Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

La București, la 31 august 2013, beatificarea preotului martir Vladimir Ghika

Principe prin naștere, cerșetor prin iubire

De Mons. Ioan Robu,
arhiepiscop de București

"Mamă, mamă, uită-te acolo cum cerul sărută pământul!". Deși frumoasă și poetică, această exclamație legată de descoperirea orizontului n-ar avea nimic special dacă n-ar fi datorită autorului său, care în acea vreme în care o rostea avea abia trei ani și jumătate, adică vârsta jocului și a zburdălniciei. Acel copil care reușea să exprime în mod așa de eficace intuiția prezenței divine iubitoare era Vladimir Ghika, devenit apoi preot și apoi ucis din ură față de credință la București, la 16 mai 1954, la vârsta de 80 de ani. Preotul român va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în timpul unei ceremonii în capitala țării, de către cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației Cauzelor Sfinților, care îl reprezintă pe Papa Francisc.

Micul Vladimir nu avea să piardă niciodată din vedere "sărutul" constant al lui Dumnezeu dat omenirii. Și atunci când iubirea divină a devenit certitudine de neclintit a vieții sale, Ghika s-a transformat într-un martor viu al lui Deus caritas est.

Născut la 25 decembrie 1873 într-o familie nobilă română, a primit sacramentele inițierii creștine în Biserica ortodoxă. În timpul studiilor efectuate în Franța a îndurat influența ambientului protestant pentru a ajunge apoi - după nenumărate lecturi, studii și meditații - la catolicism. A obținut licența și doctoratul în filozofie și teologie în colegiul Sfântul Toma din Roma. În 1902 a intrat în mod oficial în Biserica catolică, prin actul de credință în bazilica romană Sfânta Sabina de pe Aventino. Totuși va rămâne în el un spirit profund ecumenic, fidel față de visul unei singure turme și un singur păstor pentru care el și-a dedicat toată viața.

Cine a fost Vladimir Ghika? Înainte de toate un mare dar pe care Dumnezeul l-a oferit poporului român și Bisericii universale. Dacă ar trebui să-l descriu în puține cuvinte, aș spune că a fost un "principe" prin naștere care a urmat calea regească a Crucii, devenind prin alegere un "cerșetor" de iubire față de Cristos, cu convingerea că nu-l iubim pe Dumnezeu așa cum ar trebui dacă în iubirea noastră față de el nu reușim să-l facem iubit și de alții.

Ghika a fost un purtător al crucii. Dar via crucis a sa era destinată să devină o via resurrectionis, grație exemplului vieții sale și al martiriului. El a devenit un far nu numai pentru oamenii din timpul său, ci și pentru generațiile viitoare. Când a devenit preot, la 50 de ani, deja parcursese un drum în care, după ce a cunoscut milostivirea lui Dumnezeu, a devenit el însuși o imagine vie a iubirii și a compasiunii divine. Înainte de a celebra liturgia euharistice deja practicase așa-numita "liturgie" a aproapelui, a carității creștine și a jertfirii de sine. de fapt, metrul de măsură al întregii sale vieți sacerdotale a fost o întrebare care venea în inima sa de la altar: "Oh, preotul meu, cum vei putea să mă jertfești pe Mine, efectiv și total, dacă mai întâi nu te-ai jertfit pe tine însuți, efectiv și total?".

În parcursul său spre jertfa euharistică, Ghika n-a evitat niciodată deșerturile atâtor inimi umane chinuite sau rătăcite, în căutare de ajutor, sfat, consolare și binecuvântare. Drumul său uman și sacerdotal n-a fost proiectat după calcule sau interese pământești, ci a fost condus de un singur gând: să facă voința lui Dumnezeu și să răspundă la așteptările sale, în dorința de a obține mântuirea proprie și aceea a aproapelui.

Dacă, pe de o parte, ar putea să fie relativ simplu să se traseze harta numeroaselor călătorii făcute de acest neobosit apostol din secolul al XX-lea, nu este la fel de ușor să se descrie bogăția reflecțiilor sale dedicate misterului lui Dumnezeu în raport cu sufletul omenesc. Totuși, denumirea comună a meditațiilor sale rămâne dorința continuă de a descoperi intervenția lui Dumnezeu în mântuirea omului și de a-i deveni instrument. Numai așa se explică plecarea neobosită în căutarea sufletelor pierdute, departe de Dumnezeu, unită cu grija specială față de cei bolnavi și cei nevoiași. Ghika a înțeles că îmbrățișarea autentică a cerului cu pământul nu avea loc la orizont, ci în sufletul omului, motiv pentru care nu trebuie să țină privirea îndreptată în depărtare, ci în apropiere, spre aproapele care are nevoie de ajutor și de speranță.

Despre el vorbesc mai ales gesturile și acțiunile, viața sa sfântă încoronată de o moarte de martir în închisoarea politică Jilava. Trebuie să-i fim recunoscători lui Dumnezeu care ne-a dăruit exemplul acestui "principe" al carității a cărui învățătură spirituală s-ar putea concentra în trei teme: viață mereu conștientă și însuflețită de prezența reală a lui Dumnezeu, rugăciune continuă și "liturgia" aproapelui. Convingerea sa de fier era că "nimic nu ne poate apropia mai mult de Dumnezeu decât aproapele". Trebuie amintit că apostolatul principal căruia i s-a dedicat a fost acela de a readuce sufletele rătăcite la casa Tatălui și pentru a îndeplini această misiune n-a ținut cont nici de distanțele geografice, nici de starea socială, nici de naționalitate. A fost un mare apostol al carității: nu trebuie uitat că în 1904 a cunoscut-o pe sora Elisabetta Pucci, de la Fiicele Carității ale Sfântului Vincențiu de' Paoli, și această întâlnire l-a ajutat să schițeze proiectul său pentru operele de asistență și solidaritate față de cei mai nevoiași, așa încât după doi ani, în 1906, a deschis la București primul ambulatoriu medical gratuit. Însă caritatea sa nu s-a limitat la cei săraci, la cei bolnavi și la victimele calamităților naturale, ci a fost îndreptată mai ales spre cel care era departe de Dumnezeu. Pentru el cea mai mare sărăcie, boală și calamitate era absența lui Dumnezeu în viața unei persoane, lipsa îmbrățișării lui Dumnezeu, împiedicată uneori de refuzul conștient al omului.

Ghika era un preot care - cum ar spune Papa Francisc - a ieșit din propria logică pentru a intra în logica lui Cristos, un păstor care stătea în mijlocul oilor sale așa încât a luat mirosul lor.

Trebuie spus și că oile sale - prin faptul că-i stăteau alături - au luat parfumul său de sfințenie, așa cum dau mărturie numeroasele convertiri de persoane care l-au cunoscut și atâția fii spirituali care îl căutau încontinuu pentru a avea sfaturile sale și sprijinul său în dificultățile de toate zilele. Ghika a fost părinte spiritual pentru numeroși tineri fascinați nu numai de personalitatea și cultura sa și de cunoștințele care l-au făcut să vorbească numeroase limbi: ceea ce îi atrăgea era mai ales percepția prezenței lui Dumnezeu în el, acel inconfundabil parfum de sfințenie.

Tinerii, precum și toți cei care l-au cunoscut pe monseniorul Ghika, nu pot să nu rămână fascinați de acest om cu origini nobile, care avea în fața sa perspective fabuloase, destinat pentru o carieră diplomatică strălucitoare, înrudit cu capetele încoronate din toată Europa, stimat, primit ca un rege în toate saloanele culturale din Europa, care a renunțat la toate pentru a-l sluji cu umilință pe Cristos, ajungând să doarmă pe banca dintr-o baracă la Villejuif, în periferia Parisului, pentru a trăi ca sărac cu cei săraci. Un om care l-a întâlnit pe Cristos. Și a înțeles că împreună cu El se poate chiar să nu se aibă nimic, pentru că în inimă răsună o certitudine: eu nu duc lipsă de nimic.

Și Pius al XI-lea îl numea "marele vagabond apostolic"

"Marele vagabond apostolic": așa îl numea Pius al XI-lea pe Vladimir Ghika pentru a-i sublinia neobosita activitate misionară. Nu întâmplător același Pontif îi acordase permisiunea de a celebra liturghia atât în rit latin cât și în cel oriental și facultatea de a desfășura slujirea sa în orice parte a lumii, în folosul celor mai diferite categorii de credincioși. Ca laic, deja în timpul primului război mondial, Ghika a călătorit încontinuu între Franța, Italia și România pentru a-i asista pe prizonieri și pe cei răniți. În 1915 a luat parte la operațiunile de ajutorare a victimelor cutremurului devastator din Marsica, în Abruzzo. După hirotonirea sacerdotală, alegerea sa de sărăcie l-a dus între 1923 și 1939 să-și desfășoare slujirea printre barăcile din cartierele periferice pariziene Gentilly și Villejuif. A fost numit de Papa Ratti protonotar apostolic și în această funcție a luat parte la multe misiuni în diferite țări ale lumii: a călătorit în Africa și în America latină, a mers în Japonia și cu ocazia congreselor euharistice a fost printre altele și la Sydney, Dublin, Buenos Aires, Manila și Budapesta.

(După L'Osservatore romano, 29 august 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 14.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat