Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna aprilie 2023

"Revista Diecezei de Iași, «Lumina creștinului», continuă să fie o lumină pentru creștinii de azi, ajungând la numărul 400 de la «reaprinderea» sa după anul 1989", scrie părintele Adrian Blăjuță în editorialul acestui număr jubiliar, 4 (400), din anul XXXIV al seriei noi.

Pe copertă vă întâmpină o imagine cu Isus, bunul păstor, și salutul nostru creștinesc de Paște: Cristos a înviat!

În mesajul său, PS Iosif Păuleț vorbește despre învierea lui Cristos ca eveniment care a schimbat istoria. "Învierea lui Cristos este un eveniment istoric, cu o semnificație universală și o rezonanță cosmică, pentru că reprezintă un nou început: transformarea întregii omeniri. Este un eveniment care schimbă istoria, care dă un sens nou tuturor evenimentelor umane".

Rubrica "Actualitatea" de la paginile 4-8 vă propun un articol despre numărul 400 al revistei "Lumina creștinului" din seria nouă, un rezumat al celor 10 ani de pontificat ai Papei Francisc, un interviu cu pr. Alois Bulai despre traducerea Bibliei în limba română și un articol despre vizita pastorală a PS Iosif Păuleț în Irlanda.

La paginile 9 și 10 găsim rubrica "Părtași la viața Bisericii". Vlad Ropotică și Amalia Adalmina Bolea ne propun articole despre declarația de dragoste făcută de Dumnezeu omului prin mormântul gol și nevoia de a construi o cultură a păcii.

Pr. Iulian Butnaru, FDP, ne propune la pagina 11 articolul cu titlul "Duh al celui Înviat, eliberează-ne de frica morții". Care este rolul Duhului în viața noastră? De ce avem nevoie de el? Vă invităm să citiți articolul pentru a afla răspunsul la aceste întrebări.

La rubrica "Mesajul sfinților" de la pagina 12, sr. Monica Bogdănel ne propune un articol despre viața Sfântului Alois Scrosoppi, fondatorul Congregației "Surorile Providenței" care sunt prezente și în dieceza noastră, la Cireșoaia și Iași.

La rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu ne poartă în pelerinaj la o bazilică din Republica Dominicană. Avându-l ca ghid pe părintele, la pagina 13 puteți descoperi mai multe informații despre acest loc sfânt.

La pagina 14, puteți găsi un articol despre campania intitulată "De Paște, pentru Familii" organizat de Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași.

Pr. Felician Tiba ne propune la paginile 15-16 articole pentru familie și pentru copii cu titlurile: "Spovada din Grădina Măslinilor" și "Învierea lui Isus, un mesaj de transmis cu respect". Tot aici găsim și un articol despre rolul pregătitor pe care l-a avut postul pentru sărbătoarea Paștelui.

Paginile dedicate tinerilor ne propun articole despre speranță, vocație, suferință și umilință. Pr. Felix Roca ne propune articolul "Dincolo de sâmbăta decepției", pr. Cristian Diac propune articolul "Momente de har în seminar", pr. Ioan Balan semnează articolul "Și totuși, doare", iar pr. Cristian Chinez semnează articolul cu titlul "Umilința învierii". Găsiți toate aceste articole la paginile 17-19.

Pr. Florin-Petru Sescu, în articolul "Curajul de a evangheliza", ne prezintă cooperarea misionară dintre Dieceza de Iași și Dieceza de Marsabit (Kenya). Găsiți toate detaliile în articol.

La pagina 21 puteți găsi un articol despre viața arhiepiscopului Paul Iosif Palma, care a păstorit Arhidieceza de București timp de șapte ani.

Știri, poze și informații despre viața diecezei, despre evenimentele importante din diaspora catolică românească găsiți la paginile 22-24, aflate sub îngrijirea lui Ovidiu Bișog.

Mihaela Ciobanu, avocat la rubrica "Curier juridic", răspunde unui cititor al revistei noastre referitor la o problemă legală. Descoperiți despre ce este vorba la pagina 25.

Acest număr al revistei vă prezintă, la pagina 26, rubrica "Poșta redacției". Întrebări și răspunsuri interesante care poate le căutați și dumneavoastră.

Pr. Emanuel Imbrea ne provoacă cu un nou rebus de "Nume și locuri biblice" (XXVIII) la pagina 27.

Pe ultima copertă găsim rugăciunea în cinstea Divinei Îndurări.

Vă dorim tuturor o lectură plăcută și edificatoare în credință!

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.

* * *

"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXIV, nr. 4 (400), aprilie 2023, 5 lei

* * *

Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași;
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat