Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion, scrisă de pr. dr. Gabriel-Iulian Robu, coord. Cartea apare în colecția "Tratate de teologie", în formatul 14Ś20 cm, are 260 pagini și poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.

Cât de neclare și imperceptibile sunt frontierele dintre teologie și filosofie pare acum un fapt extrem de evident, nu atât dacă citim și studiem publicațiile teologice de pe piață, cu câteva rare excepții - având în vedere că teologia contemporană se confruntă cu un deficit filosofic tulburător -, dar mai ales dacă se citesc și se studiază principalele producții filosofice sau cel puțin cele mai relevante din punct de vedere calitativ. Așadar, încercarea de a marca granițele și de a construi ziduri pentru a delimita ariile epistemologice și a justifica sistemele academice mi se pare înșelătoare și, mai presus de toate, deplasată. Practic, așa cum le-am spus întotdeauna studenților mei, diferența dintre cunoștințele filosofice și teologice este corectă doar în mediul universitar, unde trebuie să distingem facultățile (astfel încât incurabilul conflict kantian să nu fie sărbătorit), în așa fel încât fiecare să aibă locul lui: elevii și profesorii să știe în ce sală de clasă trebuie să se afle, ce cursuri să urmeze, ce examene să susțină. Mai mult, dacă se citesc marile lucrări ale maeștrilor de gândire religioasă, este dificil să le clasificăm într-un sector epistemologic precis identificat.

De această "con-fuziune" fructuoasă are parte și cititorul operei fenomenologice a lui Jean-Luc Marion, căreia tânărul Iulian Robu îi dedică aceste pagini, cu o perspectivă speculativă și o documentare riguroasă. Norocul său, comparativ cu al meu, cel care scrie această prefață, constă în faptul că s-a întâlnit cu acest gânditor în primii pași ai parcursului său teologic. Dimpotrivă, cei care, ca mine, l-au cunoscut la începutul anilor '80, la sfârșitul procesului lor de instruire, mai degrabă decât a înțelege în profunzime afirmațiile provocatoare pe care el le propune - în primul rând acelea din Dumnezeu fără a fi -, erau mai degrabă tentați să ia o atitudine critică și de respingere. Odată ce această tentație a fost depășită, a sosit momentul să ne întrebăm asupra beneficiilor pe care operele lui Marion le pot oferi, pe de o parte, fenomenologiei, pe de altă parte, teologiei.

D. Janicaud are dreptate: "punctul de cotitură" teologic (Kehre) al unei anumite fenomenologii franceze contemporane nu poate fi negat. Problema se referă mai degrabă la legitimitatea ei, mai ales că în ochii celor care consideră laïcité ca un sinonim al unei neutralități fundamentale, chiar și pentru gândire, frecventarea problemelor teologice de către cei care încă intenționează să urmeze stindardul rigurozității fenomenologice ar constitui un fel de trădare. Vom observa, dimpotrivă, că, la fel ca în pariul lui Pascal, o fenomenologie care îndrăznește să locuiască nu atât în teologie, cât mai ales în credință are de câștigat totul și nimic de pierdut. În opinia mea, este dificil, ba chiar imposibil, să separăm scrierile confesionale, cum ar fi lecturile talmudice, de conținutul și achizițiile atestate în marile opere ale lui E. Lévinas, căruia îi suntem cu toții datori. Pe scurt, filosofia nu pierde nimic dacă își permite să fie interpelată, provocată și uneori chiar desfirată de credință. Astfel, gândirea este chemată, astăzi mai mult ca oricând, să rupă Diktat-ul heideggerian despre imposibilitatea unei "filosofii creștine" (pe cât de absurd, pe atât de impracticabil), încă împărtășit de adepții unei gândiri neoscolastice. Acest lucru nu înseamnă că "rigoarea" fenomenologică este diminuată când este hrănită de lecturi biblice sau patristice, cu excepția cazului în care cineva intenționează să adopte "rigor mortis" al unei simple abstracții.

La rândul său, teologia nu se poate simți fraudată în ceea ce privește conținutul și statutul său epistemologic dacă laicitatea filosofică se angajează să le ia în considerare și să le trateze critic și speculativ. Aici, vreau să spun că în lucrarea lui Marion, ca și în cea a multor alți mari gânditori, este dezvăluită valoarea speculativă a evenimentului cristologic, ceea ce îmi place să numesc caracterul său "metafizic", conștientizând totuși faptul că gânditorul francez ar prefera să evite un astfel de adjectiv, optând pentru termenul "filosofia primă", care se potrivește mai bine contextului său cultural. Fapt este că critica lui Marion la adresa ontoteologiei, ca și a multor altora, a ratat în mare măsură ținta teologică, deoarece, dată fiind natura radicală prin care o exprimă (în ciuda acelei retractatio, care se referă mai presus de toate la Toma de Aquino, și nu la teza de bază), luând-o în mod serios ar însemna abandonarea nu a ontoteologiei, ci a ontologiei tout court, sau mai degrabă a identificării sic et simpliciter a metafizicii cu filosofia ființei. Iar această adnotare nu poate să nu interpeleze și încercările de astăzi de a reprezenta gândirea metafizică sub forma așa-numitei "ontologii trinitare", cu excepția cazului în care este subordonată acelei filosofii prime, pe care Marion o identifică cu "filosofia iubirii", respingând, din punctul său de vedere, de asemenea, și expresiile, mai consonante pentru noi (și pe care nu trebuie să le justificăm aici), ale "metafizicii carității" sau "metafizicii agapice".

Dincolo de aceste perspective hermeneutice sintetice, gândirea lui Marion are cu siguranță meritul de a lua în serios chestiunea nihilismului într-un mod totodată non-apodictic și dialectic. În recenta sa cărticică Scurtă apologie pentru un moment catolic, gânditorul francez scrie:

Nietzsche a explicat-o: "Ce dezvăluie nihilismul? Că valorile cele mai mari se devalorizează". Dar nu trebuie să ne lăsăm înșelați: cele mai înalte valori nu și-ar pierde valabilitatea din cauza unei magii rele, ci pentru că, dintr-odată, ne-am da seama că ele ar consta doar în aceasta [...]. De exemplu, a vorbi despre adevărat, bun și frumos ca valori echivalează cu descalificarea lor ca atare. A vorbi, printre altele, despre ființă, despre om și despre adevăr ca despre valori le-ar reduce la nevrednicia unor simple cuvinte nesemnificative. În sfârșit, vorbirea despre Dumnezeu ca valoare concretizează o blasfemie incomensurabilă.

Dincolo de contingențele momentului, s-a aflat întotdeauna o apologie pentru o Denkform catolică în scrierile lui Marion, în special în insistența lui asupra temei "sacramentalității". "Locul euharistic" al teologiei, prezent, printre altele, tocmai în Dumnezeu fără a fi, este o expresie a acestei atenții față de sacrament, care hrănește o gândire ce se descoperă a fi în mod autentic liberă:

În teologie avem o libertate infinită: descoperim că totul ni s-a dat, că totul este dobândit și disponibil. Trebuie doar să înțelegem, să exprimăm și să celebrăm. Și atâta libertate ne sperie, pe bună dreptate.

Lectura contribuției interpretative a lui Iulian Robu, dar mai presus de toate, aceea a scrierilor gânditorilor care au curajul să-și exprime cercetările în contextul unei credințe nedisimulate, să îi ajute pe toți în exercitarea acelei libertăți dificile și riscante pe care o cere crearea de teologie.

Giuseppe Lorizio

* * *

Cristos ca dar. Fragmente de fenomenologie și cristologie în scrierile lui Jean-Luc Marion
Gabriel-Iulian Robu, coord., Ed. "Sapientia", 2023, ISBN 978-606-578-510-6, 14Ś20 cm, 260 p., 20 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

  • prin poștă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuțeanu, nr. 6; 700462-Iași
  • prin e-mail: sapientia@itrc.ro
  • prin telefon: 0754.826.814
  • prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
  • direct din Librăria "Sapientia" din Iași (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași)
  • sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat