Calea speranţei spre înviere

de Ana Moraru

Să sperăm împotriva oricărei speranţe. Să iubim pe deplin. Să facem totul cu sens pentru adevăratul bine al celuilalt, lepădându-ne de noi înşine şi de dorinţele noastre. Aceste lucruri ni le-a învăţat Domnul prin toată viaţa lui, pentru ca viaţa noastră să fie întru înviere, şi nu întru moarte.

"Să mergem împreună pe drumul speranţei", pare că ne spune Isus. Iar acest lucru ne sperie uneori, pentru că el nu s-a sfiit să ne spună că drumul speranţei trece şi prin drumul crucii. Însuşi faptul de a fugi de suferinţă nu face decât să ne confirme că Dumnezeu ne-a creat pentru fericire, linişte, pace. Nu reuşim încă să înţelegem pe deplin de ce a ascuns cele mai multe dintre seminţele înţelepciunii în suferinţă şi lepădări de sine, şi nici de ce iubirea autentică cere jertfe.

În acest an, reflectând la ce înseamnă Învierea, ajungem la descoperirea că dacă "trăim", însă nu "murim", nu putem "învia". Ca bobul de grâu. Să murim pentru noi înşine este, de fapt, punctul de cotitură în care înviem pentru noi. Să lăsăm masca de oxigen a dorinţelor noastre să fie îndepărtată şi să inspirăm oxigenul autentic al planului divin... Făcând o paralelă, ne dăm seama că, agăţându-ne de tot ceea ce am vrea pentru noi, este ca şi cum continuăm să rămânem în aceeaşi formă de omidă. Or, Dumnezeu ne-a creat să fim fluturi veritabili, căci ne-a creat pentru cer. Iar în cer se ajunge doar "pierzându-ne viaţa", adică lepădându-ne de noi înşine. Până la urmă, dacă din bucata de lut iniţială nu se renunţă la o parte pentru a fi modelată, nu iese nicicând o operă de artă. La fel este şi cu blocul de marmură care cunoaşte tăişul daltei. Nu este nicio realitate care să nu necesite o modificare faţă de structura iniţială spre a se desăvârşi. Şi tocmai aici e cheia! Dacă Isus este cel cu care mergem pe drumul speranţei, chiar dacă el va trece şi prin cruce, noi avem certitudinea că, la final, rezultatul va fi o operă de artă, o transfigurare. De fapt, ce ar putea să mai fie cu adevărat durabil şi măreţ fără să fi trecut prin jertfă? Ce înviere adevărată să aşteptăm de la noi, dacă speranţa în Isus nu este nemăsurat mai mare decât toate celelalte speranţe pământeşti?

Să mergem, Domnul meu, pe drumul speranţei, spre Înviere!