ZMT: Întâlnire cu clasa conducătoare din Brazilia

(Teatrul Municipal, Rio de Janeiro, sâmbătă, 27 iulie 2013)

Excelenţe,

Doamnelor şi Domnilor! Bună ziua!

Îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru oportunitatea de a întâlni o reprezentanţă aşa de calificată a responsabililor politici şi diplomatici, culturali şi religioşi, academici şi manageriali din această imensă Brazilie.

Aş vrea să vă vorbesc în frumoasa voastră limbă portugheză, dar pentru a putea exprima mai bine ceea ce port în inimă, prefer să vorbesc în spaniolă. Vă cer îngăduinţa să mă iertaţi!

Vă salut pe toţi în mod cordial şi vă exprim recunoştinţa mea. Îi mulţumesc monseniorului Orani şi domnului Walmyr Junior pentru cuvintele gentile de bun-venit, de prezentare şi de mărturie. Vă în voi memoria şi speran?a: memoria drumului şi a conştiinţei patriei voastre şi speranţa că această patrie, mereu deschisă la lumina care provine din Evanghelie, să poată continua să se dezvolte în respectarea deplină a principiilor etice întemeiate pe demnitatea transcendentă a persoanei.

Memoria trecutului şi utopia faţă de viitor se întâlnesc în prezent, care nu este o conjunctură fără istorie şi fără promisiune, ci un moment în timp, o provocare pentru a aduna înţelepciune şi a şti s-o proiectăm. Cei care, într-o naţiune, au un rol de responsabilitate, sunt chemaţi să înfrunte viitorul "cu privirea calmă a celui care ştie să vadă adevărul", aşa cum spune gânditorul brazilian Alceu Amoroso Lima (Timpul nostru, în: Viaţa supranaturală şi lumea modernă, Rio de Janeiro 1956, pag. 106). Aş vrea să împărtăşesc cu voi trei aspecte ale acestei priviri calme, senine şi înţelepte: primul, originalitatea unei tradiţii culturale; al doilea, responsabilitatea solidară pentru a construi viitorul; şi al treilea, dialogul constructiv, pentru a înfrunta prezentul.

1. Înainte de toate, este corect să se valorizeze dinamica originalitate care caracterizează cultura braziliană, cu extraordinara sa capacitate de a integra elemente diferite. Simţirea comună a unui popor, bazele gândirii sale şi ale creativităţii sale, principiile fundamentale ale vieţii sale, criteriile de judecată în privinţa priorităţilor, a normelor de acţiune, se întemeiază, se întemeiază şi cresc pe o viziune integrală despre persoana umană.

Această viziune despre om şi despre viaţa aşa cum este proprie poporului brazilian a primit şi limfa Evangheliei, credinţa în Isus Cristos, în iubirea lui Dumnezeu şi fraternitatea cu aproapele. Bogăţia acestei limfe poate să fecundeze un proces cultural fidel faţă de identitatea braziliană şi, în acelaşi timp, un proces constructor al unui viitor mai bun pentru toţi. Un proces care face să crească umanizarea integrală şi cultura întâlnirii şi a relaţiei; acesta este modul creştin de a promova binele comun, bucuria de a trăi. Şi aici converg credinţa şi raţiunea, dimensiunea religioasă cu diferitele aspecte ale culturii umane: artă, ştiinţă, muncă, literatură... Creştinismul uneşte transcendenţa şi întruparea; prin capacitatea de a revitaliza mereu gândirea şi viaţa, în faţa ameninţării frustrării şi a descântării care pot să invadeze inimile şi se răspândesc pe străzi.

2. Un al doilea element pe care aş vrea să-l ating este responsabilitatea socială. Aceasta cere un anumit tip de paradigmă culturală şi, prin urmare, de politică. Suntem responsabili de formarea noilor generaţii, de a-i ajuta să fie capabili în economie şi în politică şi ferme pe valorile etice. Viitorul cere astăzi opera de a reabilita politica, a reabilita politica, una din formele cele mai înalte ale carităţii. Viitorul cere şi o viziune umanistă despre economie şi o politică ce să realizeze tot mai mult şi mai bine participarea oamenilor, să evite elitismele şi să dezrădăcineze sărăcia. Nimeni să nu fie lipsit de cele necesare şi tuturor să le fie asigurate demnitatea, fraternitatea şi solidaritatea: acesta este drumul propus. Deja în timpurile profetului Amos, era foarte frecvent avertismentul lui Dumnezeu: "L-au vândut pe argint pe cel drept şi pe cel nevoiaş pe o pereche de sandale [...] Ei calcă praful pământului pe capul celor săraci şi înclină calea celor umili" (Am 2,6-7). Strigătele care cer dreptate continuă şi astăzi.

Cine are un rol de conducător, permiteţi-mi să spun, cel pe care viaţa l-a uns drept conducător, trebuie să aibă obiective concrete şi să caute mijloacele specifice pentru a le obţine, dar poate să existe şi pericolul dezamăgirii, al amărăciunii, al indiferenţei, când aspiraţiile nu se realizează. Aici fac apel la dinamica speranţei care ne face să mergem mereu mai departe, să folosim toate energiile şi capacităţile în favoarea persoanelor pentru care lucrăm, acceptând rezultatele şi creând condiţii pentru a descoperi noi parcursuri, dăruindu-ne chiar şi fără a vedea rezultate, dar menţinând vie speranţa, cu acea statornicie şi curaj care se nasc din acceptarea propriei vocaţii de călăuză şi de conducător.

Aparţine lui leadership să aleagă cea mai corectă dintre opţiuni după ce le-a analizat pornind de la propria responsabilitate şi de la interesul binelui comun; pe acest drum se merge la centrul relelor din societate pentru a le învinge şi cu îndrăzneala de acţiuni curajoase şi libere. Este responsabilitatea noastră, deşi mereu limitată, această înţelegere a întregii realităţi, observând, cântărind, evaluând, pentru a lua decizii în momentul prezent, dar lărgind privirea spre viitor, reflectând asupra consecinţelor deciziilor. Cel care acţionează responsabil situează propria acţiune înaintea drepturilor celorlalţi şi înaintea judecăţii lui Dumnezeu. Acest simţ etic apare astăzi ca o provocare istorică fără precedent, trebuie să-l căutăm, trebuie să-l inserăm în societatea însăşi. În afară de raţionalitatea ştiinţifică şi tehnică, în situaţia actuală se impune legătura morală cu o responsabilitate socială şi profund solidară.

3. Pentru a completa această reflecţie, în afară de umanismul integral care să respecte cultura originală şi în afară de responsabilitatea solidară, consider fundamental pentru a înfrunta prezentul: dialogul constructiv. Între indiferenţa egoistă şi protestul violent există o opţiune mereu posibilă: dialogul. Dialogul dintre generaţii, dialogul în popor, pentru că toţi suntem popor, capacitatea de a da şi de a primi, rămânând deschişi la adevăr. O ţară creşte atunci când dialoghează în mod constructiv diferitele sale bogăţii culturale: cultura populară, cultura universitară, cultura economică şi cultura familiei, şi cultura mass-media, când dialoghează. Este imposibil a imagina un viitor pentru societate fără o contribuţie puternică a energiilor morale într-o democraţie care să rămână închisă în logica pură sau în simplul echilibru de reprezentare a intereselor constituite. Consider fundamentală în acest dialog şi contribuţia marilor tradiţii religioase, care desfăşoară un rodnic rol de plămadă a vieţii sociale şi de animare a democraţiei. Favorabilă pentru convieţuirea paşnică dintre religii diferite este laicitatea statului, care, fără a asuma ca proprie nicio poziţie confesională, respectă şi valorizează prezenţa dimensiunii religioase în societate, favorizându-le exprimările sale cele mai concrete.

Când leader din diferite sectoare îmi cer un sfat, răspunsul meu este mereu acelaşi: dialog, dialog, dialog. Unicul mod de a creşte pentru o persoană, o familie, o societate, unicul mod pentru a face să înainteze viaţa popoarelor este cultura întâlnirii, o cultură în care toţi au ceva bun de dat şi toţi pot să primească ceva bun în schimb. Celălalt are mereu ceva să-mi dea, dacă ştim să ne apropiem de el cu atitudine deschisă şi disponibilă, fără prejudecăţi. Această atitudine deschisă, disponibilă şi fără prejudecăţi, eu aş defini-o ca "umilinţă socială" care este ceea ce favorizează dialogul. Numai aşa poate creşte o bună înţelegere între culturi şi religii, stima unora faţă de altele fără prejudecăţi gratuite şi într-un climat de respect faţă de drepturile fiecăreia. Astăzi, ori se pune accent pe dialog, ori se pune accent pe cultura întâlnirii, ori pierdem cu toţii, pierdem cu toţii. Pe aici merge drumul rodnic.

Excelenţe,

Doamnelor şi Domnilor!

Vă mulţumesc pentru atenţie. Primiţi aceste cuvinte ca expresie a grijii mele de Păstor al Bisericii şi a respectului şi afecţiunii pe care o am faţă de poporul brazilian. Fraternitatea dintre oameni şi colaborarea pentru a construi o societate mai dreaptă nu sunt un vis fantezist, ci rezultatul unui efort concertat al tuturor spre binele comun. Vă încurajez în această angajare a voastră pentru binele comun, care cere din partea tuturor înţelepciune, prudenţă şi generozitate. Vă încredinţez Tatălui ceresc cerându-i, prin mijlocirea Stăpânei Noastre de la Aparecida, ca să umple cu darurile sale pe fiecare dintre cei prezenţi, familiile lor şi comunităţile umane şi de muncă şi, din inimă, îi cer lui Dumnezeu ca să vă binecuvânteze. Multe mulţumiri.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 32.