Iaşi: A doua cateheză de Advent cu episcopul Iosif

Joi, 5 decembrie 2019, la ora 19.00, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, PS Iosif a ţinut a doua cateheză dedicată Anului Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi.

Tema acestei a doua cateheze a fost: "Pregătiţi calea Domnului!"

Următoarele cateheze prezentate de PS Iosif în Timpul Adventului vor fi în serile de joi: 12 şi 19 decembrie 2019.

Textele catehezelor sunt disponibile pe site-urile: www.ercis.ro (mai jos în această pagină) şi www.cateheze.ro.

Pr. Mihai Roca
responsabilul Oficiului pentru Cateheză

* * *

Înregistrarea video a transmisiunii în direct a acestei cateheze prin www.ercis.ro/media

* * *

Iaşi: Cateheze despre Anul Sfintei Liturghii cu episcopul Iosif (28 noiembrie, 5, 12 şi 19 decembrie)

* * *

Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi

Pregătiţi calea Domnului!

Cateheze de Advent cu PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

Cateheza a II-a (5 decembrie 2019)

Timpul Adventului (Anul A)

Texte liturgice: Is 11,1-10; Ps 71; Rom 15,4-9; Mt 3,1-12

Cu o semnificaţie impresionantă în istoria sacră a poporului ales, două locuri prind efectiv viaţă în liturgia cuvântului a duminicii a II-a din Timpul Adventului: Pustiul Iudeii, loc în care avea să se arate Mesia; şi râul Iordan, loc de trecere între poporul lui Israel şi celelalte neamuri. În aceste două locuri simbolice răsuna cu tărie "glasul" care predica: "Pregătiţi calea Domnului!"

1. Glasul din pustiu

Îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă şi cu un stil de viaţă ce amintea de profeţii de odinioară - avea în jurul coapselor o centură din piele şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică -, Ioan a mers în Pustiul Iudeii şi a început să "vestească" un mesaj bine definit, spunând: "Convertiţi-vă, pentru că s-a apropiat împărăţia cerurilor!" (Mt 3,2).

Acest mesaj profetic nu ar fi trebuit să-i surprindă pe oameni, deoarece toţi îl aşteptau pe Mesia în acel timp. Totuşi, se întrebau între ei: "Cine este acest profet, al cărui nume înseamnă "harul lui Dumnezeu" şi al cărui glas răsună cu insistenţă în pustiu?" Mesajul despre sosirea timpurilor mesianice nu era pentru ei o surpriză; toţi cunoşteau această profeţie din Isaia: "Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă fundul mării. În ziua aceea, rădăcina lui Iese va fi ca un steag pentru popoare" (Is 11,9-10).

Ioan îşi desfăşura activitatea în pustiu. Locul ales avea semnificaţii precise: evoca experienţa din timpul exodului şi alimenta speranţa în intervenţia eliberatoare a lui Dumnezeu.

Pustiul Iudeii era o zonă renumită din antichitate. Prin teritoriul situat la răsărit de Ierusalim, spre vechea cetate a Ierihonului, trecuseră şi trăiseră cei care au scris pagini memorabile din istoria poporului ales. Dar, în timpul lui Ioan, în acel loc se aflau numai roadele secetei şi nu exista acolo decât întinderea liniştii - era locul mult căutat de căutătorii de Dumnezeu, cei care doreau să se prezinte înaintea Celui Preaînalt.

Chiar în acele locuri însemnate de secetă şi linişte se aşezaseră câteva grupări religioase, printre care se găsea comunitatea esenienilor de la Qumran. Iar pentru membrii acelor comunităţi, cuvântul "convertire" rezuma dorinţa puternică de schimbare a vieţii şi de redescoperire a vechilor învăţături de altădată. Convertirea însuma aceste priorităţi: necesitatea unei schimbări, întoarcerea la Dumnezeu şi dorinţa după o viaţă mai bună.

2. Pregătiţi calea Domnului!

Ioan era "glasul" care striga cu tărie şi îi invita la convertire pe cei veniţi la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din împrejurimile Iordanului. Le adresa tuturor acest mesaj: "Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui!" (Mt 3, 3).

Se adunase în jurul lui Ioan multă lume. El continua să predice, iar cei care-l ascultau îi cereau să fie botezaţi în apele răului Iordan. Şi, de fapt, ce se întâmpla acolo? Desigur, nu se întâmpla nicidecum o simplă spălare rituală, ci era o scufundare totală în apă. Această scufundare reprezintă renaşterea: recunoaşterea situaţiilor de viaţă din trecut, însemnate de păcat, şi începerea în acel moment a unei vieţi noi, în harul lui Dumnezeu. Acesta era botezul lui Ioan.

Ioan avea o încredere totală în împlinirea promisiunilor făcute de Cel Preaînalt. Credea în împlinirea profeţiilor mesianice. Ca adevărat profet, recunoştea plinătatea puterii şi a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Şi, deoarece ştia că este precursorul lui Mesia, că avea misiunea de a-l arăta pe "cel care vine" - pe cel care "va boteza în Duh Sfânt şi cu foc" (Mt 3, 11) -, se vedea chiar mai mic decât un simplu slujitor. Se recunoştea ca un slujitor credincios.

3. Doamne, miluieşte-ne!

Să aprofundăm îndeaproape mesajul clar, dar exigent în acelaşi timp, vestit de Ioan.

Notează evanghelia că veneau la Ioan să se boteze nu numai oamenii simpli din popor, dar şi fariseii, recunoscuţi pentru observarea cu stricteţe a Legii lui Moise, precum şi saduceii, renumiţi învăţători ai Legii şi conducători spirituali ai poporului.

Fiind profet, Ioan cunoştea viaţa celor care veneau la el să se boteze. Ştia că unii dintre ei erau ca nişte "pui de vipere", erau ca şarpele ispititor din Eden. Vedea falsitatea din viaţa acestora şi le cerea să facă "rod vrednic de convertire". Aveau nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a se mântui. Judecata divină este iminentă şi nimeni "nu poate fugi de mânia care vine" (Mt 3, 7-8), repeta Ioan. Chiar dacă ar spune cineva că este drept, că face parte din poporul ales, tot nu se poate sustrage judecăţii divine. Dumnezeu este fidel promisiunilor făcute, dar aşteaptă ca poporul său să fie fidel. Doar fiind credincioşi alianţei şi făgăduinţelor putem păşi pe calea mântuirii promise de Domnul.

Evanghelia foloseşte aici două imagini clare: una evidenţiază îndepărtarea răului şi ocrotirea binelui; cealaltă se referă la adunarea celor drepţi şi îndepărtarea celor răi. "Cel care vine", Mesia cel aşteptat, îi va separa pe cei buni de cei răi.

Prima imagine folosită de evanghelistul Matei este foarte sugestivă: securea (pedeapsa lui Dumnezeu) este deja la rădăcina pomilor, este pregătită pentru a îndepărta pomul care nu aduce roade (răul) şi pentru a face spaţiu, a aduce aer şi a face lumină în jurul pomului care aduce roade (binele).

Cât priveşte a doua imagine, să ascultăm ce este scris în Evanghelie: "Lopata de vânturat este în mâna lui [Mesia] şi va curăţa aria sa: va aduna grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge" (Mt 3, 12).

Înţelegem din cuvintele Evangheliei că nimeni nu are cum să scape de judecata lui Mesia: el curăţă ogorul (aria) cu exigenţa învăţăturii sale ("lopata de vânturat") şi adună binele (grâul) în locul pregătit celor drepţi (hambar), iar răul (pleava) îl îndepărtează, îl aşază în locul destinat celor care se pierd (va arde în foc).

Este foarte important să ascultăm glasul Domnului şi să-i înţelegem mesajul. Să avem ochii deschişi pentru a vedea şi urechile pregătite pentru a auzi. Aceste atitudini sunt specifice slujitorului credincios, vigilent şi pregătit de întâlnirea cu Domnul.

Să îndepărtăm pleava şi să aducem lumină, multă lumină în viaţa noastră. Aşa cum avem nevoie de spaţiu, aer şi lumină pentru a trăi, la fel avem nevoie de harul lui Dumnezeu, ca să fim asemenea pomului bun care înfloreşte şi aduce roade. Întreaga noastră fiinţă să se deschidă cu sinceritate înaintea harului divin, să primească acest har cu bucurie, să se convertească şi să aducă roade.

Liturgia cuvântului ne pregăteşte pentru venirea lui Isus Cristos în mijlocul nostru. Ştim că nu e suficient să ne mulţumim doar cu împlinirea datoriei şi a unor practici religioase. E adevărat, suntem botezaţi, dar nu este suficient. Mergem la Sfânta Liturghie, dar trebuie să facem ceva mai mult.

Când mergem la Liturghia Rorate, să ne cercetăm cugetul şi să ne întrebăm cu sinceritate: "Există neghină în viţa noastră?" Să nu ne fie teamă de a privi cu atenţie în trecut, în situaţiile noastre de viaţă. Dacă descoperim nelinişte sau zone de conflict în inima noastră sau în relaţiile cu aproapele, să le recunoaştem şi să nu le lăsăm acolo, ne pot face mult rău, pot aduce multă nelinişte.

Riturile de la începutul Sfintei Liturghii sunt ca un prag cu trei trepte. A doua treaptă este descoperirea milostivirii lui Dumnezeu (actul penitenţial) şi preamărirea iubirii sale milostive (imnul Mărire), iar a treia treaptă este încredinţarea propriei vieţi (Rugăciunea zilei). Înfăţişarea noastră înaintea sfinţeniei lui Dumnezeu ne face conştienţi de necesitatea purificării. Acesta e momentul în care cerem iertare şi îl rugăm pe Dumnezeu să îndepărteze din noi neghina păcatului şi obstacolele care ne separă de ceilalţi fraţi.

Toţi, cu voce tare, spunem aceeaşi rugăciune: "Mărturisesc lui Dumnezeu atotputernicul şi vouă, fraţilor, că am păcătuit". Ne rugăm în văzul tuturor şi spunem: "Doamne, miluieşte-ne!" Păstor şi credincioşi, îi aclamăm pe Cristos Domnul: El este întruparea milostivirii lui Dumnezeu. Îi cerem iertare pentru păcatele lesne-iertătoare; pentru păcatele grave, trebuie să mergem însă la scaunul de spovadă. Îl lăudăm pe Domnul, avem nevoie de harul său mântuitor. Iar în zilele de sărbătoare mărturisim plini de uimire gloria lui Dumnezeu - o adevărată explozie de bucurie şi de laudă. Numai după această cântare preotul rosteşte rugăciunea de la început, numită collecta, deoarece uneşte intenţiile noastre, ale celor care participă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

De altfel, cum am putea noi să participăm împreună la Sfânta Liturghie altfel decât în comuniune, cu inima împăcată, ca o adevărată familie a copiilor lui Dumnezeu?

4. Să avem aceleaşi sentimente unii faţă de alţii

În timpul sfânt al Adventului să-i cerem lui Dumnezeu să ne dea "aceleaşi sentimente unii faţă de alţii, ca ale lui Cristos Isus, pentru ca, într-un cuget şi într-un singur glas, să-l glorificăm pe Dumnezeu Tatăl" (Rom 15, 5-6). Să creăm spaţii de comuniune, să favorizăm un ambient în care fiecare să poată exista, să aducem lumină în viaţa noastră.

Păstor şi credincioşi, vă propun să luăm împreună două hotărâri: -

să conştientizăm mai mult faptul că avem nevoie de iertare: să ne iertăm pentru ceea ce nu este în ordine în viaţa noastră, să-i iertăm necondiţionat pe cei de lângă noi, să primim iertarea lui Dumnezeu când ne prezentăm înaintea lui; -

să lăsăm ca dorinţa de Dumnezeu din inima noastră să se poată exprima în liniştea unei biserici, a unei mănăstiri sau a unui sanctuar.

Avem în Dieceza de Iaşi o salbă de patru locuri de rugăciune şi de linişte: Bazilica Minoră de la Cacica, Mănăstirea Benedictină "Maica Unităţii" de la Viişoara, Mănăstirea Carmelită de la Luncani şi Sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul" de la Oneşti.

Să ieşim şi să mergem în locuri în care răsună glasul Domnului. Dumnezeu vorbeşte şi astăzi, iar noi să fim pregătiţi pentru a-i asculta mesajul. Să observăm specificul acestor patru locuri de rugăciune şi de linişte. Vom descoperi patru carisme diferite între ele, dar complementare. În aceste locuri răsună acelaşi mesaj ce ne conduce spre Isus Cristos. Să le redescoperim în acest timp sfânt al Adventului şi să lăsăm ca pocăinţa şi convertirea să prindă rădăcini în viaţa noastră.

Să-i cerem Bunului Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Să ne lumineze mintea şi să ne întărească voinţa, pentru ca să observăm tot ce ne desparte de ceilalţi fraţi, de cunoscuţi, de vecini sau de colegii de muncă. Când observăm că avem dificultatea de a privi pe cineva din jurul nostru, să înţelegem că a sosit ceasul împăcării şi al pocăinţei, al rugăciunii şi al iertării. Doar împreună putem pregăti calea Domnului, doar împreună ne pregătim pentru sărbătoarea Crăciunului.

* * *

Versiunea pdf a acestei cateheze, aranjată pentru printare faţă-verso. pe hârtie A4, cu îndoire la mijloc:

* * *

Secţiunea "Anul Sfintei Liturghii în Dieceza de Iaşi * 2019-2020" pe www.ercis.ro

lecturi: 1922.