiecare om de pe pământ, indiferent de culoare, condiție socială. Iubirea din familie se extinde la iubirea comunitară ca și răspuns gratuit al iubirii lui Dumnezeu. Un cântec din repertoriul Bisericii Romano-Catolice evidențiază importanța comuniunii: "Creștini să ne dăm mâna să mergem împreună la masa Domnului". Cât de importantă este Sfânta Liturghie! La fiecare Sfântă Liturghie suntem îndemnați să participăm ca la prima, ca la ultima, ca la singura Sfântă Liturghie a vieții noastre cu trup și suflet; întreaga persoană umană. Liturghia este cea mai mare comoară a creștinilor, "pâinea dumnezeiască", ne hrănește; ne ocrotește.

Sfântul Ieronim ne spune că toate harurile le primim, le cerem, le dobândim prin Sfânta Liturghie chiar și ceea ce nu cerem primim pentru mântuirea sufletelor noastre. Viața este o Sfântă Liturghie prelungită. Creștinul intră în biserică pentru a vorbi cu Dumnezeu (rugăciune), iese din biserică pentru a vorbi despre Dumnezeu (cuvinte și fapte bune).

Papa Francisc când vorbește despre jertfa dumnezeiască spune: "Luați și mâncați!", "Luați și beți!", Euharistia este hrană pentru suflet și pentru trup; nu este un bibelou de ținut în vitrină.

În cea de-a treia zi ambele Sfinte Liturghii au fost prezidate de PS Petru Sescu. În cadrul acestora, părintele Iosif Dancă a evidențiat importanța apartenenței tuturor la marea familie a lui Dumnezeu; Biserica este catolică, adică universală, Biserica este o instituție din orânduire divină, ne îngrijim cu toții să ne mântuim, să săvârșim acțiuni concrete, primim sacramentele, înaintăm împreună pe calea sfințeniei; implorăm binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea sfinților ("Dacă ei au reușit cu siguranță vom reuși și noi!"), vrem să-l vedem pe Dumnezeu față în față. Biserica este sfântă, formată din păcătoși, celebrăm misterul credinței pentru convertirea și mântuirea tuturor. Fiecare om de pe pământ este unic și irepetabil.

Sfântul Iosif este omul tăcerii, păstrează liniștea pentru ca să asculte, să înțeleagă șoaptele Duhului Sfânt. Un proverb spune: "Când greșești cere-ți iertare, când ai dreptate, păstrează tăcerea".

O pildă deosebit de elocventă a rostit părintele; un tânăr a mers la un frizer guraliv, așezându-se pe scaun clientul timp de o oră a primit informații despre viața cetății. Frizerul, amintindu-și de ce a venit oaspetele, îl întrebă; "Cum să te tund?", tânărul grăbit a răspuns: "În liniște, în pace, în tăcere dacă se poate!".

Ordinea, tainele, misterele le înțelegem prin harul lui Dumnezeu, prin meditație. Astăzi din păcate oamenii sunt conduși mulți dintre ei de orgoliu, de mândrie, de patimi, de ambiții deșarte.

Conștiința ne îndeamnă pe toți să înfăptuim binele și să fugim de rău. La finalul meditațiilor, părintele a rostit o rugăciune scurtă: "Sfinte Iosife, Patron al Bisericii Universale, apără familia lui Dumnezeu de orice rău!".

Părintele paroh, la sfârșitul fiecărei Liturghii în ziua de miercuri, i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru Providența sa, grija sa dumnezeiască, și a adresat un cuvânt de recunoștință și de mulțumire episcopului auxiliar prezent ca un păstor.

Mulțumiri înălțăm în fața Domnului și pentru deschiderea, disponibilitatea și seninătatea părintelui predicator.

Cu adevărat întreaga comunitate parohială: Talpa, Breaza, David și Chilia trăiește cu o singură inimă și un singur Duh.

Am reușit să stăm în aceste zile "în tihnă alături de Domnul, alături de surori și frați".

Să prețuim Biserica lui Isus Cristos, Familia lui Dumnezeu și să ajungem cu toții la limanul fericirii veșnice!

Gabriela Ferenț

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4-6 martie: Talpa: Misiuni populare




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat