Apărători ai credinţei în satele Fundu Răcăciuni şi Faraoani (10-13 martie 1949)

În anul 2019 se împlinesc şapte decenii de la tragicele represiuni (din 10-13 martie 1949) care au fost îndreptate de către trupele de Securitate împotriva credincioşilor şi preoţilor catolici din satele Fundu Răcăciuni şi Faraoani (judeţul Bacău).

Încă de la preluarea puterii, regimul comunist din România începuse punerea în aplicare a unui plan detaliat vizând suprimarea credinţei catolice. Această politică anticatolică urmărea arestarea episcopilor, preoţilor, călugărilor şi laicilor catolici care nu răspundeau pozitiv, prin obedienţă, dorinţelor noii puteri ateiste.

În acele vremuri de restrişte, în multe din satele catolice din Moldova au avut loc manifestări de protest cu un evident caracter anticomunist. Credincioşii catolici de atunci se vor organiza inclusiv în "gărzi parohiale" a căror menire era aceea de a-i apăra pe preoţii care erau ameninţaţi cu arestarea.

Prin urmare, autorităţile comuniste decid să ia "măsuri" împotriva credincioşilor catolici, din satele Moldovei, care "îndrăzniseră" să se opună deciziilor noii orânduiri comuniste. Astfel, în ziua de 10 martie 1949, soldaţi din trupele de Securitate, organizaţi în două plutoane, descind în satul Fundu Răcăciuni "în vederea arestării instigatorilor şi introducerii ordinii" [1]. Două zile mai târziu, unul dintre localnici, dascălul Anton Benchea (care era deja în vizorul Securităţii), va fi ucis cu bestialitate de către forţele armate dizlocate în zonă.

Anton Benchea, "un om al lui Dumnezeu, un apostol al credinţei catolice, un neobosit martor al evangheliei iubirii lui Cristos, un pedagog pentru toţi oamenii din sat, tatăl a opt copii pe care i-a educat în spiritul credinţei şi al iubirii lui Cristos, dascălul satului şi ajutor al preotului" [2] devenea, prin jertfa morţii sale, "primul martir al Bisericii locale din anii regimului comunist" [3].

După "îndeplinirea misiunii", trupele de Securitate (întărite cu "un pluton de armament greu") se vor îndrepta spre un alt sat catolic aflat în apropiere: Faraoani. Evoluţia evenimentelor va fi (şi aici!) una dramatică şi tragică în acelaşi timp.

Deşi represiunile care au avut loc cu acest prilej au fost mai mult decât evidente, consemnarea lor în documentele vremii a fost mult estompată, detalii importante fiind trecute sub tăcere. Într-un raport de partid (Partidul Muncitoresc Român), de pildă, se pomenea doar că la Faraoani "s-a prezentat miliţia pentru a ridica vârfurile agitatorilor", în timp ce într-un raport al trupelor de Securitate se consemna, printre altele, că la 13 martie 1949 "se execută în zorii zilei o perfectă învăluire a satului, prin două plotoane, al treilea ploton pătrunde în sat şi se izbuteşte a se aresta preotul Anton Dămoc, un periculos instigator şi organizator al gărzilor catolice, împreună cu alte trei persoane ... În acest timp, garda din clopotniţă sună alarma de mobilizare a gărzilor şi a populaţiei. Se izbuteşte, prin deschiderea forţată a unei intrări în biserică, să se imobilizeze sunarea alarmei. Totuşi, peste câteva minute, din patru părţi, mase compacte de cetăţeni, înarmaţi cu furci, ciomege, topoare, încearcă a pătrunde spre casa parohială spre a salva preotul. După zeci de somaţii şi focuri de intimidare, un cetăţean cade mort, lovit de un glonţ în ricoş. Câţiva cetăţeni care loviseră cu ciomegele doi soldaţi se aleg cu capetele sparte. Între timp, din comuna Valea Mare, o coloană de cca 400 de cetăţeni încearcă să pătrundă în Faraoani, spre a veni în ajutorul gărzilor locale" [4].

Cu privire la cele întâmplate în ziua de 13 martie 1949, la Faraoani, avem şi mărturia a două călugăriţe (de la Notre Dame de Sion) - sora Carla şi sora Magda Bejan - (arestate şi anchetate, la rândul lor, atunci) care descriu, "pline de curaj", fiecare în parte, în două scrisori (publicate ulterior în Franţa), ceeea ce au văzut atunci. Astfel, sora Carla a notat, printre altele: "Era duminică 13 martie, în jurul orei 7 dimineaţa. În biserică nu era nimeni în afară de 3 bărbaţi, tânărul cântăreţ Ioan şi două fete care măturau biserica, în cele din urmă Sora B. şi cu mine, care ne rugam. Am auzit o maşină care se opreşte, ies din biserică şi văd o mulţime de soldaţi alergând de peste tot ... Soldaţii au bătut în uşă şi au rupt-o în cele din urmă. Au intrat şi au întrebat: Unde este preotul? ... Au fost trase focuri de mitralieră, ca în timpul războiului, şi noi am fost obligaţi să ne culcăm la pământ. Am rămas acolo cel puţin 4 ore, până când au terminat să scoată preoţii ..." [5]. Era vorba de preoţii: Anton Dămoc, Petru Dâncă, Ion Butnaru şi Anton Olaru.

La rândul ei, sora Magda Bejan a consemnat, de exemplu, cum "cu puţin timp înainte, cineva trăsese clopotele pentru a alarma satul. Veneau în fugă din toate părţile, poate o mie de femei şi fete, bărbaţi mai puţini, căci soldaţii ar fi tras în ei, în timp ce pe femei le-ar fi cruţat. S-a pornit o adevărată luptă între cei 500 de soldaţi şi femeile înarmate cu bâte şi furci. Soldaţii au tras din fericire în aer, dar au sfârşit prin a curăţa locul. Sfânta Fecioară nu le-ar fi permis altfel, ar fi distrus satul. Toată noaptea soldaţii au lucrat să ne înconjoare cu mitraliere împrăştiate pe dealurile din jur pentru a înăbuşi orice rezistenţă. Totul s-a întâmplat aşa cum Dumnezeu a decis, noi ne-am apărat credinţa şi am luptat pentru Cristos ... Un bărbat a fost împuşcat ..." [6].

Credinciosul catolic împuşcat se numea Martin Maier, veteran al Primului Război Mondial, "un om liniştit care se dedicase meseriei sale de dulgher şi dogar şi devenise în sat o persoană populară, mereu veselă şi prietenoasă" [7]. Prin moartea lui, acesta devenea "cel de-al doilea martir" al Biserici Romano-Catolice locale, căzut "în primii ani ai represiunii regimului ateu comunist" [8].

Unuia dintre preoţii arestaţi în acea nefericită zi de 13 martie 1949 - părintele Petru Dâncă - îi păstrez, la rândul meu, o pioasă amintire, fiind cel de la care (în timp ce slujea ca paroh la Cleja) am primit Prima Sfântă Împărtăşanie.

Astfel de momente represive (ca cele din martie 1949 de la Fundu Răcăciuni şi Faraoani) au avut loc şi în alte sate catolice din Dieceza de Iaşi în acei ani de tristă amintire. Credincioşii de atunci au rezistat şi nu şi-au renegat credinţa. Datoria noastră, a urmaşilor acelor adevăraţi apărători ai credinţei catolice, este aceea de a le păstra vie memoria.

Prof. dr. Anton Coşa

Note:

[1] Dr. Dănuţ Doboş, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii Catolice din Moldova, în "Buletin Istoric" (revista Departamentului de Cercetare istorică al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi), nr. 5 (2004), Iaşi, Editura "Presa Bună", 2004, p. 243.

[2] Sr. Regina Mengheriş C.J., Rugăciune pentru un martir, Iaşi, Editura Sapientia, 2017, coperta 4.

[3] Dr. Dănuţ Doboş, Dascălul martir Anton Benchea, în "Lumina creştinului", anul XVI, nr. 3 (183), Iaşi, 2005, p. 10.

[4] Emanuel Cosmovici, Anton Durcovici, Episcop catolic în vremuri de persecuţie, în volumul În umbra crucii. Articole şi studii despre viaţa şi activitatea episcopului martir Anton Durcovici (coordonator Ştefan Lupu), Iaşi, Editura Sapientia, 2013, p. 221-222.

[5] Abbé Pierre Gherman (de la Mission Catholique Roumaine de Paris), L'Âme Roumaine écartelée - faits et documents, préface de S. Ex. Mgr Jean Rupp (Evêque Auxiliaire de Paris), Paris, Les Éditions du Cèdre, 1955, p. 247.

[6] Ibidem, p. 249-250.

[7] Dr. Dănuţ Doboş, Martin Maier împuşcat de Securitate, în "Lumina creştinului", anul XVI, nr. 7 (187), Iaşi, 2005, p. 11.

[8] Ibidem.

lecturi: 1375.