Vatican: Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat delegaţiei comunităţii ebraice din Roma

Sala Papilor, vineri, 11 octombrie 2013

Dragi prieteni din comunitatea ebraică din Roma,

Shalom!

Sunt bucuros să vă primesc şi să am astfel posibilitatea de a aprofunda şi de a lărgi prima întâlnire pe care am avut-o cu unii reprezentanţi ai voştri la 20 martie. Îi salut pe toţi cu afect, îndeosebi pe rabinul şef, dr. Riccardo Di Segni, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Şi pentru acea amintire a curajului părintelui nostru Abraham atunci când lupta cu Domnul pentru a salva Sodoma şi Gomora: "şi dacă ar fi treizeci, şi dacă ar fi douăzeci şi cinci şi dacă ar fi douăzeci..." Este chiar o rugăciune curajoasă în faţa Domnului. Mulţumesc! Salut şi pe preşedintele comunităţii ebraice din Roma, dr. Riccardo Pacifici, şi pe preşedintele Uniunii Comunităţilor Ebraice Italiene, dr. Renzo Gattegna.

Ca episcop de Roma, simt deosebit de apropiată viaţa comunităţii ebraice din urbe: ştiu că ea, cu peste 2.000 de ani de prezenţă neîntreruptă, se poate lăuda că este cea mai veche din Europa occidentală. Aşadar, de multe secole, comunitatea ebraică şi Biserica din Roma convieţuiesc în acest oraş al nostru, cu o istorie - ştim bine asta - care a fost adesea străbătută de neînţelegeri şi chiar de nedreptăţi autentice. Însă este o istorie care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a cunoscut de acum de multe decenii dezvoltarea de raporturi prieteneşti şi fraterne.

La această schimbare de mentalitate a contribuit desigur, pentru partea catolică, reflecţia Conciliului Vatican II, dar un aport la fel de mare a venit de la viaţa şi de la acţiunea, de ambele părţi, a oamenilor înţelepţi şi generoşi, capabili să recunoască chemarea Domnului şi cu curaj să pornească pe noi cărări de întâlnire şi de dialog.

În mod paradoxal, tragedia comună a războiului ne-a învăţat să mergem împreună. Vom aminti peste câteva zile a 70-a aniversare a deportării evreilor din Roma. Vom comemora şi ne vom ruga pentru atâtea victime nevinovate ale barbariei umane, pentru familiile lor. Va fi şi ocazia pentru a menţine mereu vigilentă atenţia noastră pentru ca să nu recapete viaţă, sub niciun pretext, forme de intoleranţă şi de antisemitism, la Roma şi în restul lumii. Am spus asta alte dăţi şi îmi place să repet acum: este o contradicţie ca un creştin să fie antisemit. Un pic rădăcinile sale sunt ebraice. Un creştin nu poate să fie antisemit! Antisemitismul să fie alungat din inima şi din viaţa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei!

Acea aniversare ne va permite să amintim şi că în ora întunericului, comunitatea creştină din acest oraş a ştiut să întindă mâna fratelui aflat în dificultate. Ştim că multe institute călugăreşti, mănăstiri şi chiar bazilicile papale, interpretând voinţa papei, au deschis porţile lor pentru o primire fraternă, şi cum atâţia creştini obişnuiţi au oferit ajutorul pe care-l puteau da, mic sau mare cum era el.

În mare majoritate nu erau desigur la curent despre necesitatea de a actualiza înţelegerea creştină a ebraismului şi probabil cunoşteau foarte puţin din însăşi viaţa comunităţii ebraice. Însă au avut curajul să facă ceea ce în acel moment era lucrul corect: să-l ocrotească pe fratele care era în pericol. Îmi place să subliniez acest aspect, pentru că dacă este adevărat că e important a aprofunda, de ambele părţi, reflecţia teologică prin dialog, este adevărat şi că există un dialog vital, cel al experienţei zilnice, care nu este mai puţin fundamental. Ba chiar, fără acesta, fără o adevărată şi concretă cultură a întâlnirii, care duce la relaţii autentice, fără prejudecăţi şi suspiciuni, la puţin ar folosi angajarea în domeniul intelectual. Şi aici, aşa cum îmi place să subliniez des, poporul lui Dumnezeu are un fler propriu şi intuieşte cărarea pe care Dumnezeu îi cere s-o parcurgă. În acest caz, cărarea prieteniei, a apropierii, a fraternităţii.

Sper să contribui aici, la Roma, ca episcop, la această apropiere şi prietenie, aşa cum am avut harul - pentru că a fost un har - să fac cu comunitatea ebraică din Buenos Aires. Printre multele lucruri care ne pot uni este mărturia adusă adevărului celor zece cuvinte, decalogului, ca fundament solid şi izvor de viaţă şi pentru societatea noastră, aşa de dezorientată de un pluralism extrem al alegerilor şi al orientărilor, şi marcată de un relativism care ne face să nu mai avem puncte de referinţă solide şi sigure (cf. Benedict al XVI-lea, Discurs la sinagoga din Roma, 17 ianuarie 2010, 5-6).

Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru vizita voastră şi invoc împreună cu voi ocrotirea şi binecuvântarea Celui Preaînalt pentru acest drum comun al nostru de prietenie şi de încredere. Fie ca el, în bunăvoinţa sa, să dăruiască zilelor noastre pacea sa. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 11.