|
Videomesaj al papei Francisc pentru sărbătoarea sfântului Caietan din Argentina Sanctuarul sfântului Caietan (Sfântul Caietan de Thiene*), patron în Argentina al "Pâinii și al Muncii" se află în cartierul Liniers din Buenos Aires, zona periferică a orașului. În fiecare an, la 7 august, în comemorarea liturgică a sfântului, mii de credincioși stau la coadă pentru ca să treacă prin fața statuetei sfântului Caietan, să sărute sticla nișei mici în care se află și să-și facă semnul crucii. Coada se întinde pe 15 străzi ale orașului și durează toată ziua. Așteptarea poate să dureze chiar și 10 ore. În fiecare oră, în sanctuar, este celebrată sfânta Liturghie. Celebrarea principală este cea de la ora 11.00. Ca arhiepiscop de Buenos Aires, pe atunci cardinalul Bergoglio prezida celebrarea în sărbătoarea sfântului Caietan și, la sfârșitul Liturghiei, parcurgea în sens invers coada de credincioși pentru a vorbi cu ei, pentru a asculta istoriile lor și pentru a-i binecuvânta pe copii. Anul acesta Liturghia de la ora 11.00 va fi prezidată de Mons. Mario Aurelio Poli, arhiepiscop de Buenos Aires și primat al Argentinei. La sfârșitul celebrării, și ES Mons. Poli îi va saluta pe pelerini. Tema sărbătorii din acest an este "Cu Isus și cu sfântul Caietan să mergem în întâmpinarea celor mai nevoiași". Celebrările prevăd o novenă de rugăciune, de la 1 la 9 august, cu intenții specifice în fiecare zi: familie, guvernanți, suferinzi, răposați, șomeri, solidaritate. Videomesajul papei este transmis ciclic de televiziunea catolică din Buenos Aires (Canal 21) și pe ecrane mari la intrarea în sanctuar începând de la miezul nopții (ora 6.00 azi dimineață în România) în așa fel încât credincioșii care se apropie să-l poată vedea și asculta. Prezentăm în continuare transcrierea videomesajului papei Francisc într-o traducere în limba română: Bună seara! Ca în toți anii, după ce am parcurs coada, vorbesc cu voi. De data aceasta, coada am parcurs-o cu inima. Sunt un pic cam departe și nu pot să împărtășesc cu voi acest moment așa de frumos. În acest moment voi mergeți spre imaginea sfântului Caietan. Pentru ce motiv? Pentru a vă întâlni cu el, pentru a vă întâlni cu Isus. Însă astăzi, tema acestui pelerinaj - temă aleasă pentru voi, selecționată dintre atâtea posibilități - astăzi tema vorbește despre o altă întâlnire și spune: "Cu Isus și cu sfântul Caietan să mergem în întâmpinarea celor mai nevoiași!". Vorbește despre întâlnirea persoanelor care au mai multă nevoie, a celor care au nevoie ca noi să le dăm o mână de ajutor, să-i privim cu iubire, să împărtășim cu ei durerea lor și necazurile lor, problemele lor. Însă lucrul important nu este să-i privim de departe sau să-i ajutăm de departe. Nu, nu! Este să mergem în întâmpinarea lor. Acest lucru este creștin! Acest lucru este ceea ce învață Isus: să mergem în întâmpinarea celor mai nevoiași. Ca Isus care mergea mereu în întâmpinarea oamenilor. El mergea ca să-i întâlnească. A merge în întâmpinarea celor mai nevoiași. Uneori eu întreb pe unii: "Dumneavoastră dați de pomană?" Îmi spun: "Da, părinte". "Și când dați de pomană, îi priviți în ochi pe cei cărora le dați pomană?" "Ah, nu știu, nu-mi dau seama de asta". "Atunci dumneavoastră nu i-ați întâlnim pe oameni. Dumneavoastră ați dat pomana și ați plecat. Când dumneavoastră dați pomană, atingeți mâna sau aruncați moneda?" "Nu, arunc moneda". "Așadar, nu l-ai atins. Și dacă nu l-ai atins, nu l-ai întâlnit". Ceea ce Isus ne învață, înainte de toate, este să ne întâlnim și, întâlnind, să ajutăm. Trebuie să știm să ne întâlnim. Trebuie să edificăm, să creăm, să construim o cultură a întâlnirii. Câte divergențe, necazuri în familie, mereu! Necazuri în cartier, necazuri la muncă, necazuri peste tot. Și divergențele nu ajută. Cultura întâlnirii. A ieși ca să ne întâlnim. Și tema spune: "A ne întâlni cu cei mai nevoiași", adică aceia care au mai mare nevoie de mine. Cu aceia care trec printr-un moment urât, mai rău decât cel prin care trec eu. Există mereu căruia îi merge mai rău, nu-i așa? Mereu! Există mereu cineva. Atunci eu mă gândesc: "Trec printr-un moment urât, stau la coadă pentru a mă întâlni cu sfântul Caietan și cu Isus și apoi ies ca să-i întâlnesc pe ceilalți, pentru că mereu există cineva căruia îi merge mai rău decât mie". Cu aceste persoane, cu aceste persoane trebuie să ne întâlnim. Mulțumesc pentru că mă ascultați, mulțumesc pentru că veniți aici astăzi, mulțumesc pentru tot ceea ce purtați în inimă. Isus vă iubește mult! Sfântul Caietan vă iubește mult! Vă cere numai un lucru: ca să vă întâlniți! Ca să mergeți și să căutați și să întâlniți pe cei mai nevoiași! Însă nu singuri, nu. Cu Isus și cu sfântul Caietan! Mergi să convingi pe altul ca să devină catolic? Nu, nu, nu! Mergi să-l întâlnești, este fratele tău! Și acest lucru este suficient. Și tu mergi ca să-l ajuți, restul face Isus, face Duhul Sfânt. Amintește-ți bine: cu sfântul Caietan, noi cei nevoiași mergem în întâmpinarea celor nevoiași. Cu Isus, noi cei nevoiași, care avem mai multă nevoie, mergem în întâmpinarea celor care au și mai multă nevoie. Și eventual Isus îți va arăta drumul pentru a te întâlni cu acela care are mai multă nevoie. Inima ta, când îl întâlnești pe cel care are mai multă nevoie, va începe să se mărească, să se mărească, să se mărească! Pentru că întâlnirea înmulțește capacitatea de a iubi. Întâlnirea cu altul mărește inima. Curaj! "Singur nu mă descurc". Nu, nu, nu! Cu Isus și cu sfântul Caietan! Dumnezeu să te binecuvânteze și să închei bine ziua sfântului Caietan. Și, te rog, nu uita să te rogi pentru mine. Mulțumesc. Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu Notă * Sfântul Caietan, care aparținea unei familii nobile, și-a dedicat viața săracilor și este foarte popular în Argentina. S-a născut la Vicenza, în 1480. A studiat filozofia și teologia, a luat licența în drept civil și ecleziastic și apoi a devenit preot. A murit la 7 august 1547. A fost proclamat sfânt în 1671. După criza economică din 1929, a devenit patron al pâinii și al muncii și astăzi încă este sfântul cel mai venerat de muncitorii argentinieni. lecturi: 14.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |