Kolping: Invitație la o altfel de Cale a crucii pe jos, 15 km la pas, de la Oituz la Târgu Ocna
Ce poate fi mai înălțător sufletește decât să fii solidar cu Isus care suferă, Isus care alege umilința, alege să moară pentru oameni pentru a oferi condiției umane perspectiva iubirii, a reînvierii, a modelului personal care să provoace schimbare?
Din dorința de a ne pregăti sufletește pentru perioada pascală, voluntarii Asociației Kolping Moldova invită pe toți cei doritori la acțiunea spirituală "Calea crucii": 15 km la pas în urma crucii lui Isus în ziua de duminică, 17 martie 2024, cu plecare la ora 13.00 din curtea bisericii romano-catolice "Preasfânta Treime" din comuna Oituz, județul Bacău.
Tema acestei acțiuni spirituale este: "Pace pentru întreaga lume".
Pelerinii vor parcurge pe jos traseul: Oituz - Bahna - Nicorești - Satu Nou - Pârgărești - Penitenciarul Târgu Ocna - Parohia romano-catolică din Târgu Ocna.
Pe acest drum vor fi rugăciuni și cântece religioase, iar stațiunile vor fi citite de către voluntari locali în fața bisericilor romano-catolice aflate pe traseu și în curtea Penitenciarului din Târgu Ocna. În fața pelerinilor va fi o cruce care va fi preluată de către voluntari la intrarea în fiecare dintre cele șase localități.
Ne dorim ca această inițiativă să găsească un ecou în sufletul creștinilor care să renunțe la timpul lor și să accepte efortul fizic de a parcurge întregul traseu propus.
Pentru cei doritori vom pune la dispoziție microbuze suficiente pentru drumul de întoarcere.
Mulțumim mult preoților parohi din fiecare localitate pentru că au încurajat și sunt alături de această inițiativă. Mulțumim primăriilor din Oituz și Pârgărești pentru sprijinul de a avea microbuze la întoarcere și sperăm ca această primă ediție să se repete și anul viitor.
Vă așteptăm cu drag să parcurgem împreună la pas 15 km în spatele crucii lui Isus!
Asociația Kolping Moldova