Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Vatican: Audiența generală de miercuri, 19 iunie 2013

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi mă opresc asupra unei alte expresii cu care Conciliul al II-lea din Vatican indică natura Bisericii: aceea a trupului; Conciliul spune că Biserica este Trupul lui Cristos (cf. Lumen gentium, 7).

Aș vrea să pornesc de la un text din Faptele Apostolilor pe care-l cunoaștem bine: convertirea lui Saul, care se va numi după aceea Paul, unul dintre cei mai mari evanghelizatori (cf. Fap 9,4-5). Saul este un persecutor al creștinilor, însă în timp ce străbate drumul care duce la cetatea Damascului, pe neașteptate o lumină îl învăluie, cade la pământ și aude un glas care-i spune: "Saul, Saul! De ce mă persecuți?". El întreabă: "Cine ești, Doamne?", și acel glas răspunde: "Eu sunt Isus pe care tu îl persecuți" (v. 3-5). Această experiență a sfântului Paul ne spune cât este de profundă unirea dintre noi creștinii și Cristos însuși. Atunci când Isus s-a înălțat la cer nu ne-a lăsat orfani, ci unirea cu El a devenit și mai intensă, cu darul Duhului. Conciliul al II-lea din Vatican afirmă că Isus, "împărtășindu-le fraților săi, adunați dintre toate neamurile, pe Duhul Sfânt, i-a constituit în mod mistic ca Trup al său" (Constituția dogmatică Lumen gentium, 7).

Imaginea trupului ne ajută să înțelegem această legătură profundă Biserică-Cristos, pe care sfântul Paul a dezvoltat-o în mod deosebit în Prima Scrisoare către Corinteni (cf. cap. 12). Înainte de toate trupul ne amintește de o realitate vie. Biserica nu este o societate asistențială, culturală sau politică, ci este un trup viu, care merge și acționează în istorie. Și acest trup are un cap, pe Isus, care-l conduce, îl hrănește și-l susține. Acesta este un punct pe care aș vrea să-l subliniez: dacă se separă capul de restul trupului, întreaga persoană nu poate supraviețui. Așa este în Biserică: trebuie să rămânem legați în mod tot mai intens de Isus. Dar nu numai asta: așa cum într-un trup este important ca să treacă limfa vitală pentru ca să trăiască, tot așa trebuie să permitem ca Isus să acționeze în noi, Cuvântul său să ne conducă, prezența sa euharistică să ne hrănească, să ne însuflețească, iubirea sa să dea putere iubirii noastre față de aproapele. Și asta întotdeauna! Întotdeauna, întotdeauna! Iubiți frați și surori, să rămânem uniți cu Isus, să ne încredem în El, să orientăm viața noastră după Evanghelia sa, să ne alimentăm cu rugăciunea cotidiană, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, cu participarea la Sacramente.

Și aici vin la un al doilea aspect al Bisericii ca Trup al lui Cristos. Sfântul Paul afirmă că așa cum mădularele trupului uman, deși diferite și numeroase, formează un singur trup, tot așa noi toți am fost botezați printr-un singur Duh într-un singur trup (cf. 1Cor 12,12-13). Deci în Biserică există o varietate, o diversitate de îndatoriri și de funcțiuni; nu există o uniformitate plată, ci bogăția darurilor pe care le împarte Duhul Sfânt. Însă există comuniunea și unitatea: toți sunt în relație unii cu alții și toți colaborează să formeze un unic trup vital, profund legat cu Cristos. Să ne amintim bine asta: a fi parte din Biserică înseamnă a fi uniți cu Cristos și a primi de la El viața divină care ne face să trăim ca niște creștini, înseamnă a rămâne uniți cu Papa și cu Episcopii care sunt instrumente de unitate și de comuniune, și înseamnă și a învăța să depășim personalisme și dezbinări, să ne înțelegem mai mult, să armonizăm diversitățile și bogățiile fiecăruia; într-un cuvânt, să-l iubim mai mult pe Dumnezeu și persoanele care sunt lângă noi, în familie, în parohie, în asociații. Trupul și mădularele trebuie să fie unite pentru a trăi! Unitatea este superioară conflictelor, mereu! Conflictele dacă nu se soluționează bine, ne separă între noi, ne separă de Dumnezeu. Conflictul ne poate ajuta să creștem, dar ne poate și dezbine. Să nu mergem pe drumul dezbinărilor, al luptelor dintre noi! Cu toții uniți, cu toții uniți cu diferențele noastre, dar uniți, mereu: acesta este drumul lui Isus. Unitatea este superioară conflictelor. Unitatea este un har pe care trebuie să-l cerem Domnului pentru ca să ne elibereze de tentațiile dezbinării, a luptelor dintre noi, a egoismelor, a vorbăriilor. Cât rău fac vorbăriile, cât rău! Niciodată să nu vorbim de rău despre alții, niciodată! Cât rău provoacă Bisericii dezbinările dintre creștini, a fi partinic, interesele meschine!

Dezbinările dintre noi, dar și dezbinările dintre comunități: creștini evanghelici, creștini ortodocși, creștini catolici, dar de ce dezbinați? Trebuie să încercăm să aducem unitatea. Vă povestesc un lucru: astăzi, înainte de a ieși din casă, am fost timp de patruzeci de minute, mai mult sau mai puțin, o jumătate de oră, cu un pastor evanghelic și ne-am rugat împreună și am căutat unitatea, dar trebuie să ne rugăm între noi, catolici și chiar cu ceilalți creștini, să ne rugăm pentru ca Domnul să ne dăruiască unitatea, unitatea dintre noi. Dar cum vom avea unitatea între creștini dacă nu suntem capabili s-o avem între noi catolicii? Să o avem în familie? Câte familii luptă și se dezbină? Căutați unitatea, unitatea care face Biserica. Unitatea care vine de la Isus Cristos. El ni-l trimite pe Duhul Sfânt pentru a face unitatea.

Iubiți frați și surori, să-i cerem lui Dumnezeu: ajută-ne să fim mădulare ale Trupului Bisericii mereu unite profund cu Cristos; ajută-ne să nu facem să sufere Trupul Bisericii cu conflictele noastre, cu dezbinările noastre, cu egoismele noastre; ajută-ne să fim mădulare vii legate unele cu altele de o unică forță, aceea a iubirii, pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimile noastre (cf. Rom 5,5).

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 11.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat