Gherăești: Administrarea Mirului
Ziua de 12 august 2012, pentru comunitatea Parohiei "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești, a constituit o reînnoire a Coborârii Duhului Sfânt peste cei 200 de copii și tineri care s-au pregătit un timp îndelungat pentru acest eveniment. Sacramentul Mirului sau al Confirmațiunii a fost împărțit de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ajutat de pr. Mihai Enășel, decan de Neamț.
"Vino, Duhule Sfinte, peste noi revarsă darurile tale" Aceste cuvinte au răsunat pe buzele celor 200 de candidați, copii și tineri din Parohia "Trupul și Sângele Domnului" din Gherăești, în cadrul sfintei Liturghii, dornici de a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile sale.
După o perioadă de pregătire intensă, necesară conștientizării a ceea ce semnifică sacramentul Mirului, aflați sub îndrumarea părintelui paroh și a părintelui vicar, copiii și tinerii au pășit împreună pe drumul către sacramentul Mirului.
Candidații la sacramentul Mirului, împreună cu credincioșii din parohie, în frunte cu părintele paroh, cu preoți fii ai satului și preoții oaspeți, l-au întâmpinat pe episcopul Diecezei de Iași într-o atmosferă de sărbătoare. Candidații
pentru sacramentul Mirului s-au pregătit și au citit lecturile și rugăciunea credincioșilor. Ca semn de mulțumire pentru darurile primite de la Duhul Sfânt, la ofertoriu, o parte dintre cei miruiți au adus în fața altarului câteva daruri frumoase, printre care o colivie cu șapte porumbei și un tablou mare cu fotografiile fiecărui candidat la sacramentul Mirului.
Cuvântul de învățătură a fost ținut de PS Petru Gherghel, care le-a explicat copiilor și tinerilor însemnătatea sacramentului mirului în viața fiecărui creștin. Atmosfera a fost una de prietenie, PS Petru adresându-le candidaților întrebări din Catehism, întrebări la care copiii au răspuns în cor, fără ezitare.
Momentul culminant și plin de emoții atât pentru cei care urmau să primească Mirul, dar și pentru nași, a fost ungerea cu sfânta crismă. Prin dobândirea Duhului Sfânt devenim martori ai lui Cristos și astfel putem să mărturisim cu tărie credința creștinească. Acest lucru i-a îndemnat și Preasfințitul pe cei miruiți încurajându-i să mărturisească celor din jur bucuria trăită astăzi.
La sfârșitul sfintei Liturghii, un reprezentant al copiilor care au primit mirul a ținut cuvântul de mulțumire în numele comunității, după care PS Petru Gherghel l-a felicitat pe păstorul comunității, pe profesori și pe animatori, pentru modul în care i-au pregătit pe copii pentru a ajunge la acest moment important din viața lor.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântată zi de "Rusalii la Gherăești" în care Duhul Sfânt cu darurile sale a coborât în sufletele copiilor și tinerilor. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători, fie ca bunul Dumnezeu să-i răsplătească pe toți cu harurile sale, iar darurile Duhului Sfânt primite să aducă rod în viața lor.
Pr. Marian Gărghi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
12 august: Gherăești: Administrarea Mirului
lecturi: 13.