Vatican: Audienţa generală de miercuri, 11 septembrie 2013

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Reluăm astăzi catehezele despre Biserică în acest "An al Credinţei". Printre imaginile pe care Conciliul al II-lea din Vatican le-a ales pentru a ne face să înţelegem mai bine natura Bisericii este aceea de "mamă": Biserica este mama noastră în credinţă, în viaţa supranaturală (cf. Constituţia dogmatică Lumen gentium, 6.14.15.41.42). Este una dintre imaginile cele mai folosite de Părinţii Bisericii în primele secole şi cred că poate să fie utilă şi pentru noi. Pentru mine este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bisericii: Biserica mamă! În ce sens şi în ce mod Biserica este mamă? Să pornim de la realitatea umană a maternităţii: ce face o mamă?

1. Înainte de toate o mamă naşte la viaţă, poartă în sânul ei timp de nouă luni pe propriul copil şi apoi îl deschide la viaţă, născându-l. Aşa este Biserica: ne naşte în credinţă, prin lucrarea Duhului Sfânt care o face rodnică, precum pe Fecioara Maria. Biserica şi Fecioara Maria sunt mame, amândouă; ceea ce se spune despre Biserică se poate spune şi despre Sfânta Fecioară Maria şi ceea ce se spune despre Sfânta Fecioară Maria se poate spune şi despre Biserică! Desigur credinţa este un act personal: "eu cred", eu personal îi răspund lui Dumnezeu care se face cunoscut şi vrea să intre în prietenie cu mine (cf. Enciclica Lumen fidei, nr. 39). Însă credinţa eu o primesc de la alţii, într-o familie, într-o comunitate care mă învaţă să spun "eu cred", "noi credem". Un creştin nu este o insulă! Noi nu devenim creştini în laborator, noi nu devenim creştini singuri şi cu forţele noastre, ci credinţa este un cadou, este un dar al lui Dumnezeu care ne este dat în Biserică şi prin Biserică. Şi Biserica ne dăruieşte viaţa de credinţă la Botez: acela este momentul în care ne naşte ca fii ai lui Dumnezeu, momentul în care ne dăruieşte viaţa lui Dumnezeu, ne naşte ca mamă. Dacă mergeţi la Baptisterul de la Sfântul Ioan din Lateran, lângă catedrala Papei, în interior există o inscripţie latină care spune mai mult sau mai puţin aşa: "Aici se naşte un popor de neam divin, născut de Duhul Sfânt care fecundează aceste ape; Mama Biserica îi naşte pe fiii săi în aceste valuri". Acest lucru ne face să înţelegem un lucru important: faptul că facem parte din Biserică nu este un fapt exterior şi formal, nu înseamnă a completa o hârtie pe care ne-o dau, ci este un act interior şi vital; nu aparţinem Bisericii aşa cum se aparţine unei societăţi, unui partid sau oricărei alte organizaţii. Legătura este vitală, ca aceea pe care o avem cu propria mamă, pentru că, aşa cum afirmă sfântul Augustin, "Biserica este realmente mamă a creştinilor" (De moribus Ecclesiae, I, 30, 62-63: PL 32, 1336). Să ne întrebăm: cum văd eu Biserica? Dacă sunt recunoscător şi părinţilor mei pentru că mi-au dat viaţa, sunt recunoscător Bisericii pentru că m-a născut în credinţă prin Botez? Câţi creştini îşi amintesc data Botezului propriu? Eu aş vrea să vă pun această întrebare aici vouă, dar fiecare să răspundă în inima sa: câţi dintre voi îşi amintesc de data propriului Botez? Unii ridică mâinile, dar câţi nu-şi amintesc! Însă data Botezului este data naşterii noastre în Biserică, data în care mama noastră Biserica ne-a născut! Şi acum vă las o temă de făcut acasă. Când vă întoarceţi astăzi acasă, mergeţi şi căutaţi bine care este data Botezului vostru şi asta pentru a o sărbători, pentru a-i mulţumi Domnului pentru acest dar. Veţi face asta? Iubim Biserica aşa cum o iubim pe mama proprie, ştiind să înţelegem şi defectele sale? Toate mamele au defecte, cu toţii avem defecte, dar când se vorbeşte despre defectele mamei noi le acoperim, le iubim aşa. Şi Biserica are şi defectele sale: o iubim aşa ca pe mama, o ajutăm să fie mai frumoasă, mai autentică, mai după Domnul? Vă las aceste întrebări, dar nu uitaţi temele: căutaţi data Botezului vostru pentru a o avea în inimă şi a o sărbători.

2. O mamă nu se limitează să dea viaţa, ci cu mare grijă îi ajută pe copiii săi să crească, le dă laptele, îi hrăneşte, învaţă drumul vieţii, îi însoţeşte mereu cu atenţiile sale, cu afecţiunea sa, cu iubirea sa, chiar şi atunci când sunt mari. Şi în aceasta ştie şi să corecteze, să ierte, să înţeleagă, ştie să fie aproape în boală, în suferinţă. Într-un cuvânt, o mamă bună îi ajută pe copii să iasă din ei înşişi, să nu rămână comod sub aripile materne, aşa cum o ceată de puişori stă sub aripile cloştii. Biserica face acelaşi lucru ca mamă bună: însoţeşte creşterea noastră transmiţând Cuvântul lui Dumnezeu, care este o lumină care ne indică drumul vieţii creştine; administrând Sacramentele. Ne hrăneşte cu Euharistia, ne aduce iertarea lui Dumnezeu prin Sacramentul Pocăinţei, ne susţine în momentul boli cu Ungerea bolnavilor. Biserica ne însoţeşte în toată viaţa noastră de credinţă, în toată viaţa noastră creştină. Aşadar putem să ne punem alte întrebări: ce raport am eu cu Biserica? O simt ca mamă care mă ajută să cresc ca un creştin? Particip la viaţa Bisericii, mă simt parte din ea? Raportul meu este un raport formal sau este vital?

3. Un al treilea gând scurt. În primele secole ale Bisericii era foarte clară o realitate: Biserica, în timp ce este mamă a creştinilor, în timp ce îi "face" pe creştini, este şi "făcută" de ei. Biserica nu este ceva diferit de noi înşine, ci trebuie trăită ca totalitatea celor care cred, ca acel "noi" al creştinilor: eu, tu, noi toţi suntem parte a Bisericii. Sfântul Ieronim scria: "Biserica lui Cristos nu este altceva decât sufletele celor care cred în Cristos" (Tract. Ps 86: PL 26, 1084). Aşadar maternitatea Bisericii o trăim cu toţii, păstori şi credincioşi. Uneori aud: "Eu cred în Dumnezeu, dar nu în Biserică... Am auzit că Biserica spune... preoţii spun...". Dar una sunt preoţii, dar Biserica nu este formată numai din preoţi, Biserica suntem cu toţii! Şi dacă tu spui că tu crezi în Dumnezeu şi nu crezi în Biserică, spui că nu crezi în tine însuţi; şi aceasta este o contradicţie. Biserica suntem cu toţii: de la pruncul recent botezat până la Episcopi, până la Papa; cu toţii suntem Biserică şi cu toţii suntem egali în ochii lui Dumnezeu! Cu toţii suntem chemaţi să colaborăm la naşterea la credinţă a noi creştini, cu toţii suntem chemaţi să fim educatori în credinţă, să vestim Evanghelia. Fiecare dintre noi să se întrebe: ce fac eu pentru ca alţii să poată împărtăşi credinţa creştină? Sunt rodnic în credinţa mea sau sunt închis? Când repet că iubesc o Biserică neînchisă în ţarcul său, ci capabilă să iasă, să se mişte, chiar cu unele riscuri, pentru a-l duce pe Cristos tuturor, mă gândesc la toţi, la mine, la tine, la fiecare creştin. Cu toţii suntem părtaşi de maternitatea Bisericii, aşa încât lumina lui Cristos să ajungă până la marginile pământului. Trăiască sfânta maică Biserică!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 14.