Vatican: Audienţa generală de miercuri, 30 octombrie 2013

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să vorbesc despre o realitate foarte frumoasă a credinţei noastre, adică "împărtăşirea sfinţilor". Catehismul Bisericii Catolice ne aminteşte că prin această expresie se înţeleg două realităţi: împărtăşirea cu lucrurile sfinte şi împărtăşirea (comuniunea) dintre persoanele sfinte (nr. 948). Mă opresc asupra celei de-a doua semnificaţii: este vorba despre unul dintre cele mai mângâietoare adevăruri ale credinţei noastre, pentru că ne aminteşte că nu suntem singuri, ci există o comuniune de viaţă între toţi cei care aparţin lui Cristos. O comuniune care se naşte din credinţă; de fapt, termenul "sfinţi" se referă la cei care cred în Domnul Isus şi sunt încorporaţi lui în Biserică prin Botez. Pentru aceasta primii creştini erau numiţi şi "sfinţi" (cf. Fap 9,13..32.41; Rom 8,27; 1Cor 6,1).

1. Evanghelia lui Ioan atestă că, înainte de Pătimirea sa, Isus l-a rugat pe Tatăl pentru comuniunea dintre discipoli, cu aceste cuvinte: "Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (17,21). Biserica, în adevărul său cel mai profund, este comuniune cu Dumnezeu, familiaritate cu Dumnezeu, comuniune de iubire cu Cristos şi cu Tatăl în Duhul Sfânt, care se prelungeşte într-o comuniune fraternă. Această relaţie dintre Isus şi Tatăl este "matricea" legăturii dintre noi, creştinii: dacă suntem intim inseraţi în această "matrice", în acest cuptor arzător de iubire, atunci putem deveni cu adevărat o singură inimă şi un singur suflet între noi, pentru că iubirea lui Dumnezeu arde egoismele noastre, prejudecăţile noastre, diviziunile noastre interioare şi exterioare. Iubirea lui Dumnezeu arde şi păcatele noastre.

2. Dacă există această înrădăcinare în izvorul iubirii, care este Dumnezeu, atunci are loc şi mişcarea reciprocă: de la fraţi la Dumnezeu; experienţa comuniunii fraterne mă conduce la comuniunea cu Dumnezeu. A fi uniţi între noi ne conduce la faptul de a fi uniţi cu Dumnezeu, ne conduce la această legătură cu Dumnezeu care este Tatăl nostru. Acesta este al doilea aspect al împărtăşirii sfinţilor pe care aş vrea să-l subliniez: credinţa noastră are nevoie de sprijinul celorlalţi, în special în momentele dificile. Dacă noi suntem uniţi, credinţa devine puternică. Ce frumos este să ne susţinem unii pe alţii în aventura minunată a credinţei! Spun asta pentru că tendinţa de a ne închide în privat a influenţat şi domeniul religios, aşa încât de multe ori cu greu cerem ajutorul spiritual al celor care împărtăşesc cu noi experienţa creştină. Cine dintre noi toţi n-a experimentat nesiguranţe, rătăciri şi chiar îndoieli în drumul credinţei? Cu toţii am experimentat asta, chiar şi eu: face parte din drumul credinţei, face parte din viaţa noastră. Toate acestea nu trebuie să ne uimească, pentru că suntem fiinţe umane, marcate de fragilităţi şi limite; toţi suntem fragili, toţi avem limite. Totuşi, în aceste momente grele este necesar să ne încredem în ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunea filială şi, în acelaşi timp, este important să găsim curajul şi umilinţa de a ne deschide celorlalţi, pentru a cere ajutor, pentru a cere să ne întindă o mână. De câte ori am făcut asta şi apoi am reuşit să ieşim din problemă şi să-l găsim pe Dumnezeu încă o dată! În această comuniune - comuniune înseamnă comună-uniune - suntem o mare familie, în care toţi componenţii se ajută şi se susţin între ei.

3. Şi ajungem la un alt aspect: împărtăşirea (comuniunea) sfinţilor merge dincolo de viaţa pământească, merge dincolo de moarte şi durează pentru totdeauna. Această unire dintre noi merge dincolo de viaţa aceasta şi continuă în viaţa cealaltă; este o unire spirituală care se naşte din Botez şi nu este frântă de moarte, ci, graţie lui Cristos înviat, este destinată să-şi găsească plinătatea în viaţa veşnică. Există o legătură profundă şi indisolubilă între cei care însă sunt pelerini în această lume - între noi - şi cei care au trecut pragul morţii pentru a intra în veşnicie. Toţi cei botezaţi de pe acest pământ, sufletele din purgator şi toţi fericiţii care sunt deja în paradis formează o singură mare familie. Această comuniune între pământ şi cer se realizează în special în rugăciunea de mijlocire.

Dragi prieteni, avem această frumuseţe! Este o realitate a noastră, a tuturor, care ne face fraţi, care ne însoţeşte pe drumul vieţii şi ne face să ne întâlnim încă o dată sus în cer. Să mergem pe acest drum cu încredere, cu bucurie. Un creştin trebuie să fie bucuros, cu bucuria că are atâţia fraţi botezaţi care merg împreună cu el; susţinut de ajutorul fraţilor şi surorilor care merg pe acelaşi drum pentru a ajunge în cer; şi cu ajutorul şi al fraţilor şi surorilor care sunt în cer şi îl roagă pe Isus pentru noi. Înainte pe acest drum cu bucurie!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.