Pelerinajul ieșenilor la Roma
Pelerinajul este, cu siguranță, una dintre cele mai complete și eficiente forme de cateheză, dar și de trăire concretă a credinței. Acest an dedicat credinței ne invită în mod special la Roma, la mormântul sfântului Petru.
Ținând cont de această invitație, Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Iași organizează, în perioada 10-22 iunie 2013, un pelerinaj la mari sanctuare din Italia: Padova, Loreto, Manoppello, Lanciano, San Giovanni Rotondo, Foggia, Montevergine, Pompei, Montecassino, Cascia, Collevalenza, Assisi, Motta di Livenza și Trieste. Totul va culmina cu trei zile la Roma.
Grupul format din 45 de persoane, însoțit de pr. Iosif Dorcu și pr. Eugen Robu, va participa la Liturghia pontificală, celebrată de papa Francisc în Piața "Sfântul Petru", duminică, 16 iunie, la ora 10.30. Liturghia din această duminică, numită și "Ziua Evangelium vitae", este dedicată tuturor celor care, în diferite forme, apără viața.
Pelerinajul grupului de la Iași se înscrie în lista evenimentelor speciale desfășurate în acest An al Credinței, în cadrul Diecezei de Iași. Printre steagurile din întreaga lume, va flutura și stindardul românesc, flancat de două pancarte în limba română.
Un al doilea pelerinaj, organizat de aceeași parohie, care se va desfășura exact pe același traseu, va fi organizat între 2 și 14 septembrie 2013.
Lăcrămioara Boroș
lecturi: 40.