Vatican: Discursul Sfântului Părinte Francisc adresat delegaţiei Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol (vineri, 28 iunie 2013)

Iubite frate,

Iubiţi fraţi în Cristos,

Sunt deosebit de bucuros să vă primesc cu un călduros bun-venit în Biserica din Roma, care este în sărbătoare pentru sfinţii săi patroni Petru şi Paul. Prezenţa voastră în această circumstanţă este semnul legăturii profunde care ne uneşte, în credinţă, în speranţă şi în caritate, Biserica din Constantinopol şi Biserica din Roma. Fericita cutumă a unui schimb de delegaţii între Bisericile noastre pentru respectivele sărbători patronale, începută în anul 1969, este pentru mine motiv de mare bucurie: întâlnirea fraternă este parte esenţială a drumului spre unitate. Aş vrea să exprim recunoştinţa mea profundă Sanctităţii sale Bartolomeu I şi Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, care au voit şi anul acesta să trimită înalţi reprezentanţi. Despre Sanctitatea sa Bartolomeu I îmi amintesc cu afect fratern şi cu privire la gestul de atenţie deosebită faţă de mine, când a voit să mă onoreze cu prezenţa sa la celebrarea de început a slujirii mele de episcop de Roma. Sunt profund recunoscător şi Eminenţei voastre, pentru participarea dumneavoastră la acel eveniment şi mă bucură să vă revăd în această împrejurare.

Căutarea unităţii dintre creştini este o urgenţă - aţi spus dumneavoastră "it is not a luxury but an imperative" [nu este un lux, ci un imperativ] - o urgenţă de la care, astăzi mai mult ca oricând, nu ne putem sustrage. În lumea noastră înfometată şi însetată de adevăr, de iubire, de speranţă, de pace şi de unitate, este important pentru însăşi mărturia noastră să putem în sfârşit vesti într-un singur glas vestea cea bună a evangheliei şi să celebrăm împreună tainele divine în noua viaţă a lui Cristos! Noi ştim bine că unitatea este în primul rând un dar al lui Dumnezeu pentru care trebuie să ne rugăm neîncetat, dar nouă tuturor ne revine datoria de a pregăti condiţiile, de a cultiva terenul inimii, pentru ca acest har extraordinar să fie primit.

O contribuţie fundamentală în căutarea comuniunii depline dintre catolici şi ortodocşi este oferită de Comisia mixtă internaţională pentru dialogul teologic, co-prezidată de Eminenţa voastră, mitropolit Ioannis, şi de veneratul frate cardinalul Kurt Koch. Vă mulţumesc cu sinceritate pentru angajarea voastră preţioasă şi neobosită. Această Comisie a produs deja multe texte comune şi acum studiază tema delicată a relaţiei teologice şi ecleziologice dintre primat şi sinodalitate în viaţa Bisericii. Este semnificativ că astăzi se reuşeşte să se reflecteze împreună, în adevăr şi în caritate, asupra acestor tematici începând de la ceea ce ne uneşte, totuşi fără a ascunde ceea ce încă ne desparte. Nu e vorba de un simplu exerciţiu teoretic, ci de a cunoaşte profund tradiţiile reciproce pentru a le înţelege şi, uneori, şi pentru a învăţa de la ele. Mă refer, de exemplu, la reflecţia Bisericii Catolice asupra sensului colegialităţii episcopale şi la tradiţia sinodalităţii, aşa de tipică pentru Bisericile ortodoxe. Sunt încrezător că efortul de reflecţie comună, aşa de complex şi laborios, va da roade la timpul său. Este mângâietor pentru mine să ştiu că ortodocşi şi catolici împărtăşesc aceeaşi concepţie despre dialog care nu caută minimalismul teologic asupra căruia să se ajungă la un compromis, ci se bazează mai degrabă pe aprofundarea unicului adevăr pe care Cristos l-a dăruit Bisericii sale şi pe care nu încetăm niciodată să-l înţelegem mai bine mişcaţi de Duhul Sfânt. Pentru aceasta, nu trebuie să ne fie frică de întâlnire şi de adevăratul dialog. El nu ne îndepărtează de adevăr; mai degrabă, printr-un schimb de daruri, ne conduce, sub călăuzirea Duhului adevărului, la tot adevărul (cf. In 16,13).

Veneraţi fraţi, vă mulţumesc încă o dată pentru că sunteţi aici cu noi cu ocazia sărbătorii sfinţilor Petru şi Paul. Să invocăm încrezători mijlocirea lor şi pe aceea a sfântului apostol Andrei, fratele lui Petru, pentru credincioşii noştri şi pentru necesităţile din întreaga lume, mai ales ale săracilor, ale celor suferinzi şi ale celor care sunt pe nedrept persecutaţi din cauza credinţei lor. În sfârşit, vă cer să vă rugaţi pentru mine şi să îndemnaţi să se roage pentru mine, am atâta nevoie de asta, pentru ca Domnul să mă asiste în slujirea mea de episcop de Roma şi succesor al lui Petru.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.