Gherăești: Cunoașterea: pasivitate sau cugetare?
Surorile Campostrini organizează a cincea întâlnire formativă pentru tineri, ce va avea loc la Gherăești, sâmbătă, 20 februarie 2010, între orele 15.00-17.30.
În cadrul acestei întâlniri formative vom reflecta asupra cunoașterii din punct de vedere al relațiilor interpersonale și anume, în ce mod putem cunoaște lumea noastră interioară, cum îl putem cunoaște pe cel de lângă noi și în ce mod, cu ajutorul relațiilor pe care le întreținem zilnic, ne formăm ca persoane cu o identitate clară și decisă. Reflectând asupra unui scurt text din Evanghelia după sfântul Ioan, vom analiza modul în care Ioan și Petru au construit această dimensiune a cunoașterii față de Isus și față de ei înșiși și care au fost roadele pe care aceasta le-a adus în viața lor zilnică, atât în momente decisive și dificile, cât și în momente obișnuite, de fiecare zi. Astfel vom reuși să individualizăm câteva elemente esențiale pentru a construi o cunoaștere cât mai reală și rodnică.
Vom discuta aceeași temă împreună cu tinerii din Parohia Rotunda, duminică, 21 februarie 2010, după Liturghia de dimineață, și cu tinerii din Parohia Bârgăoani, sâmbătă, 27 februarie 2010, la ora 14.30.
Sr. Anișoara Șandru
* * *
Surorile Campostrini
Strada Cobzaru, 21, 617205-Gherăești, jud. Neamț
tel. 0233/746480, e-mail: gheraesti@campostrini.it
* * *
Gherăești și Tămășeni: Întâlniri formative pentru tineri (17 octombrie 2009 - 19 iunie 2010)
lecturi: 14.