Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 
Vatican: Sfânta Liturghie pentru cardinalii și episcopii răposați în decursul anului 2013

(Bazilica Vaticană, altarul catedrei, luni, 4 noiembrie 2013)

În climatul spiritual al lunii noiembrie marcat de amintirea credincioșilor răposați, îi amintim pe frații cardinali și episcopi din toată lumea care s-au întors la casa Tatălui în timpul acestui ultim an. În timp ce oferim pentru fiecare dintre ei această sfântă Euharistie, îi cerem Domnului să le ofere răsplata cerească promisă slujitorilor buni și credincioși.

Am ascultat cuvintele sfântului Paul: "Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimile, nici adâncurile și nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru" (Rom 8,38-39).

Apostolul prezintă iubirea lui Dumnezeu ca motivul cel mai profund, invincibil, al încrederii și speranței creștine. El prezintă forțele contrare și misterioase care pot amenința drumul credinței. Dar imediat afirmă cu siguranță că dacă și toată existența noastră este înconjurată de amenințări, nimic nu va putea să ne despartă vreodată de iubirea pe care Cristos însuși a meritat-o pentru noi, dăruindu-se total. Chiar și puterile demoniace, ostile omului, se opresc neputincioase în fața intimei uniri de iubire dintre Isus și cel care-l primește cu credință. Această realitate a iubirii fidele pe care Dumnezeu o are față de fiecare dintre noi ne ajută să înfruntăm cu seninătate și putere drumul de fiecare zi, care uneori este vioi, în schimb uneori este lent și obositor.

Numai păcatul omului poate întrerupe această legătură; dar și în acest caz Dumnezeu îl va căuta mereu, va merge după el pentru a restabili cu el o unire care durează chiar și după moarte, ba chiar o unire care la întâlnirea finală cu Tatăl ajunge la apogeul său. Această certitudine conferă un sens nou și deplin vieții pământești și ne deschide la speranța pentru viața de dincolo de moarte.

De fapt, de fiecare dată când ne aflăm în fața morții unei persoane dragi sau pe care am cunoscut-o bine, apare în noi întrebarea: "Ce va fi cu viața sa, cu munca sa, cu slujirea sa în Biserică?". Cartea Înțelepciunii ne-a răspuns: ei sunt în mâinile lui Dumnezeu! Mâna este semn de primire și de ocrotire, este semn al unui raport personal de respect și de fidelitate: a da mâna, a strânge mâna. Iată, acești păstori zeloși care și-au dedicat viața lor slujirii lui Dumnezeu și fraților sunt în mâinile lui Dumnezeu. Totul din ei este bine păstrat și nu va fi corodat de moarte. Sunt în mâinile lui Dumnezeu toate zilele lor împletite din bucurii și din suferințe, din speranțe și din trude, din fidelitate față de evanghelie și din pasiune pentru mântuirea spirituală și materială a turmei încredințate lor.

Chiar și păcatele, păcatele noastre sunt în mâna lui Dumnezeu; acele mâini sunt milostive, mâini "rănite" de iubire. Nu întâmplător Isus a voit să păstreze rănile la mâinile sale pentru a ne face să simțim milostivirea sa. Și aceasta este forța noastră, speranța noastră.

Această realitate, plină de speranță, este perspectiva învierii finale, a vieții veșnice, la care sunt destinați "drepții", cei care primesc cuvântul lui Dumnezeu și sunt docili față de Duhul său.

Vrem să-i amintim astfel pe frații noștri cardinali și episcopi răposați. Oameni dedicați vocației lor și slujirii lor aduse Bisericii, pe care au iubit-o așa cum este iubită o mireasă. În rugăciune îi încredințăm milostivirii Domnului, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria și a sfântului Iosif, pentru ca să-i primească în împărăția sa de lumină și de pace, acolo unde trăiesc veșnic drepții și cei care au fost martori fideli ai evangheliei. Și în această rugăciune ne rugăm și pentru noi, ca Domnul să ne pregătească pentru această întâlnire. Nu știm data, însă întâlnirea va fi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *


 


lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat