Mesaj adresat Meeting-ului pentru prietenia dintre popoare (Rimini, 18-24 august 2013)

Cu ocazia celei de-a 34-a ediţii a Meeting-ului pentru prietenia dintre popoare, care s-a deschis în această dimineaţă la Rimini despre tema "Urgenţa omul", Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului Mons. Lambiasi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Tarcisio Bertone, mesajul pe care-l prezentăm în continuare:

Excelenţa voastră,

Cu bucurie transmit salutul cordial al Sfântului Părinte Francisc Excelenţei voastre, organizatorilor şi tuturor participanţilor la Meeting-ul pentru Prietenia dintre Popoare, ajuns la a XXXIV-a ediţie. Tema aleasă - "Urgenţa omul" - interceptează marea urgenţă de evanghelizare despre care Sfântul Părinte a vorbit de mai multe ori, urmându-i pe predecesorii săi, şi a trezit în el profunde consideraţii pe care le prezint în continuare.

Omul este calea Bisericii: aşa scria fericitul Ioan Paul al II-lea în prima sa enciclică, Redemptor hominis (cf. nr. 14). Acest adevăr rămâne valabil mai ales în timpul nostru, în care Biserica, într-o lume tot mai globalizată şi virtuală, într-o societate tot mai secularizată şi lipsită de puncte de referinţă stabile, este chemată să redescopere propria misiune, concentrându-se pe esenţial şi căutând noi căi pentru evanghelizare.

Omul rămâne un mister, care nu poate fi redus la orice imagine despre el care se formează în societate şi pe care puterea lumească încearcă s-o impună. Mister de libertate şi de har, de sărăcie şi de măreţie. Dar ce anume înseamnă că omul este "calea Bisericii"? Şi mai ales, ce anume înseamnă pentru noi astăzi a parcurge această cale?

Omul este cale a Bisericii pentru că este calea parcursă de însuşi Dumnezeu. Încă de la începuturile omenirii, după păcatul strămoşesc, Dumnezeu porneşte în căutarea omului. "Unde eşti?" - îl întreabă pe Adam care se ascunde în grădină (Gen 3,9). Această întrebare, care apare la începutul Cărţii Genezei, şi care nu încetează să răsune de-a lungul întregii Biblii şi în orice moment al istoriei pe care Dumnezeu, în decursul mileniilor, a construit-o cu omenirea, ajunge prin întruparea Fiului la exprimarea sa cea mai înaltă. Afirmă sfântul Augustin în comentariul său la Evanghelia lui Ioan: "Rămânând la Tatăl, [Fiul] era adevăr şi viaţă; îmbrăcându-se cu trupul nostru, a devenit cale" (I, 34, 9). Aşadar, Isus Cristos este "calea principală a Bisericii", dar pentru că el "este şi calea fiecărui om", omul devine "prima şi fundamentala cale a Bisericii" (cf. Redemptor hominis, 13-14).

"Eu sunt poarta", afirmă Isus (In 10,7): adică eu sunt poarta de acces pentru fiecare om şi pentru fiecare lucru. Fără a trece prin Cristos, fără a concentra asupra lui privirea inimii noastre şi a minţii noastre, nu vom înţelege nimic din misterul omului. Şi astfel, aproape pe nesimţite, vom fi constrânşi să împrumutăm de la lume criteriile noastre de judecată şi de acţiune şi de fiecare dată când ne vom apropia de fraţii noştri în omenitate vom fi ca acei "hoţi şi tâlhari" despre care vorbeşte Isus în evanghelie (cf. In 10,8). De fapt, şi lumea este, în modul său, interesată de om. Puterea economică, politică, mediatică are nevoie de om pentru a se perpetua şi a se umfla pe ea însăşi. Şi pentru aceasta caută adesea să manipuleze masele, să inducă dorinţe de a şterge ceea ce are omul mai preţios: raportul cu Dumnezeu. Puterea se teme de oamenii care sunt în dialog cu Dumnezeu pentru că acest lucru face liberi şi neasimilabili.

Iată deci urgenţa-om pe care Meeting-ul pentru Prietenia dintre Popoare o pune anul acesta în centrul reflecţiei sale: urgenţa de a-l restitui pe om sieşi, demnităţii sale preaînalte, unicităţii şi preţiozităţii oricărei existenţe umane de la concepere până la sfârşitul natural. Trebuie să luăm din nou în considerare sacralitatea omului şi în acelaşi timp să spunem cu forţă că numai în raportul cu Dumnezeu, adică în descoperirea şi adeziunea la propria vocaţie, omul poate să ajungă la adevărata sa statură. Biserica, ea căreia Cristos a încredinţat cuvântul său şi sacramentele sale, păstrează cea mai mare speranţă, cea mai autentică posibilitate de realizare pentru om, la orice latitudine şi în orice timp. Ce mare responsabilitate avem! Să nu ţinem pentru noi această comoară preţioasă pe care toţi, în mod conştient sau inconştient, o caută. Să mergem cu curaj în întâmpinarea bărbaţilor şi femeilor din timpul nostru, a copiilor şi a bătrânilor, a celor "învăţaţi" şi a oamenilor fără nici o instruire, a tinerilor şi a familiilor. Să mergem în întâmpinarea tuturor, fără a aştepta ca să ne caute alţii! Să imităm în aceasta pe Învăţătorul nostru, care a părăsit cerul său pentru a se face om şi pentru a fi aproape de fiecare. Nu numai în biserici şi în parohii, aşadar, ci în orice loc să ducem parfumul iubirii lui Cristos (cf. 2Cor 2,15). În şcoli, în universităţi, în locurile de muncă, în spitale, în închisori; dar şi în pieţe, pe străzi, în centrele sportive şi în locurile unde se întâlnesc oamenii. Să nu fim avari de a dărui ceea ce noi înşine am primit fără niciun merit! Nu trebuie să ne fie frică să-l vestim pe Cristos în ocaziile potrivite ca şi în cele nepotrivite (cf. 2Tim 4,2), cu respect şi cu sinceritate.

Aceasta este misiunea Bisericii, aceasta este misiunea fiecărui creştin: să slujească omul, mergând în căutarea lui până în meandrele sociale şi spirituale cele mai ascunse. Condiţia de credibilitate a Bisericii în această misiune a sa de mamă şi învăţătoare este, însă, fidelitatea sa faţă de Cristos. Deschiderea spre lume este însoţită, şi într-un anumit sens făcută posibilă, de ascultarea faţă de adevărul de care Biserica însăşi nu poate să dispună. "Urgenţa, omul", aşadar, înseamnă urgenţa de a ne întoarce la Cristos, de a învăţa de la el adevărul despre noi înşine şi despre lume, şi cu el şi în el să mergem în întâmpinarea oamenilor, mai ales a celor mai săraci, faţă de care Isus a manifestat mereu predilecţie. Şi sărăcia nu este numai cea materială. Există o sărăcie spirituală care se cuibăreşte în omul contemporan. Suntem săraci în iubire, însetaţi de adevăr şi dreptate, cerşetori de Dumnezeu, aşa cum a subliniat mereu cu înţelepciune slujitorul lui Dumnezeu Mons. Luigi Giussani. De fapt, sărăcia cea mai mare este lipsa lui Cristos, şi atât timp cât nu-l vom duce pe Isus oamenilor, vom face prea puţin pentru ei.

Excelenţă, îmi doresc ca aceste scurte gânduri să poată fi de ajutor pentru cei care iau parte la Meeting. Sanctitatea sa Francisc îi asigură pe toţi de apropierea sa în rugăciune şi de afectul său; doreşte ca întâlnirile şi reflecţiile din aceste zile să poată aprinde în inimile tuturor participanţilor un foc care să alimenteze şi să susţină mărturia lor adusă evangheliei în lume. Şi din inimă vă trimite dumneavoastră, responsabililor şi organizatorilor manifestării, precum şi tuturor celor prezenţi, o specială binecuvântare apostolică.

Unesc şi eu un salut cordial şi mă folosesc de împrejurare pentru a vă transmite sincerele mele urări Excelenţei voastre.

Cardinal Tarcisio Bertone,
secretar de stat al Sanctităţii sale

Excelenţei sale Mons. Francesco Lambiasi,
episcop de Rimini

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.