Gherăești: Corpus Domini - procesiune de Joia Verde
Joi, 20 iunie 2019, comunitatea din Gherăești a trăit momente de har și binecuvântare. Acestea s-au datorat sărbătorii hramului comunității - Trupul și Sângele Domnului.
Sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului a fost trăită cu bucurie în suflet de credincioșii Parohiei Gherăești, dornici să cinstească cu multă venerație prezența lui Cristos în sfânta Euharistie. Alături de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, de părintele Daniel Ghitiu, parohul comunității, și de un mare număr de preoți, credincioșii au participat activ la celebrarea sfintei Liturghii solemne a hramului și au dorit să meargă împreună alături de Isus Euharisticul pe străzile satului.
În cuvântul de învățătură, părintele Petru Sebastian Tamaș a evidențiat faptul că un creștin care mănâncă Euharistie "devine el însuși Euharistie; devine Cristos pe străzile lumii" și a propus să ne oprim asupra a trei cuvinte care plăsmuiesc portretul unui creștin euharistic: mulțumire, comuniune, împărtășire.
După sfânta Liturghie, sfânta taină a fost purtată în procesiune de PS Petru Gherghel pe străzile satului. Pe tot acest traseu, Isus prezent în sfânta Împărtășanie a fost însoțit de cântarea copiilor, a tinerilor, a credincioșilor, a persoanelor consacrate, a preoților și a fanfarei. Totodată, fetițele care au primit Prima Sfântă Împărtășanie - îmbrăcate în rochii albe - și copii, tineri și adulți - îmbrăcați în costum popular - au aruncat petale de flori înaintea preasfântului sacrament.
Fie ca această procesiune cu Isus euharisticul să devină pentru noi o posibilitate de a înțelege mai bine că omul de azi - în pelerinajul său pământesc - nu este părăsit, ci este susținut de această prezență reală a lui Cristos!
Pr. Valerică Ciobanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
20 iunie: Gherăești: Corpus Domini - procesiune de Joia Verde
CNS TV: Joia Verde, tradiție respectată, cu sfințenie, la Gherăești:
lecturi: 2269.