A XIX-a Zi Mondială a Bolnavului

"Prin rănile lui aţi fost vindecaţi" (1Pt 2,24)

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului
(11 februarie 2011)

Iubiţi fraţi şi surori!

În fiecare an, cu ocazia comemorării Sfintei Fecioare Maria de Lourdes, care se celebrează la 11 februarie, Biserica propune Ziua Mondială a Bolnavului. Această circumstanţă, aşa cum a voit venerabilul Ioan Paul al II-lea, devine ocazie propice pentru a reflecta asupra misterului suferinţei şi, mai ales, pentru a face mai sensibile comunităţile noastre şi societatea civilă faţă de fraţii şi surorile care sunt bolnavi. Dacă fiecare om este fratele nostru, cu atât mai mult cel slab, cel suferind şi cel care are nevoie de îngrijire, trebuie să fie în centrul atenţiei noastre, pentru ca niciunul dintre ei să nu se simtă uitat sau marginalizat; de fapt, "măsura umanităţii se determină în mod esenţial în raport cu suferinţa şi cu cel suferind. Acest lucru este valabil atât pentru fiecare în parte, cât şi pentru societate. O societate care nu reuşeşte să-i accepte pe cei suferinzi şi nu este capabilă să contribuie prin compasiune pentru a face în aşa fel încât suferinţa să fie împărtăşită şi purtată şi în interior este o societate crudă şi inumană" (Scrisoarea enciclică Spe salvi, 38). Iniţiativele care vor fi promovate în fiecare dieceză cu ocazia acestei zile să fie stimulent pentru a face tot mai eficace grija faţă de cei suferinzi, şi în perspectiva celebrării în mod solemn, care va avea loc, în anul 2013, la sanctuarul marian din Altötting, în Germania.

1. Încă am în inimă momentul în care, în cursul vizitei pastorale la Torino, am putut să rămân în reflecţie şi rugăciune în faţa sfântului giulgiu, în faţa acelui chip suferind, care ne invită să medităm despre cel care a luat asupra sa pătimirea omului din orice timp şi din orice loc, precum şi suferinţele, dificultăţile şi păcatele noastre. Câţi credincioşi, în decursul istoriei, nu au trecut prin faţa acelui acoperământ de mormânt, care a înfăşat trupul unui om răstignit, care corespunde în toate cu ceea ce ne transmit evangheliile despre pătimirea şi moartea lui Isus! Contemplarea lui este o invitaţie de a reflecta despre ceea ce scrie sfântul Petru: "Prin rănile lui aţi fost vindecaţi" (1Pt 2,24). Fiul lui Dumnezeu a suferit, a murit, dar a înviat, şi tocmai pentru aceasta rănile acelea devin semnul răscumpărării noastre, al iertării şi al reconcilierii cu Tatăl; însă devin şi un banc de probă pentru credinţa discipolilor şi pentru credinţa noastră: de fiecare dată când Domnul vorbeşte despre pătimirea şi moartea sa, ei nu înţeleg, refuză, se opun. Pentru ei, ca şi pentru noi, suferinţa rămâne mereu încărcată de mister, greu de acceptat şi de purtat. Cei doi discipoli din Emaus merg trişti din cauza evenimentelor întâmplate în zilele acelea la Ierusalim şi numai atunci când Cel Înviat parcurge drumul cu ei se deschid la o nouă viziune (cf. Lc 24,13-31). Şi apostolul Toma arată greutatea de a crede în calea pătimirii răscumpărătoare: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede" (In 20,25). Însă în faţa lui Cristos care arată rănile sale, răspunsul lui se transformă într-o emoţionantă mărturisire de credinţă: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" (In 20,28). Ceea ce înainte era un obstacol insurmontabil, pentru că era semn al aparentului eşec al lui Isus, devine, în întâlnirea cu Cel Înviat, dovada unei iubiri victorioase: "Numai un Dumnezeu care ne iubeşte până acolo încât ia asupra sa rănile noastre şi durerea noastră, mai ales cea nevinovată, este vrednic de credinţă" (Mesaj Urbi et orbi, Paşte 2007).

2. Dragi bolnavi şi suferinzi, tocmai prin rănile lui Cristos noi putem vedea, cu ochi de speranţă, toate relele care chinuiesc omenirea. Înviind, Domnul nu a eliminat suferinţa şi răul din lume, ci le-a învins la rădăcină. Prepotenţei răului i-a opus atotputernicia iubirii sale. Aşadar, ne-a arătat că iubirea este calea păcii şi a bucuriei: "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Cristos, învingător al morţii, este viu în mijlocul nostru. Şi în timp ce spunem şi noi împreună cu sfântul Toma: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!", îl urmăm pe Învăţătorul nostru în disponibilitatea de a ne dedica viaţa pentru fraţii noştri (cf. 1In 3,16), devenind mesageri ai unei bucurii care nu se teme de durere, bucuria Învierii.

Sfântul Bernard afirmă: "Dumnezeu nu poate pătimi, dar poate compătimi". Dumnezeu, adevărul şi iubirea în persoană, a voit să sufere pentru noi şi cu noi; s-a făcut om pentru a putea com-pătimi cu omul, în mod real, în carne şi sânge. Aşadar, în orice suferinţa umană a intrat unul care împărtăşeşte suferinţa şi suportarea; în orice suferinţă se răspândeşte acea con-solatio, consolarea iubirii părtaşe a lui Dumnezeu pentru a face să răsară steaua speranţei (cf. Scrisoarea enciclică Spe salvi, 39).

Vouă, iubiţi fraţi şi surori, vă repet acest mesaj, ca să-i fiţi martori prin suferinţa, prin viaţa şi prin credinţa voastră.

3. Privind la întâlnirea de la Madrid, din august 2011, pentru Ziua Mondială a Tineretului, aş vrea să îndrept şi un gând deosebit către tineri, în special către cei care trăiesc experienţa bolii. Adesea pătimirea, crucea lui Isus provoacă frică, pentru că par să fie negare a vieţii. În realitate, este exact contrariul! Crucea este "da"-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia cea mai înaltă şi mai intensă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică. Din inima străpunsă a lui Isus a ţâşnit această viaţă divină. Numai el este capabil să elibereze lumea de rău şi să facă să crească împărăţia sa de dreptate, de pace şi de iubire la care cu toţii tânjim (cf. Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2011, 3). Dragi tineri, învăţaţi să-l "vedeţi" şi să-l "întâlniţi" pe Isus în Euharistie, unde este prezent în mod real pentru noi, până acolo încât se face hrană pentru drum, dar să ştiţi să-l recunoaşteţi şi să-l slujiţi şi în cei săraci, în cei bolnavi, în fraţii suferinzi şi în dificultate, care au nevoie de ajutorul vostru (cf. ibid., 4). Vouă tuturor tinerilor, bolnavi şi sănătoşi, vă repet invitaţia de a crea punţi de iubire şi solidaritate, pentru ca nimeni să nu se simtă singur, ci aproape de Dumnezeu şi parte din marea familie a fiilor săi (cf. Audienţa generală, 15 noiembrie 2006).

4. Contemplând rănile lui Isus, privirea noastră se îndreaptă spre inima lui preasfântă, în care se manifestă în cel mai mare grad iubirea lui Dumnezeu. Inima sfântă este Cristos răstignit, cu coasta deschisă de suliţă din care ţâşnesc sânge şi apă (cf. In 19,34), "simbol al sacramentelor Bisericii, pentru ca toţi oamenii, fiind atraşi de inima Mântuitorului, să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii" (Liturghierul roman, Prefaţa din solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus). În special voi, dragi bolnavi, să simţiţi apropierea acestei inimi încărcată de iubire şi să luaţi cu credinţă şi cu bucurie din acest izvor, rugându-vă: "Apa coastei lui Cristos, spală-mă! Patima lui Cristos, mântuieşte-mă! O bune Isuse, ascultă-mă! În rănile tale ascunde-mă!" (Rugăciunea sfântului Ignaţiu de Loyola).

5. La încheierea acestui mesaj al meu pentru Ziua Mondială a Bolnavului, doresc să exprim iubirea mea faţă de toţi şi faţă de fiecare, simţindu-mă părtaş de suferinţele şi de speranţele pe care le trăiţi zilnic în unire cu Cristos răstignit şi înviat, ca să vă dăruiască pacea şi vindecarea inimii. Împreună cu el să vegheze alături de voi Fecioara Maria, pe care o invocăm cu încredere Tămăduitoarea bolnavilor şi Mângâietoarea mâhniţilor. La picioarele crucii se realizează pentru ea profeţia lui Simeon: inima ei de mamă este străpunsă (cf. Lc 2,35). Din abisul durerii ei, participare la durerea Fiului, Maria este făcută capabilă să primească noua misiune: să devină Mamă a lui Cristos în mădularele sale. În ora crucii, Isus îl prezintă ei pe fiecare dintre discipolii săi spunându-i: "Iată fiul tău!" (cf. In 19,26-27). Compasiunea maternă faţă de Fiul devine compasiune maternă faţă de fiecare dintre noi în suferinţele noastre zilnice (cf. Omilia la Lourdes, 15 septembrie 2008).

Iubiţi fraţi şi surori, în această Zi Mondială a Bolnavului, invit şi autorităţile să investească tot mai multe energii în structurile sanitare care să fie de ajutor şi de sprijin pentru cei suferinzi, mai ales pentru cei mai săraci şi nevoiaşi, şi, îndreptând gândul meu spre toate diecezele, trimit un salut afectuos episcopilor, preoţilor, persoanelor consacrate, seminariştilor, lucrătorilor sanitari, voluntarilor şi tuturor celor care se dăruiesc cu iubire să îngrijească şi să uşureze rănile oricărui frate sau oricărei surori care sunt bolnavi, în spitale sau în case de îngrijire, în familii: în chipurile bolnavilor să ştiţi să vedeţi mereu chipul chipurilor: cel al lui Cristos.

Vă asigur pe toţi de amintirea mea în rugăciune, în timp ce împart fiecăruia o specială binecuvântare apostolică.

Vatican, 21 noiembrie 2010, sărbătoarea lui Cristos, Regele Universului.

Benedict al XVI-lea

© Libreria Editrice Vaticana

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Colecţia Mesaje, nr. 100

© Editura Presa Bună
Bd. Ştefan cel Mare, 26, RO-700064-Iaşi
tel.+ fax: 0232/211527, e-mail: editor@ercis.ro