|
© Vatican Media |
Exerciții spirituale, a șasea meditație a card. Cantalamessa: "Voi sunteți prietenii mei"
În această săptămână în care Papa Francisc și colaboratorii săi din Curia Romană sunt angajați în Exerciții Spirituale de Postul Mare, Vatican News propune o reflecție pe zi, de la 19 la 24 februarie 2024, a predicatorului Casei Pontificale, cardinalul Raniero Cantalamessa, pe propriile canale sociale de X, Facebook, Instagram și WhatsApp. "Mi s-a cerut să împărtășesc cu voi, timp de șase zile, o reflecție de circa un minut. Există, în lume, numai puține cuvinte capabile să spună într-un minut cât este îndeajuns pentru a umple o zi și chiar o viață: acelea ieșite din gura lui Isus", spune cardinalul capucin. "Vă voi propune câte unul pe zi, rugându-vă să-l «mestecați» toată ziua, ca pe un soi de chewing-gum al sufletului".
Reflecția cardinalului
"Cuvântul pe care vi-l ofer astăzi [sâmbătă, 24 februarie 2024] de «supt» este un cuvânt dulce ca mierea", afirmă cardinalul Cantalamessa în ultima din reflecțiile sale. "Sunt bucuros să termin cu el pentru că astfel va continua, sper, să răsune înăuntrul vostru pentru timp îndelungat. Isus îl adresează discipolilor în momentul în care își ia rămas-bun de la ei, dar, ca fiecare cuvânt al lui Cristos, el este destinat fiecărui discipol al său, din orice timp: «Voi sunteți prietenii mei... Nu vă mai numesc servitori... Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute» (In 15,14). «Voi sunteți prietenii mei!». În această privință, vreau să vă fac o mică destăinuire. Într-o întâlnire de rugăciune în urmă cu mulți ani, o femeie a deschis Biblia și a citit textul din Evanghelia lui Ioan unde se află acest cuvânt. Eu îl ascultasem de cine știe câte ori, dar în acel moment cuvântul prieteni «a explodat» (nu găsesc termen mai potrivit decât acesta) înăuntrul meu. Se întâmplă cu cuvintele Scripturii, și numai cu ele. Și mereu este aceeași persoană care aprinde fitilul: Duhul Sfânt. A început să repet înăuntrul meu: prieten?! Isus din Nazaret, Domnul meu, Atotputernicul, cel care a murit pentru mine, m-a numit prieten, și el nu spune niciodată cuvinte goale... Așadar, pentru el sunt cu adevărat un prieten, o persoană dragă! Întorcându-mă la conventul meu de la întâlnire, mi se părea că având acea certitudine se putea zbura peste acoperișurile din oraș, așa cum se vede în anumite picturi ale lui Chagall. Să dea Dumnezeu ca acel cuvânt «prieten» să explodeze și înăuntrul tău care asculți și să lumineze toată viața ta! Post Mare bun și, încă de acum, Paște fericit!".
(După Vatican News, 24 februarie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu